INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  PROCES

Diego Maradona, detalii șocante de la autopsie: „Inima lui cântărea dublu față de una normală” » Fiica lui n-a putut suporta și a părăsit sala!

Dalma și Giannina Maradona, în sala de tribunal în care a început procesul / Foto: Captură TV
Dalma și Giannina Maradona, în sala de tribunal în care a început procesul / Foto: Captură TV

Articol de - Publicat vineri, 28 martie 2025 09:06 / Actualizat vineri, 28 martie 2025 13:49

În cadrul procesului care încearcă să lămurească circumstanțele morții lui Diego Armando Maradona au fost prezentate rezultatele autopsiei efectuate după decesul legendei fotbalului argentinian.

Medicii legiști care au efectuat autopsia au depus mărturie în instanță. Iar detaliile dezvăluite în raportul lor sunt atât de șocante încât fiica fostului mare internațional, Jana, n-a mai suportat și a părăsit sala de judecată!

Diego Armando Maradona a agonizat 12 ore înainte să-și dea sufletul

Astfel, Maradona a intrat în agonie cu 12 ore înainte să moară, pe 25 noiembrie 2020, la vârsta de 60 de ani. I s-au găsit 4,5 litri de lichid acumulat în diferite organe, în special în abdomen și în plămâni, ceea ce explică de ce arăta atât de umflat pe patul de moarte.

„Acumularea de lichid în organe începuse cu câteva zile mai devreme. Maradona nu a fost un pacient care să fi trebuit tratat acasă”, a declarat criminalistul Carlos Mauricio Cassinelli în instanță, potrivit ziarului argentinian „La Nación”.

Etapa ,

Inima lui Diego Armando Maradona cântărea dublu!

Cassinelli a mai spus că „moartea lui Maradona nu a fost nici bruscă, nici neașteptată. Inima lui era grasă și cântărea de două ori mai mult decât o inimă normală”. Cauza morții fostului mare a fost „edem pulmonar acut din cauza insuficienței cardiace și a cardiomiopatiei dilatative de care suferea”.

În procesul de la Buenos Aires, șapte medici și asistente sunt judecați, între care medicul său personal, Leopoldo Luque, psihiatrul Agustina Cosachov, un psiholog, coordonatorul medical al casei de asigurări de sănătate și două asistente.

Acuzații riscă pedepse cu închisoarea de până la 25 de ani

Aceștia sunt acuzați de omor din culpă, dar neagă acuzațiile. Potrivit anchetatorilor, s-au făcut erori masive în îngrijirea la domiciliu a campionului mondial din 1986, care avea probleme grave de sănătate și fusese operat pe creier cu câteva săptămâni înaintea decesului. Dacă vor fi găsiți vinovați, acuzații riscă pedepse cu închisoarea de până la 25 de ani.

Procesul a început acum două săptămâni și se așteaptă ca procedurile să dureze cel puțin până la jumătatea lunii iulie. Au fost citați în total 192 de martori! Procesul împotriva unei alte asistente a fost separat de cel principal. Ea va trebui să răspundă în fața unui juriu în a doua jumătate a anului.

Barcelona - Girona: Adevărat sau Fals? Alege varianta adevărată

Deby-ul catalan bate la porți. Alege varianta corectă dintre cele prezentate și câștigă mingile cu care se joacă în La Liga!

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:

„Ce am văzut în apă în dreptul Muntelui Athos... nu există!” » Un român înotător de cursă lungă, povești incredibile: „Simțeam că ceva nu e în regulă, dar când am ridicat capul am amuțit”

Caz șocant în voleiul feminin din România! Antrenorul secund al vicecampioanei, dat afară pentru că le trimitea materiale pornografice junioarelor din cadrul clubului


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close