FOTBAL  »  NATIONALA  »  ROMÂNIA - BOSNIA

Mihai Stoica, nemilos cu un „tricolor”: „Făcea piruete pe la mijlocul terenului, m-a șocat!”

FOTO: Cristi Preda (GSP.ro)
FOTO: Cristi Preda (GSP.ro)

Articol de - Publicat sambata, 22 martie 2025 20:59 / Actualizat sambata, 22 martie 2025 21:26

Mihai Stoica, președintele Consiliului Administrativ de la FCSB, a criticat jocul prestat de fundașul dreapta Andrei Rațiu (26 de ani) în meciul România - Bosnia, scor 0-1, primul din campania de calificare la Cupa Mondială din 2026.

Mihai Stoica consideră că Andrei Rațiu, unul dintre cei mai bine cotați fotbaliști români, a făcut un meci foarte slab în meciul cu Bosnia, greșind chiar la singurul gol al meciului. Acesta a avut impresia că apărătorul celor de la Rayo Vallecano a vrut să impresioneze, dar a fost slab atât defensiv, cât și ofensiv.

În schimb, acesta spune că Denis Drăguș, probabil cel mai criticat „tricolor” după meciul pe Arena Națională, a făcut un meci bun, în ciuda ratărilor.

Mihai Stoica, după România - Bosnia: „Asta m-a frapat, nu eram bine deloc”

„M-a frapat faptul că până au marcat păreau net superiori, la aia nu mă așteptam. Nu neapărat că nu părea că jucăm acasă, nu eram bine deloc.

Am avut mulți jucători care au evoluat sub cota lor și culmea, poate unul dintre jucătorii care au jucat cel mai slab este Rațiu, care are cea mai bună cotă, dacă e adevărat ce se scrie că îl vor acele echipe.

Ce a jucat aseară... a vrut să fie protagonist, zici că voia să fie protagonist, el, fundaș dreapta, parcă avea un decar ascuns în el. Făcea piruete pe la mijlocul terenului, chiar m-a șocat. Unii zic că avem fundași laterali ofensivi, Bancu a fost foarte bun ofensiv. Rațiu nu a fost bun ofensiv, nici defensiv. A greșit la gol.

Chiar dacă a ratat, nu mi s-a părut că Drăguș a făcut un meci rău”, a spus Mihai Stoica, la Prima Sport.

Rațiu a primit nota 5 din partea GSP pentru prestația din meciul cu Bosnia: „A dorit să se dea mare cu niște piruete, însă ceea ce a făcut cât de cât bine a fost atenuat de multele lipsuri. Inclusiv de la faza singurului gol”.

Nu s-a numărat printre „tricolorii” care n-au trecut clasa: Man (4), Tănase (4), Drăguș (3), Marius Marin (4), Burcă (4).

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:

Donald Trump a luat o decizie la care Vladimir Putin poate doar visa!

Exemplul Paris: 500 de străzi devin permanent pietonale, 10.000 de locuri de parcare dispar! În 20 de ani, s-a înjumătățit traficul auto. Cum stă, prin comparație, Bucureștiul


Comentarii (18)
Holmes  •  23 Martie 2025, 12:58

Dacă Rațiu făcea piruete înseamnă că Tănase și Popescu au făcut dans artistic sau balet.

jaracaioX  •  23 Martie 2025, 08:02

Mai lipsea sa declare ce mare jucator e Popescu si cum a revigorat echipa Sut

_Van_Basten  •  23 Martie 2025, 07:38
Postat de dobrin pe 22 Martie 2025, 22:25

A imprumutat vocea stapanului: il lauda pe Dragus si il critica pe Ratiu, de parca noi am fi orbi si nu am vedea cine au fost cei mai slabi de pe teren: Tanase cu Popescu.

Fumigene fecesebiste.

Vezi toate comentariile (18)
Comentează