Articol de Justin Gafiuc, Cristi Preda (foto) - Publicat duminica, 06 aprilie 2025 17:53 / Actualizat duminica, 06 aprilie 2025 17:53
În 2012, Sorin Bagiu, fost președinte la U Cluj, primea o condamnare de un an cu suspendare pentru evaziune fiscală. Speța: dosarul transferurilor lui Florescu și Cociș la Tiraspol, o avanpremieră la cazurile similare ulterioare de la București, cu Becali, Copos ori MM Stoica în prim-plan. Ex-oficialul continuă interviul special pentru GSP, vorbind inclusiv despre magia lui Dobrin, „Cooperativa” anilor ‘90 ori CM 1994, unde a mers ca membru în Comitetul Executiv FRF
Retras din luminile reflectoarelor, fostul președinte al lui „U” Cluj, Sorin Bagiu, 68 ani, revine după multă vreme la pupitru cu un interviu-maraton oferit pentru GSP. Ex-fundaș stânga, e omul care a și condus clubul de pe Someș în două mandate, 1989-1997 și 2003-2005, adică aproape o treime din perioada post-revoluționară. În partea a doua a dialogului, purtat în sufrageria sa cu iz alb-negru din apropiere de Grădina Botanică a Clujului, Bagiu se reîntoarce la cea mai apăsătoare experiență, „dosarul Cociș-Florescu-Șerif Tiraspol”, dar scoate din sertar și alte amintiri prețioase pentru memoria fotbalului românesc.
DUELURILE DE COȘMAR cu Dobrin: „Dacă venea direct pe tine, era deranj!”
POVESTEA unei tentative de mituire la un meci cu FC Olt: „Măi, nu te prosti!”
CUM L-A PĂCĂLIT Jean Pădureanu la o reciprocitate nerespectată pe axa Gloria Bistrița – U Cluj
PROTOCOALELE CU ARBITRII: „Mai greșea contabila la plicurile cu baremul”
Sorin Bagiu, amintiri despre Dobrin: „Mi-era teamă să nu mă facă de râs”
- Domnule Bagiu, mergem în anii în care erați jucător la Universitatea și dădeați peste adversari grozavi pe teren. Cine vă dădea cele mai mari bătăi de cap?
- Marcel Răducanu ascundea mingea. Lăcătuș – extraordinar, ne spuneau antrenorii să nu facem alunecare, că scoate garantat penalty. Zoli Crișan te făcea praf, trebuia să stai mai la distanță, să știi cum să-l întâmpini. La fel, Țălnar la Dinamo. De unul singur mi-a fost însă realmente frică.
- Cine anume?
- E vorba despre Dobrin, care, chiar dacă nu juca pe partea mea, se mai trăgea uneori în dreapta și trebuia să-l iau în primire în bandă. De câte ori venea în zona respectivă, mi-era teamă să nu mă fac de râs. Evitam să-l atac direct. Doar îl tatonam, îl conduceam din mișcări. Altfel, dacă pornea direct pe tine, era deranj maxim!
- Să nu-mi spuneți că n-ați participat la meciuri mai „prietenești”! Ne dați un exemplu de partidă neortodoxă?
- N-am avut așa, prietenii, să zici că am participat la un meci la care să fi venit cineva să spună „trebuie să câștigați sau să pierdeți”. Doar prin ‘80-‘81 m-a abordat cineva înainte de o partidă cu FC Olt. „Uite, ai 10.000 de lei dacă bate Oltul. Și nu vei fi singur!”. I-am povestit soției. „Măi, nu te prosti cu chestii d-astea!”. L-am anunțat inclusiv pe președintele Remus Câmpeanu. S-a terminat însă 0-0. Am auzit ulterior că l-a interceptat Miliția. Au stat cu el lângă punga cu bani până s-a terminat partida și apoi l-au lăsat în pace doar cu o avertizare, pentru că individul era de la FC Olt, echipa din orașul lui Ceaușescu, Scornicești. Era delicat să-i faci probleme omului.
„M-am certat rău cu nea Jean! Ne-a bătut cu 5-1 la Cluj, înțelegere perfectă, dar apoi au jucat tare în semifinala Cupei”
- Au trecut atâția ani, astfel încât ne puteți povesti cum funcționau înțelegerile în celebra Cooperativă, în care U Cluj era perceput drept unul dintre pionii-cheie?
- Înainte de Revoluție, Universitatea era clar sub influența lui Dinamo. S-au și făcut o grămadă de schimburi de jucători. Dar, după ‘89, n-am prins înființarea Cooperativei, pentru că am retrogradat. Adică n-am fost membri fondatori. Iar după ce am promovat nu prea ne băga nimeni în seamă. Și vă dau un exemplu elocvent.
- Vă rog!
- Înaintea ultimei etape a sezonului 1992-1993, Bistrița și Electroputere erau la egalitate de puncte și cu golaveraj similar. Disputau un loc în Cupa UEFA. Gloria a bătut cu 5-1 la Cluj. Ăla a fost un meci în care jucătorii s-au înțeles perfect între ei, iar Bistrița a mers în Europa la golaveraj. Anul următor m-am certat însă foarte rău cu nea Jean, la semifinala de Cupa României, disputată la Tg. Mureș.
- De ce?
- Le-am spus alor mei: atenție, vedeți că au datorie față de voi pentru acel 1-5! Și acum, dacă sunt corecți, ar trebui să mergem noi în finală. Ce s-a întâmplat? Am condus cu 1-0 până în minutul 86, ne-au egalat și ne-au bătut cu 4-1 în prelungiri, iar ulterior au și câștigat Cupa României. Cam astea au fost „înțelegerile” cu nea Jean!
Nu l-am considerat neapărat un model de conducător, dar Pădureanu era unic. De la el am învățat faza cu comerțul cu pungi pentru club. Era foarte corect, adică plătea jucătorii la timp. Avea și o rețea de fotbaliști dispersați pe la diferite echipe, nu știai niciodată despre ce e vorba. În orice caz, oricum am lua-o, s-au petrecut multe lucruri suspecte, dar n-am avut dovezi
Sorin Bagiu, fost președinte U Cluj, pentru gsp.ro
„Mai bine participa și naționala la petrecerea cu românii de la Detroit! Poate n-o încasa așa rău cu Elveția!”
- Ați făcut parte multă vreme din Comitetul Executiv FRF, ați prins inclusiv minunatul Mondial din 1994, în SUA. Amintiri fabuloase din America, nu?
- Uite, chiar m-a vizitat în august un nepot care e medic în State și i-am zis: „Măi, Flavius, contează pe mine că voi veni și la Mondialul din 2026 ca să-mi aduc aminte de cel din 1994!”. O experiență incredibilă! Cel puțin la partida cu Columbia de la Los Angeles a fost o nebunie totală. Noi, românii, eram în picioare la fiecare fază, iar bucuria de la final – de nedescris! Mare păcat că am încheiat cum am încheiat cu Suedia!
- Interacționați și cu echipa între meciuri? Ați participat și la petreceri cu lotul?
- Grupul din Comitetul Executiv stăteam la un alt hotel, în apropiere de echipă. La Detroit, de exemplu, ne-au invitat românii de acolo la o masă extraordinară, un eveniment impresionant. Jucătorii n-au putut veni, firește, dar, ținând cont de faptul că acolo am pierdut cu Elveția, era mai bine dacă participau, poate nu ne băteau ăia așa rău!
„Toată lumea bătea apropouri arbitrilor: «Noi o să fim mai buni mâine»”
- Cum era lumea complicată a arbitrilor în anii ‘90? Reușeați să vă mai „împrieteniți”?
- Seara, o masă comună, cu observatorul, se mai servea o bere, un vin. Bineînțeles, toată lumea încerca să mai bată niște apropouri. „Noi o să fim mai buni mâine”. Dar erau unii, precum Porumboiu – foarte inteligent, Crăciunescu – fost coleg de echipă la Lugoj sau Constantin Gheorghe de la Suceava – extrem de rigid, cu care nu puteai să intri în discuții nici măcar de acest gen. Cu alții, cum era Danciu de la Petroșani, îți mai permiteai o glumă. Omul mai și cânta la protocoale.
- Sincer, că totul s-a prescris, mai scăpați niște suplimente în plicul cu baremul de arbitraj?
- Mai greșea contabila! Mă rog, se mai compensau niște lucruri, probabil. Astea erau vremurile. Nu puteau să plece oamenii supărați.
„Mi-au pus pe masă contracte de transfer cu sume zero. Am refuzat să semnez așa ceva!”
- O temă delicată: transferurile lui Florescu și Cociș la Șerif Tiraspol, 450.000 de dolari în 2004. O afacere pe care ați terminat-o rău, condamnare de un an cu suspendare pentru evaziune fiscală. Preziceați atunci că speța va fi deschiderea pentru „Dosarul Transferurilor” cel mare, cu Becali, Pădureanu, MM Stoica ori Copos, care era în pragul primei pronunțări. Ați intuit corect! Ce s-a întâmplat de fapt la dumneavoastră?
- E simplu! Pe fondul unei crize financiare, a venit o ofertă din partea impresarilor lui Florescu și Cociș. S-a discutat în Consiliul de Administrație, 18 persoane, profesori universitari, era și un polițist acolo. Au hotărât să le dea drumul celor doi pe 500.000 dolari. Mi-au transmis să-i aștept la club într-o zi de sâmbătă, ca să parafăm actele. N-au venit. Agenții au apărut abia luni, cu președintele și vicepreședintele CA, anunțând că au o sponsorizare de 450.000 de dolari.
