INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  PROMOVARE

FOTO Fanii lui Sassuolo au sărbătorit în stradă promovarea în Serie A » Imagini superbe din centrul orașului

Fanii lui Sassuolo / Foto: Facebook +26   FOTO
Fanii lui Sassuolo / Foto: Facebook

Articol de - Publicat luni, 14 aprilie 2025 14:36 / Actualizat luni, 14 aprilie 2025 14:53

Fanii lui Sassuolo, echipă la care evoluează Horațiu Moldovan și Daniel Boloca, au sărbătorit promovarea matematică în Serie A, după ce au dominat autoritar eșalonul secund din Italia.

Primele două locuri din Serie B promovează direct în Serie A. Sassuolo are 75 de puncte și mai poate fi depășită matematic doar de Pisa.

FOTO. Sărbătoare pe străzile din Sassuolo: artificii, cântece și steaguri în orășelul de doar 40.000 de locuitori

+21 FOTO

Sărbătoare pe străzile din Sassuolo: artificii, cântece și steaguri în orășelul de doar 40.000 de locuitori

Câteva sute de oameni s-au strâns în centrul orașului pentru a sărbători revenirea formației locale în Serie A, după doar un an de absența din primul eșalon italian.

Fanii echipei au adus eșarfe, bannere, steaguri, dar și artificii. Fotografiile superbe au fost postate de către pagina oficială a formației proaspăt promovată în Serie A.

Etapa ,

Fabio Grosso a povestit cum a dominat Serie B: „După primele patru meciuri m-am gândit că este greu”

Fabio Grosso, antrenorul celor de la Sassuolo și campion mondial cu Italia, a povestit pentru Gazzetta dello Sport cum a reușit să aducă promovarea la echipa din micul oraș.

„După primele patru etape mă gândeam că o să fie greu, dar după primele serii de victorii am văzut soliditate și calitate, am găsit o metodă prin care să câștigăm chiar și când suferim. Victoriile chinuite de la Carrara și Cosenza, revizuirea propriilor mele idei, astea ne-au dat putere. În ianuarie l-am pierdut pe Thorstvedt, o absență importantă pentru că este un jucător special. Dar întăririle au venit rapid, iar echipa a fost îmbogățită.

Vara a fost grea, pentru că a trebuit să convingem băieții. Ce ne așteaptă în Serie B era ceva diferit. Cu directorul Palmieri ne-am concentrat pe anumiți jucători și am păstrat mulți tineri. Am făcut clar că retrogradarea trebuie răzbunată. Ar fi fost ușor să renunți, dar a fost corect să remediem și toată lumea a înțeles asta”, a declarat Fabio Grosso, conform tuttomercatoweb.com.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:

„Ce am văzut în apă în dreptul Muntelui Athos... nu există!” » Un român înotător de cursă lungă, povești incredibile: „Simțeam că ceva nu e în regulă, dar când am ridicat capul am amuțit”

Caz șocant în voleiul feminin din România! Antrenorul secund al vicecampioanei, dat afară pentru că le trimitea materiale pornografice junioarelor din cadrul clubului


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează