Articol de Roxana Fleşeru, Luminița Paul, Andrei Furnigă (video) - Publicat sambata, 29 martie 2025 17:11 / Actualizat sambata, 29 martie 2025 19:07
Tabloul de la Țiriac Open a prins contur, sâmbătă, la Centrul Național de Tenis din București în prezența lui Ion Țirac, Ilie Năstase, Richard Gasquet și Sebastian Baez. Turneul de categorie ATP 250 are programate duminică primele meciuri din calificări, iar de luni vor începe și partidele de pe tabloul principal.
Sâmbătă, la Centrul Național de Tenis, lângă Arena Națională, Ion Țiriac și Ilie Năstase au luat parte la tragerea la sorți a tabloului principal. Argentinianul Sebastian Baez (24 de ani și 36 ATP) și francezul Richard Gasquet (38 de ani și 148 WTA) au fost și ei prezenți din partea jucătorilor.
Înainte de a se contura tabloul, Ion Țiriac a vorbit despre turneu și despre ediția din acest an. „Vreau să le urez bun venit tuturor, în special jucătorilor! Îmi cer scuze pentru vreme. Nu pot face nimic în privința asta. Am încercat să facem tot ce am putut, iar acum trei luni nimeni nu înțelegea și nimeni nu credea că vom reuși să organizăm evenimentul așa cum este astăzi aici.
Îmi cer scuze dacă există vreo neplăcere, dar am încercat să facem tot posibilul după 35 de ani de organizare a acestui turneu. Nu știu cum va fi anul viitor, dar conform promisiunilor președintelui țării, vom avea aprobarea pentru un stadion acoperit, probabil cu 11.000 de locuri, ceea ce va transforma competiția într-un eveniment complet diferit. Așa cum ați văzut, încercăm să facem tot posibilul, acum «am făcut din rahat bici». Sunt fericit pentru cei care au muncit atât de mult într-un timp atât de scurt.”, a spus fostul jucător de tenis.
El adăugat: „E foarte greu și, la un moment dat, ce ajunge ajunge! N-aș fi pregătit să o mai fac încă o dată aici, la Centrul de Național de Tenis. Le mulțumesc colegilor mei care, în trei luni, au făcut posibil acest turneu. Mi-e rușine mie, care am făcut atâtea Masters-uri în lumea asta, care am creat Madridul, că în țara mea nu pot să fac ceva mai bine deocamdată. Dar, da, încerc.
Anul viitor o să fie foarte dificil, să vedem unde, cum și ce. Se pare că ni se deschid niște uși ca să putem să facem acea academie la Otopeni. Și, dacă aprobările vin destul de repede, atunci facem Centralul ăla acoperit de 10.000-11.000 de locuri, care nu numai pentru tenis o să fie bun, fiind singura sală polivalentă, cum se numește la noi, pentru orice altă competiție”.
Țiriac regretă faptul că turneul nu se poate desfășura pe Arenele BNR. „Acest turneu este singura competiție internațională, anuală, sportivă în România. Are o istorie de aproape 35 de ani. Să sperăm că mai rămâne 35 de ani, în condiții un pic diferite! Să sperăm că dacă ies toate aprobările și fentăm birocrația pe care nu o putem da la o parte, în 2027 îl jucăm pe un nou stadion, care o să aibă cele 10.000 de locuri, dacă este acoperit, sau dacă nu, cel de 5.000 de locuri descoperit, care o să fie tot la Otopeni, acolo.
Alte speranțe nu mai sunt de 35 de ani. Lătrăm toți care am fost, dar începând cu Năstase, terminând cu Halep, terminând cu Țiriac și cu președintele federației, de pomană, lăcașul nostru nu ni l-a mai dat nimeni. Deci să sperăm că o să fie mai bine”, a subliniat Ion Țiriac
Trebuie făcut ceva pentru tenis în România și de asta mă agăț cu dinții, cu toate că este dificil, nu din cauză că toată lumea spune nu, toată lumea spune da, dar nu se întâmplă nimic. Și atunci te învârți în jurul cozii singur, și-i păcat pentru că birocrația te mănâncă. N-ai cum, nu ai cum să faci un event sau să faci o sală sau să faci o piscină, cum este începută piscina olimpică, cum am promis, atât timp cât îți trebuie undeva la 18 luni ca să aduni aprobările. Și după ce le-ai adunat, s-a schimbat prețul, bineînțeles, s-a schimbat capitalul. Cu toate astea n-am cum să o las și vreau să o termin și cu Sport City, așa o să-l numesc – Ion Țiriac
Ilie Năstase: „Cine va fi mai bun să câștige, să ia banii!
Anul trecut, turneul, revenit după o pauză de opt ani în România, s-a desfășurat la baza Năstase&Marica, dar anul acesta s-a mutat la Centrul Național de Tenis. Argentinianul Sebastian Baez, Pedro Martinez (27 de ani și 40 ATP), Nicolas Jarry (29 de ani și 47 ATP) și Flavio Cobolli (22 de ani și 43 ATP) sunt primii patru favoriți ai ediției din acest an și vor avea primul tur liber.
„E început de an, fiecare vrea să testeze forma. Înainte de Roma, de toate turneele pe zgură, chiar și Roland Garros, au venit jucători foarte buni, clasați în ATP. Ne bucurăm. Și cine va fi mai bun să câștige, să ia banii! Centrul Național de Tenis arată foarte bine. Pentru domnul Țiriac nu arată bine. El e exigent, mie îmi place cum arată azi”, a spus Ilie Năstase.
VIDEO. Ilie Năstase semnând autografe
Printre numele mari de pe tabloul de la Tiriac Open sunt Richard Gasquet, care anul acesta se va retrage, și Stan Wawrinka (40 de ani și 168 ATP). Ambii revin la București, după ce anul trecut francezul s-a retras înainte de a juca din cauza unor probleme medicale, iar elevețianul a fost învins în primul tur de Nuno Borges.
Gasquet îl va întâlni în primul tur pe Botic Van de Zandschulp (29 de ani și 85 WTA), care l-a învins anul acesta la Indian Wells pe Novak Djokovic și care l-a învins pe Rafael Nadal în ultimul său meci profesionist. Francezul, fost jucător de Top 10, nu a mai evoluat din luna februarie.
Stan Wawrinka, triplu câștigător în turneele de Mare Șlem, va evolua în primul tur în fața unui jucător venit din calificări.

Cei doi au primit wild card pentru a evolua pe tabloul principal. A treia invitație a mers la românul Filip Jianu (23 de ani și 241 ATP), acesta urmând să-l întâlnească în primul tur pe americanul Nishhesh Basavareddy (19 ani și 100 ATP).
Pe tabloul principal se mai află și Robert Bautista Agut (36 de ani și 50 ATP), fost jucător de Top 10, care îl va întâlni în primul tur pe Bu Yunchaokete (23 de ani și 69 ATP).