Articol de Luminița Paul - Publicat luni, 07 aprilie 2025 15:21 / Actualizat luni, 07 aprilie 2025 15:27
Jack Draper (23 de ani, locul 6 ATP) atrage atenția nu doar pe teren, ci și în afara lui, el semnând recent un contract pentru a deveni noua față a casei de modă de lux britanice Burberry.
Titlul de la Indian Wells, cucerit după un traseu extraordinar în prima parte a lunii martie, reprezintă deocamdată vârful sportiv pentru Jack Draper. Aflat pe locul 6 mondial, el își începe săptămâna aceasta campania pe zgura europeană.
Britanicul ia startul în turneul Masters 1000 de la Monte Carlo, primul din an de această categorie pe suprafața roșie. În calitate de cap de serie 5, el are turul 1 liber, apoi îl va înfrunta pe Marcos Giron (SUA, 31 de ani, locil 45 mondial), învingător asupra lui Denis Shapovalov (Can, 25 de ani, numărul 29 ATP) cu 6-3, 7-6 (5).
După Indian Wells, el a fost eliminat repede la Miami, de asemenea concurs de 1.000 de puncte, chiar de viitorul campion, tânărul ceh Jakub Mensik (19 ani, numărul 23 mondial).
Între timp, a întreprins acțiuni în partea de business. Recomandat de apariția spectaculoasă în Vogue și având un contract de modelling inclus în acordul său de reprezentare cu IMG, Jack a semnat recent o înțelegere pentru a deveni noua față a casei de modă britanice Burberry.
Jack Draper, alături de nume celebre
Anunțul oficial a fost făcut de Burberry însoțit de o fotografie în care Draper poartă un tricou negru cu celebra bandă în carouri a brandului drept guler și o geacă de culoare kaki.
„Impulsul, dăruirea și optimismul său, atât pe terenul de tenis, cât și în afara lui îl fac să se potrivească perfect cu Burberry”, a scris brandul pe rețelele de socializare, în timp ce Draper a lăudat în mod similar oportunitatea de a reprezenta casa veche de aproape 200 de ani alături de alte fețe celebre, inclusiv actorul nominalizat la Oscar Barry Keoghan și atacantul Tottenham Hotspur Son Heung-min.
„Să pot reprezenta Burberry ca ambasador al mărcii este o adevărată onoare pentru mine”, a punctat Draper într-o declarație. „Am admirat brandul încă de când eram copil - este o casă iconică și reprezintă stilul britanic clasic.”
3titluri ATP are Jack Draper în palmares, Indian Wells 2025, Stuttgart, Viena 2024
Colaborarea lui Draper cu Burberry urmează după prezența sa pe primul rând la defilarea brandului în cadrul Săptămânei Modei de la Londra din vara trecută, prima sa apariție publică de profil înalt după ce ajunsese în semifinalele de la US Open. Campionul de la Indian Wells va fi vedetă în campania High Summer a brandului din acest an.