Articol de Aurelian Botezatu - Publicat luni, 31 martie 2025 09:21 / Actualizat luni, 31 martie 2025 09:32
Erling Haaland a părăsit terenul cu o leziune la gleznă, în minutul 61 al meciului cu Bournemouth din „sferturile” Cupei Angliei (2-1).
Haaland s-a accidentat la puțin timp după ce a marcat pentru 1-1 (49), în urma unei coliziuni cu Lewis Cook, care a căzut pe glezna sa. Atacantul lui Manchester City a continuat să joace, după ce a primit îngrijiri medicale, însă la un moment dat a făcut semn să fie schimbat (61). Iar în locul său a intrat Marmoush, care a înscris golul victoriei și al calificării oaspeților în semifinalele Cupei Angliei.
Pep Guardiola despre Erling Haaland: „Va trebui să vedem”
Întrebat la final despre starea lui Haaland, Pep Guardiola n-a știut să spună ce are internaționalul norvegian. „Nu știu încă...L-am văzut pe masa de masaj, dar nu am vorbit cu el sau cu medicii. Va trebui să vedem”, a spus managerul lui Manchester City.

Însă accidentarea pare să fie una serioasă, după cum arată în fotografiile care au apărut ulterior pe rețelele de socializare (TikTok, X). Haaland, care ratase și un penalty în prima repriză, a fost surprins la ieșirea din stadion cu o orteză fixată în zona gleznei, sprijinindu-se în cârje.
Cupa Angliei, singurul trofeu pe care Manchester City îl mai poate câștiga
Pentru „cetățeni” o eventuală absență a sa pe termen lung ar fi o adevărată lovitură, în condițiile crizei pe care o traversează campioana Angliei. Cupa Angliei este singurul trofeu pe care-l mai poate câștiga, după ce a fost eliminată din Liga Campionilor de Real Madrid și din Cupa Ligii Angliei de Tottenham.
În Premier League, City este pe locul 5 (48 de puncte), la 22 de puncte de liderul Liverpool, cu 9 etape înaintea fluierului final al campionatului. Șansele de a-și păstra titlul sunt infime.
„Existau cerințe minime pe care trebuia să le îndeplinim – respect pentru coechipierul tău, să pui umărul. Și astăzi am făcut-o. N-am primit decât un șut pe poartă, ceea ce înseamnă că echipa în ansamblu a funcționat bine”, a evaluat Guardiola prestația albaștrilor la Bournemouth.
Clasamentul la zi în Premier League
Echipa | M | V | E | Î | Golaveraj | Forma | Pct |
---|