Articol de Daniel Scorpie - Publicat miercuri, 02 aprilie 2025 10:29 / Actualizat miercuri, 02 aprilie 2025 10:57
În contul „centralului” Javier Alberola Rojas sunt episoadele în care Real Madrid a fost privată de un penalty evident și o eventuală eliminare a unui adversar. În timp ce Real Sociedad îi impută un ofsaid în faza premergătoare golului de 3-3, în returul semifinalei Cupei Regelui Spaniei (4-4 după prelungiri, 1-0 în prima manșă).
Aproape că nu există ocazie în ultima vreme, indiferent de competiție, în care la un meci disputat de Real Madrid să nu apară polemici și critici legate de maniera de arbitraj, pro sau contra campioanei Spaniei. Thrillerul de marți seară, de pe „Bernabeu”, nu a făcut deloc excepție.
Toate cele trei situații care au influențat rezultatul confruntării epice s-au întâmplat în primele 90 de minute. Cotidianul AS a consultat un fost arbitru, Eduardo Iturralde Gonzalez, care a dat verdictul în privința deciziilor luate în teren și în camera VAR.
”Este 11 metri clar la Bellingham, dar niciun penalty la Kubo”
Prima situație controversată a fost cea imediat de după pauză (minutul 48, la 1-1), în care portarul Alex Remiro îl lovește cu palma peste față în încercarea de a-l bloca pe Jude Bellingham în careul mic, Alberola Rojas trecând intervenția cu vederea, la fel cum asistentul video Trujillo Suárez nu i-a semnalat nimic!

„E penalty, o intervenție imprudentă”, spune Iturralde Gonzales. „Există o mișcare evidentă a brațului către figura adversarului, pe care îl lovește. Dacă arbitrul a considerat că nu trebuie să fluiere 11 mertri, VAR nu putea intra peste el”, a explicat arbitrul în transmisiunea în direct a Carrusel Deportivo la Cadena SER.
Și Real Sociedad a cerut o lovitură de pedeapsă în prelungirile primei reprize, la contactul dintre Vinicius Junior și Take Kubo în marginea careului de 16 metri, din nou neacordată de „central”. „Vinicius este deasupra lui și când Kubo simte contactul cade. Nu este nimic. Îl ține, dar îl lasă să joace mingea.

Regulamentul vorbește clar despre a nu-l lăsa să-și continue alergarea, pentru a-l împiedica să urmărească balonul. Asta nu se întâmplă în niciun moment! Când japonezul vede că nu va ajunge la minge se lasă să cadă”, a explicat Iturralde Gonzales în AS.
„Mbappe a vrut să joace faza. Doar «galben» la Olasagaste”
Dar cel mai controversat episod a avut loc în minutul 86, când Tchouameni a egalat cu capul la cornerul executat de Rodrygo. Oaspeții au protestat vehement, în frunte cu căpitanul Mikel Oyarzabal, reclamând un ofsaid în faza premergătoare la Kylian Mbappe. „A fost o poziție afară din joc de zece metri!”, s-au revoltat catalanii de la Sport.

„Mbappe, fiind în ofsaid, ar fi putut interveni la minge pentru a-l deruta pe apărător lui Sociedad, A plecat spre minge, apoi și-a schimbat direcția de alergare”, explică Iturralde. „VAR nu putea lua în considerare poziția francezului în afara jocului, întrucât cornerul era deja considerat ca o nouă acțiune”.
În fine, ultima situație încinsă, care a ridicat de pe margine întreaga bancă de rezerve blanca, în frunte cu Carlo Ancelotti, care a vrut eliminarea Jon Olasagasti, a avut loc în minutul 106. Alberola Rojas a considerat că jucătorul bascilor nu trebuie să fie decât avertizat.

Același specialist consultat de AS a mers pe mâna „cenralului”, considerând că nu era cazul să fie eliminat: „Este un atac sus cu piciorul. Îl lovește pe Vinicius, dar este OK doar cartonașul galben. Nu-l faultează cu o forță excesivă, pentru că e la un metru de Vinicius, plonjează cu piciorul ridicat și îl lovește cu partea laterală”.

