FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

„A înnebunit Giovanni!” » Mihai Stoica a fost aproape de a semna cu Rapid: „Bătusem palma cu Copos”

Articol de - Publicat vineri, 04 aprilie 2025 10:49 / Actualizat vineri, 04 aprilie 2025 11:37

Mihai Stoica (59 de ani), președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, a dezvăluit cum era să ajungă conducător la Rapid, după ce ajunsese la un acord cu George Copos. Intervenția lui Gigi Becali a fost decisivă în a-i deturna decizia lui MM.

George Copos, fostul patron de la Rapid, l-a dorit pe Mihai Stoica în conducerea echipei, propunându-i un salariu de 7.000 de dolari. Prima tentativă a conducerii Rapidului de a-l aduce pe MM Stoica a eșuat chiar în ziua în care acesta ar fi trebuit prezentat.

A doua încercare a eșuat în urma faptului că Gigi Becali a intervenit și l-a convins pe Mihai Stoica să refuze rivala din București.

Mihai Stoica a fost aproape de a semna cu Rapid: „Bătusem palma”

„A doua oară mergeam (n.r. la Rapid)! Am discutat cu George (n.r. Copos), bătusem palma, tot, mai aveam nişte probleme... Cu Corsicanu vorbisem, ştiau că sunt stelist.

Era Dinu Gheorghe, fără aprobarea lui, tacită măcar, nu m-aş fi dus. Avea forţă mare! L-am rugat pe Victor să vorbească cu el, Dinu n-a vrut, a zis «nu».

Etapa ,

Oricum mergeam, şi aşa. Am zis «Asta e situaţia, o să merg, ce să fac?». Nu puteam să mă întorc la Galaţi. Atunci a venit telefonul de la Gigi. N-am răspuns, nu răspund la numere necunoscute, nici acum nu răspund.

Nu înţelegeam, dacă mă suni de atâtea ori nu poţi să-mi trimiţi un mesaj? M-a sunat Teia Sponte, prieten foarte bun, «Bă, tu eşti nebun?». Ştiam de el că e foarte bogat, ştiam legătura cu Giovanni şi cu Victor. Ei erau în conflict atunci.

+34 FOTO

«Bă, mă duc la Steaua!». A înnebunit Giovanni! N-am ce să fac... Giovanni a zis «Câţi bani îţi dă?». Eu aşa am venit, pe 3.000 de dolari la Steaua. În condiţiile în care la Rapid aveam 7.000! Şi prime întregi la Rapid, deja vorbisem cu George. Aveam 5.000 de euro salariu, 2.000 de euro fond de protocol, 7.000!

În momentul în care m-a sunat şi mi-a spus «Bă, vino la mine, nu ştiu ce». Eu conduceam, am tras pe dreapta, dar ţineam piciorul pe ambreiaj, a început să-mi tremure piciorul! Am oprit şi l-am sunat pe taică-miu! Am zis «Atât vreau», ei au zis «OK». Am stat mulţi ani pe 3.000 de dolari”, a dezvăluit Mihai Stoica la podcastul „SportCast cu Sile”.

Clasamentul din play-off:

 EchipaMVEÎGolaverajFormaPct

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:

„Ce am văzut în apă în dreptul Muntelui Athos... nu există!” » Un român înotător de cursă lungă, povești incredibile: „Simțeam că ceva nu e în regulă, dar când am ridicat capul am amuțit”

Caz șocant în voleiul feminin din România! Antrenorul secund al vicecampioanei, dat afară pentru că le trimitea materiale pornografice junioarelor din cadrul clubului


Comentarii (3)
aspida  •  04 Aprilie 2025, 11:53

este vorba despre o panarama de la o echipa panarama

Unfan  •  04 Aprilie 2025, 11:43

Are si el multe defecte, dar in cazul asta nu are sens sa zici ca e fripturist pentru ca a ales salariul mai mic. 3000 de dolari erau totusi niste bani atunci dar tot mai putini decat 7000

Doralin  •  04 Aprilie 2025, 11:17

Daca batuse palma cu Copos , dar a ales pe Gigi, atunci aceat individ e un om fara cuvant. Stiam eu ca e "fripturist" dar nici chiar asa.

Vezi toate comentariile (3)
Comentează