INTERNATIONAL  »  CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2026  »  PRELIMINARII

Moment inedit în preliminariile Cupei Mondiale din 2026 » Starul din Premier League a oferit autografe după schimbare, iar arbitrul nu l-a iertat

Chris Wood. FOTO: Imago
Chris Wood. FOTO: Imago

Articol de - Publicat vineri, 21 martie 2025 19:40 / Actualizat vineri, 21 martie 2025 20:44

Chris Wood (33 ani), jucătorul celor de la Newcastle, a oferit momentul săptămânii în preliminariile Cupei Mondiale din 2026. Noua Zeelandă a învins-o pe Fiji, 7-0, iar trei dintre reușite au fost marcate de Wood. După înlocuirea sa din minutul 62, atacantul a primit cel mai neobișnuit cartonaș galben din ultima perioadă în fotbalul internațional.

Noua Zeelandă a învins fără emoție Fiji, 7-0, și va disputa finala pentru calificarea la Cupa Mondială din 2026 cu Noua Caledonie. Partida va avea loc luni, 24 martie, de la 08:10.

Chris Wood a primit cartonaș galben după ce a dat autografe fanilor

Chris Wood și-a concretizat hattrick-ul în minutul 60. Două minute mai târziu, după ce a fost înlocuit, atacantul celor de la Newcastle a urcat în tribună pentru a oferi câteva autografe fanilor prezenți. „Centralul” partidei a observat gestul, iar imediat după revenirea lui Wood pe bancă, acesta i-a acordat cartonașul galben.

La interviul de după meci, Wood a fost întrebat despre decizia arbitrului: „Dacă acestea sunt regulile, trebuie să le și respectăm. Eu doar am dorit să fac un gest frumos pentru fanii prezenți”.

Golurile gazdelor au fost înscrise de Wood (6, 56, 60), Singh (16), Bindon (23), Payne (32) și Barbarouses (73). Waine a ratat un penalty în minutul 87.

Cu cele trei reușite, Chris Wood s-a distanțat în clasamentul celor mai buni jucători din istoria selecționatei. Atacantul a bifat 81 de meciuri pentru Noua Zeelandă, pentru care a înscris 44 de goluri. Pe locul secund în această ierarhie este Vaughan Coveny, cu 29 de goluri, fotbalist retras în 2006.

Ultima dată când Noua Zeelandă a fost prezentă la turneul final al Cupei Mondiale a fost în 2010, în Africa de Sud. Atunci, Chris Wood și ai lui au remizat de trei ori într-o grupă cu Paraguay (0-0), Italia (1-1) și Slovacia (1-1) și au încheiat pe locul 3, în fața Italiei.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:

Donald Trump a luat o decizie la care Vladimir Putin poate doar visa!

Exemplul Paris: 500 de străzi devin permanent pietonale, 10.000 de locuri de parcare dispar! În 20 de ani, s-a înjumătățit traficul auto. Cum stă, prin comparație, Bucureștiul


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează