FOTBAL  »  NATIONALA  »  PRELIMINARII CM 2026

Marius Lăcătuș a reacționat după ce Mircea Lucescu a amenințat cu demisia: „Nu lasă lucrurile nerezolvate”

Articol de - Publicat miercuri, 26 martie 2025 20:36 / Actualizat miercuri, 26 martie 2025 20:54

Marius Lăcătuș (60 de ani) a fost prezent la evenimentul de lansare a cărții autobiografice a lui Gheorghe Hagi, „Drumul meu”. Fostul internațional român a comentat ultimele declarații ale selecționerului României, Mircea Lucescu.

Marius Lăcătuș consideră că Mircea Lucescu nu a luat cu adevărat în calcul plecarea și a vorbit și despre parcursul României de până acum în preliminariile Campionatului Mondial din 2026.

Marius Lăcătuș: „Nu este genul de antrenor, de om care să lase lucrurile la jumătatea drumului, nerezolvate”

„Obligația este în primul rând a jucătorilor și, normal, a selecționerului. D-aia este acolo și cred că nea Mircea este primul om care își dorește această calificare. Trebuie să ținem cont de faptul că, dacă nu mă înșel, nea Mircea nu a mai fost cu echipa națională la un Campionat Mondial ca antrenor.

Cred că își dorește enorm de mult să aibă în CV-ul dânsului și această participare. Și nu numai participarea, cu rezultate bune la un Campionat Mondial, pentru că încet-încet se aproprie și el de sfârșitul carierei și cred că și-ar dori enorm de mult să ajungă acolo.

Nu cred eu că renunță nea Mircea. Sigur că la cald, la supărare, câteodată... deși la experiența lui nea Mircea nu cred că... Orice cuvânt, orice frază pe care o scoate este bine gândită, dar nu cred că nea Mircea avea vreun plan să plece de la echipa națională. Nu este genul de antrenor, de om care să lase lucrurile la jumătatea drumului, nerezolvate”, a declarat Marius Lăcătuș, prezent la evenimentul de lansare a cărții „Drumul meu”, autobiografia lui Gheorghe Hagi.

În campania de calificare pentru Campionatul Mondial din 2026, România a obținut o victorie cu San Marino, scor 5-1 și a înregistrat o înfrângere în fața celor din Bosnia și Herțegovina, scor 1-0.

Etapa ,

Nu puteam să plec cu cartea fără să am autograf. Este important să punctăm acest eveniment. Era frumos și normal să luăm și autograf. Cu aceste lucruri rămâi. Cred că amintirile, dacă sunt frumoase, cum a zis și Gică înseamnă că sunt pe drumul cel bun.

Mă deziluzionez, cartea mea a ieșit înainte. A mea a fost mai simplistă, dar nu a fost făcută pe acest model. Dacă le vor trece prin cap să scoatem altceva, cu cea mai mare plăcere.

Nu foarte mulți jucători de fotbal sau sportivi ajung să joace la cele mai mari două cluburi din Europa sau din lume. Nu trebuie să uităm nici rezultatele pe care le-a obținut cu echipa națională.

-Marius Lăcătuș, la lansarea cărții „Drumul meu”, autobiografia lui Gică Hagi

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:

„Ce am văzut în apă în dreptul Muntelui Athos... nu există!” » Un român înotător de cursă lungă, povești incredibile: „Simțeam că ceva nu e în regulă, dar când am ridicat capul am amuțit”

Caz șocant în voleiul feminin din România! Antrenorul secund al vicecampioanei, dat afară pentru că le trimitea materiale pornografice junioarelor din cadrul clubului


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează