Articol de Romeo Ene - Publicat luni, 07 aprilie 2025 17:46 / Actualizat luni, 07 aprilie 2025 17:46
Stefan Krell (32 de ani), portarul austriac al celor de la Unirea Slobozia, a declarat că a rămas șocat când a ajuns în România. Se întâmpla în 2019, atunci când semna cu Dunărea Călărași, formație care evolua în Liga 2 la acel moment.
Stefan Krell a bifat 5 meciuri în Superliga în acest sezon. A fost titular în primele 3 meciuri din play-out ale Sloboziei, cu Hermannstadt, Petrolul și Farul Constanța.
Krell evoluase ultima oară în liga a doua din Austria, la SV Horn, și fusese testat atunci de Cristi Pustai, tehnicianul călărășenilor de atunci. Portarul a povestit cum i s-a părut contactul cu România și ce l-a șocat foarte mult.
Stefan Krell: „Am rămas șocat fiindcă vezi oamenii care merg cu calul, cu căruța”
Krell a recunoscut că nu se aștepta la diferența de peisaj dintre București și Călărași, orașe despărțite de doar 120 de kilometri. În orice caz, austriacul a precizat că s-a simțit bine la clubul aflat în prezent în Liga 3.
A urmat o experiență la Ceahlăul Piatra Neamț, iar în prezent este jucătorul Unirii Slobozia, formație alături de care speră să evite retrogradarea.
„Prima dată am fost la Călăraşi, la Liga a doua. Am ajuns la aeroport, totul era ok. Am văzut Bucureştiul, apoi am mers spre Călăraşi. Când (n.r. - şoferul) a făcut dreapta să iasă de pe autostradă, am rămas şocat fiindcă vezi oamenii care merg cu calul, nu ştiu cum se zice, cu căruţa.
E un pic diferit, am fost un pic şocat, dar apoi am fost pozitiv fiindcă e totul mult mai familiar aici. Toată lumea stă împreună, eşti binevenit, iar eu am putut să stau cu colegii, cu familiile lor şi a fost un sentiment incredibil”, a declarat Krell, potrivit Orange Sport.
Krell a fost rezerva lui Denis Rusu (34 de ani) în majoritatea partidelor din acest sezon. Și-a câștigat locul de titular în ultimele 5 partide, perioadă în care a primit trei goluri.
100.000 de euroe cota lui Stefan Krell, potrivit Transfermarkt