- Sponsorizare?
- Exact! A venit contabila, poftiți banii, 450.000 de dolari. Atenție: contract de sponsorizare cu o firmă din Tiraspol, ștampilă, tot tacâmul! La revedere, mulțumim! După două-trei zile, apare pe masă un contract de transfer, cu sumă zero și cu prevederea că banii se returnează în caz că jucătorii nu trec testele medicale. Zic: „Păi, nu merge! Ori scrieți suma corectă, ori eu nu semnez așa ceva!”. Și n-am semnat nimic, evident! A făcut-o președintele CA, adică rectorul de la UMF, Marius Bojiță. Eu știam că nu-i în regulă, fiindcă am terminat Dreptul, nu Chimia! Sponsorizarea e sponsorizare, transferul e transfer!
- Și cum ați scos-o la capăt?
- În următoarea ședință de Consiliu, vine întrebarea: „Domnule, nu era vorba despre 500.000 de dolari?”. Și răspunsul: „Păi, atâția bani au avut la ei, doar 450.000!”. „Cum, domne, n-ați scris să mai dea diferența de 50.000 de dolari până în ianuarie, până la Crăciun, când or avea banii?”. Nu s-a mai putut consulta nici procesul verbal inițial, invocându-se că s-a pierdut registrul, arhivat de obicei la rectorat. Și de aici a plecat întreaga poveste, de la încasarea cu titlu de sponsorizare a celor 450.000 de dolari.
Mie mi-au reproșat că de ce am încasat cei 450.000 de dolari. Păi, dacă omul a venit spunând că e sponsorizare, eram prost să nu-i luăm pentru club? Restul sumelor, habar n-am avut! A fost un moment care m-a marcat, procesul a durat șapte ani și n-aș vrea să mai dezvolt cum s-a desfășurat totul. Mă opresc aici!
Sorin Bagiu, fost președinte U Cluj
„Aduceam de pe afară blugi, cafea sau video, dar nu avioane întregi, precum Dinamo sau Steaua”
- E de notorietate faptul că, înainte de Revoluție, U Cluj se număra printre sateliții lui Dinamo, așa cum și Steaua avea propria rețea. Cum ați resimțit această conexiune de supunere față de Dinamo?
- Au fost, într-adevăr, relații mai apropiate, dar erau vremuri în care nu puteai trăi singur în campionat. Asta-i viața: trebuie să ai și prieteni câteodată! Dinamo avea putere, era altceva. Au funcționat o serie de transferuri, a venit Cornel Dinu, Prunea a mers în ambele direcții. Sabău nu întâmplător a ajuns la Dinamo, deși Valentin Ceaușescu ar fi vrut să-l ia la Steaua. Dar noi n-am avut mari beneficii de pe urma lor. Și nici n-aș putea spune că Universitatea a fost doar un breloc al lui Dinamo.
- La umbra acestei protecții, mai aduceați însă de prin străinătate tot felul de cadouri, iar vameșii mai închideau ochii, nu?
- Aduceam blugi, un cartuș de țigări, cafele, câte un video, dar în niciun caz la nivelul permis la Dinamo și Steaua. Ei cărau avioane întregi de obiecte, de nu mai pleca autobuzul de pe pistă când le descărcau. Noi nu transportam cantități de comerț, ci, să zicem, pentru familie ori prietenii apropiați.
Asociație pentru veteranii clubului: „Ajutăm, facem educație sportivă, 20-30 de locuri la meciuri”
- Ce vă doriți pentru Universitatea în anii următori și dacă mai aveți tragere de inimă să mai reveniți în fotbal?
- Eu sunt și acum foarte activ cu asociația care reunește foști jucători de la Universitatea. Se numește „Și noi suntem U”, e formată din 115 membri. Când clubul a împlinit un secol, ne-am hotărât să-i adunăm pe toți sub aceeași umbrelă. Și uite că existăm de peste cinci ani!
- Și cu ce se ocupă asociația?
- Îi ajutăm pe cei cu probleme de sănătate, ne ocupăm și de copii în sensul în care predăm educația sportivă în școli, în tot județul. La Dej, unde am fost cu Marcel Lăzăreanu și Florescu, nu mai puteam pleca de acolo! Organizăm și partide de old-boys, beneficiem de câte 20-30 de invitații la meciurile de acasă ale Universității, am înființat și un club al seniorilor, unde veteranii de peste 70-75 de ani se adună să mai socializeze. Noi plătim tot. E o bucurie, o chestiune extraordinară, pe care sper s-o putem duce mai departe!
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
