Articol de Claudiu Badea - Publicat vineri, 21 martie 2025 18:57 / Actualizat vineri, 21 martie 2025 19:30
Harry Kane (31 ani) a vorbit despre cursa pentru Balonul de Aur 2025, subliniind că, pe vremea când juca la Tottenham, nu ar fi avut nici o șansă să câștige. Englezul are un sezon de excepție la Bayern Munchen, cu 32 de goluri marcate în toate competițiile.
Harry Kane se declară pregătit să cucerească Balonul de Aur, după un sezon în care poate cuceri Liga Campionilor cu Bayern Munchen, ceea ce ar însemna o sanșă imensă pentru câștigarea celui mai prestigios titlu individual din lume. Atacantul are 10 goluri în actuala ediție de Champions League, iar Bayern urmează să o întâlnească în dublă manșă pe Inter, în „sferturi” (8 și 16 aprilie).
Harry Kane, atac indirect pentru Tottenham: „Acolo nu aș fi avut nici o șansă”
Atacantul nemților a vorbit despre șansele sale la Balonul de Aur, subliniind că, pe vremea când juca la Tottenham, nu ar fi putut câștiga, deoarece golurile ar fi trebuit să vină „la pachet” cu trofeele.
„Indiferent de câte goluri aș fi marcat la Tottenham, nu aș fi putut fi niciodată în discuție pentru Balonul de Aur, pentru că aceste goluri trebuie să fie însoțite de trofee, de titlul de campion în Premier League sau de Champions League.
Șansa mea este acum, la Bayern. Simt că sunt mai respectat, că sunt pe o scenă mai mare. Îmi doresc 100% Balonul de Aur, dar pentru a-l obține trebuie mai întâi să câștigăm trofee, iar eu să marchez în jur de 40 de goluri. Acest lucru s-ar putea întâmpla anul acesta și mi-ar plăcea să încerc”, a adăugat Harry Kane, conform sportal.gr.
Tottenham nu a mai cucerit un trofeu de 17 ani
Tottenham, formație la care evoluează Radu Drăgușin, este deseori ironizată în Anglia de faptul că nu poate cuceri trofee. Inclusă în „Top 6” în Premier League, londonezii nu au mai câștigat un trofeu de 17 ani, din 2008, Cupa Ligii Angliei.
Singura șansă a echipei conduse de Ange Postecoglou din acest sezon este Europa League. Londonezii au fost eliminați din ambele competiții interne, FA Cup și Cupa Ligii Angliei, iar în Premier League ocupă un rușinos loc 14, cu 34 de puncte acumulate după 29 de runde.
Tottenham va întâlni Frankfurt în „sferturile” Europa League, într-o dublă manșă, pe 10 și 17 aprilie, iar Spurs speră să spargă acest „ghinion” pentru a redeveni o forță în fotbalul englez.
Echipa | M | V | E | Î | Golaveraj | Forma | Pct |
---|