Articol de Adrian Duţă - Publicat vineri, 28 martie 2025 07:18 / Actualizat vineri, 28 martie 2025 09:29
Mijlocașul Barcelonei, Dani Olmo, a fost înlocuit forțat în meciul câștigat cu 3-0 împotriva Osasunei. Internaționalul spaniol a părăsit terenul în minutul 28, fiind schimbat cu Fermin Lopez.
Cel mai probabil, Olmo va fi indisponibil în următoarele două săptămâni. Aceasta înseamnă că va rata meciurile cu Girona, Atletico Madrid și Betis. Ar putea reveni pentru confruntarea cu Borussia Dortmund din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. Accidentarea lui Olmo este la aductori.
Dani Olmo ratează meciul Barcelonei cu Atletico Madrid
„Dani Olmo s-a accidentat. Probabil nu voi putea conta pe el în următoarele două săptămâni. Sunt foarte mândru de jucători. Nu a fost o zi ușoară și am plătit scump pentru această victorie, cu accidentarea lui Olmo”, a declarat Hansi Flick, antrenorul Barcelonei, după victoria cu Osasuna, citat de sportal.bg.
În meciul cu Osasuna, mijlocașul a ratat un penalty în minutul 19, dar arbitrul a decis repetarea loviturii de la 11 metri din cauza intrării în careu a lui Jon Moncayola. La a doua încercare, Olmo a marcat, ajungând la cinci goluri în toate competițiile de la începutul sezonului.
După victoria din restanța cu Osasuna, Barcelona e pe primul loc în La Liga, cu 63 de puncte în 28 de meciuri jucate. Catalanii au un avans de 3 puncte față de Real Madrid, aflată pe locul secund. Atletico completează podiumul, cu 56 de puncte.
Pentru Barcelona urmează o perioadă încărcată, cu meciuri la 3 zile în La Liga. O înfruntă pe Girona pe 30 martie, pe Atletico pe 2 aprilie și pe Betis pe 5 aprilie. Apoi, pe 9, Barcelona joacă acasă cu Dortmund, în prima manșă a sferturilor Champions League.