Articol de Justin Gafiuc - Publicat vineri, 28 martie 2025 18:11 / Actualizat vineri, 28 martie 2025 19:00
Primăria Ploiești ar fi prins în bugetul pentru 2025 o sumă pentru intervenții la instalația de nocturnă, gazon și sistemul de drenaj de pe arena Petrolului, în sensul de a fi schimbate complet după CE U19, din luna iunie. Planul a mai existat și în anii trecuți, dar lucrurile s-au blocat pe traseu din cauza altor priorități locale. Se va repeta istoria și acum?
Stadionul „Ilie Oană” va găzdui trei partide din grupele Euro U19, turneu final care se va desfășura în România în perioada 13-26 iunie. Inaugurată în 2011, arena prahoveană trece printr-o sesiune de „coafare” pentru a răspunde standardelor CE, adică un update la nocturnă și gazon, care n-au fost niciodată schimbate complet în ultimii 14 ani.
Dar clubul și municipalitatea plănuiesc în pauza competițională o operațiune amplă pentru refacerea de la zero a instalației și a suprafeței de joc! Pusă însă sub un mare semn de întrebare!
19 becuri noi și suprafața de joc „plombată” pentru Euro
Nocturna de la Ploiești s-a confruntat cu o serie de probleme de intensitate la începutul lui 2025, pentru că un pachet de becuri era ars. De la ultimul meci disputat pe teren propriu, 0-2 cu Botoșani pe 14 martie, au fost înlocuite 19 lămpi, astfel încât luminozitatea să revină la un nivel normal.

În plus, terenul va fi refăcut doar prin „plombarea” zonelor mai afectate, în special careurile, pentru ca partidele de la Euro să aibă parte de condiții civilizate de joc. Ulterior însă, planurile pentru vară sunt pentru o intervenție mai adâncă! Dacă vor exista însă bani!
Gazonul și sistemul de drenaj n-au fost schimbate niciodată complet de la inaugurarea din 2011!
Un buget de aproape 200.000 de euro din partea Primăriei va fi destinat schimbării totale a instalației de nocturnă, care ar trebui să urce la 120 de lămpi, de la 100, câte sunt în prezent.
Cele mai importante lucrări ar urma însă să se efectueze la nivelul gazonului: înlocuire cap-coadă a dreptunghiului verde, dar și a mecanismului de drenaj, care a creat constant probleme de întreținere. Ar mai fi vorba de încă circa 500.000 euro.
Sumele ar fi fost prinse deja în bugetul pentru 2025, dar nimic nu este sigur! Asta pentru că Primăria a mai avut pe hârtie investiții identice și în anii trecuți, dar totul s-a blocat în momentul când ar fi trebui să fie efectiv disponibilizați banii. Prioritățile locale, pe zonele de energie, credite ori salubrizare, au stopat în permanență finanțările serioase la „Ilie Oană”. „Blana ursului din pădure și în 2025!”, spune pentru GSP o sursă locală, apropiată de subiect.
Micile vedete pentru CE: de la Stoian și Cercel la Nwaneri (Arsenal) și Guiu (Chelsea)

La Euro U19 vor participa 8 formații: România (gazdă), Spania (deținătoare titlu), Danemarca, Anglia, Germania, Muntenegru, Olanda și Norvegia. Meciurile se vor disputa pe patru stadioane: Rapid, Arcul de Triumf, Ploiești și Voluntari.
Tragerea la sorți va avea loc la sediul FRF, pe 15 aprilie. Vor fi două grupe, iar primele două clasate vor merge mai departe în semifinale.
Calificată din oficiu la CE, România U19 este pregătită de Ion Marin, iar printre numele importante din lot se numără Cercel, Toma, Stoian (toți FCSB), Vermeșan (Verona) sau Marincău (Mainz). Iar dintre starurile în devenire ar putea evolua în România nume precum Nwaneri (Anglia/Arsenal, 19 meciuri/3 goluri în actualul sezon Premier League), Francesco Camarda (Italia/Milan, 17 ani!), Mikey Moore (Anglia/Tottenham), Marc Guiu (Spania/Chelsea, 6 goluri în Conference League, al doilea golgheter la zi al competiției).