Articol de Daniel Grigore - Publicat sambata, 12 aprilie 2025 12:34 / Actualizat sambata, 12 aprilie 2025 12:35
Hans-Dieter (Hansi) Flick, 60 de ani, a resuscitat-o pe Barcelona, echipă în cursa pentru toate cele 3 trofee majore puse în joc în acest sezon. Conducătorii blaugrana vor să-i securizeze postul și i-au propus prelungirea contractului.
Instalat pe banca blaugrana în vara lui 2024, Flick a semnat un contract valabil doi ani. A urmat un parcurs senzațional de 36 de victorii, 6 egaluri și numai 6 înfrângeri, cu un golaveraj general neverosimil de 145:50. Asta înseamnă o medie de peste 3 goluri înscrise pe meci!
De înțeles, conducătorii clubului vor să-și asigure continuitatea lui Flick și au deschis discuțiile cu reprezentanții antrenorului pentru a-i prelungi contractul cu un sezon, până în vara lui 2027. The Athletic susține, citând surse din anturajul antrenorului, că se va ajunge la o concluzie abia la finalul sezonului.
În Catalonia susțin că există deja un acord între Hansi Flick și Barcelona
Radio Catalunya, citat de abola.pt, merge mai departe și dă afacerea deja rezolvată, anunțând că Flick și Barcelona ar avea un acord de principiu pentru prelungirea până în 2027. Clubul ar fi vrut să-i ofere un contract pe o perioadă mai lungă, dar antrenorul ar fi refuzat, preferând o prelungire mai scurtă.
Vineri, la conferința de presă, Flick a afirmat că „nu sunt un antrenor care să semneze pe, să spunem 3 ani, iar apoi să stea liniștit, cu totul deja rezolvat. Planul meu este să o iau de la an la an, să vorbim apoi și să vedem unde suntem. Pas cu pas. Nu știu cât va dura în final, dar vreau ca atunci când îmi voi termina treaba la acest club, să plec într-o notă pozitivă”.
Sub comanda lui Flick, Barcelona a câștigat deja Supercupa Spaniei (a zdrobit Real Madrid în finală cu 5-2) și este bine poziționată pentru celelalte trei trofee.
Barcelona un picior și jumătate în semifinalele Champions League (4-0 cu Dortmund în prima manșă), conduce campionatul cu patru puncte avans față de Real Madrid și urmează să-i înfrunte tot pe madrileni în finala Cupei Regelui.

