Articol de Daniel Grigore - Publicat duminica, 06 aprilie 2025 23:53 / Actualizat duminica, 06 aprilie 2025 23:55
Adrian Scarlatache, 38 de ani, dublu campion al României, în 2007 alături de Dinamo, crede că echipa lui Zeljko Kopic are nevoie de întăriri pentru a trece la următorul nivel.
Dinamo a pierdut în etapa 3 a play-off-ului, 0-1 contra Rapidului, un meci în care nu s-a putut baza pe stoperul Homawoo, extrema Dennis Politic și atacantul Astrit Selmani.
Adrian Scarlatache, fost jucător la Dinamo, campion cu formația alb-roșie în 2007, consideră că Zeljko Kopic are nevoie de un lot mai competitiv, ca „minimum 4-5 jucători” să fie transferați în vară.
Adrian Scarlatache: „Problema lui Dinamo este că nu are lot! Le trebuie minimum 4-5 jucători”
„Dinamo nu trece printr-o perioadă bună, asta e evident, dar nu înseamnă că nu își poate reveni. Îmi doresc ca cei 3 accidentați să revină cât mai curând, dar Dinamo are nevoie de lot.
Asta este problema lor, că nu au lot. Au doar 13-14 jucători care pot intra în primul 11, apoi devine un pic dificil. Dacă ai 2-3 accidentați se simte, se vede imediat.
[Raul] Rotund este un tânăr de perspectivă, cu calitate, care a făcut meciuri bune la Liga 2. Dar meciurile lui bune au fost la Liga 2, iar asta se simte. Când vii într-un derby cu jucători care au jucat în liga a doua și nu au foarte multe meciuri în prima ligă, este destul de greu să te aștepți să facă diferența.
Îmi place acest copil, dar trebuie introdus treptat în echipă. Nu poți veni cu Rotund acum și să ai pretenții ca el să-ți câștige un meci sau să-ți facă diferența.
De asta spun că Dinamo are nevoie de minimum 4-5 jucători, ca să nu spun mai mulți, pentru a putea fi competitivă și pentru a pune presiune pe titulari. Când ai doar 13-14 jucători, și cei din primul 11 știu că nu sunt foarte multe soluții și cumva intervine o relaxare”, a afirmat Scarlatache la emisiunea GSP Live Special.
Pe Gnahore nu l-am văzut schimbând ritmul, l-am văzut cu un aer de superioritate în unele faze, la cum le-a tratat, la cum trăgea mingea pe la spate când putea da o cursivitate mai mare jocului... Vedem o autosuficiență și poate că odată cu următorul sezon Dinamo va avea un lot care să pună «în pericol» orice jucător din această perspectivă.
- Nicolae Grigore, fost mijlocaș la Rapid