Marian Ursescu
Licențiat în Finanțe Bănci, a fost atras de presă încă de la 18 ani, lucrând în orașul natal, Rm. Vâlcea, la ziarele Curierul de Vâlcea și Viața Vâlcii, în televiziune, la TV Etalon, sau la radio - Radio Metronom. A ajuns la ProSport în septembrie 2000, iar din 2003 e la Gazeta Sporturilor, până în 2021.
A fost șeful secției “Sporturi”, specializat pe handbal, dar urmărește atent și canotajul, boxul sau voleiul. De altfel, a practicat doi ani de volei Citește mai mult...
la Colegiul Național ”Mircea cel Bătrân” din Rm. Vâlcea.
A fost prezent la trei ediții ale Jocurilor Olimpice (Beijing 2008, Londra 2012 și Rio de Janeiro 2016), dar și la 8 turnee finale de Campionat European și 7 de Campionat Mondial la handbal feminin. A transmis corespondențe de la meciurile de titlu mondial ale lui Leonard Doroftei în America. A fost prezent la Europeanul de box Perm 2003, Mondialul de canotaj Amsterdam 2014, dar și la Cupa Mondială de rugby, Anglia 2015.
A fost șeful departamentului ”Sporturi” la GSP până în septembrie 2021, când a părăsit Gazeta Sporturilor.
Aur pentru Romania! Alin Alexuc a caștigat finala Campionatului European de Lupte greco-romane
Alin Alexuc Ciurariu (30 de ani) a caștigat in aceasta seara medalia de aur la Lupte Greco-romane, la Campionatul European de la Roma. Alni Alexuc, care mai avea in palmares doua medalii de bronz (CE 2018 și CE 2019) l-a invins in finala la [...]
U BT Cluj a cucerit pentru a cincea oara Cupa Romaniei. Invinsa CSM Oradea a pierdut a cincea finala din tot atatea disputate!
Intr-o sala umpluta pana la refuz de fanii clujeni, U BT Cluj Napoca a cucerit luni seara pentru a cincea oara Cupa Romaniei la masculin. Pentru a treia oara in ultimii cinci ani, pentru trofeu s-au batut UBT Cluj și CSM Oradea. Și, ca in [...]
INTERVIU » Cristina Neagu despre calificarea la Jocurile Olimpice: „Pornim cu șansa a treia. Trebuie sa fim realiști”
Cristina Neagu (31 de ani) lucreaza pentru prima data cu selecționerul Bogdan Burcea. Ca și tehnicianul Craiovei, capitanul Romaniei crede ca „tricolorele” pot ajunge la Jocurile Olimpice, deși pornesc cu șansa a treia, dupa Norvegia și [...]
CSM BUCUREȘTI » Merita Cristina Neagu 18.000 de euro lunar? A inceput negocierile pentru noul contract + de ce depinde totul
Contractul Cristinei Neagu revine in actualitate. Ce s-ar face CSM București fara interul stanga? Evoluțiile din ultimul timp au inchis gura contestatarilor. Cristina Neagu a marcat 28 de goluri in ultimele doua meciuri de Liga. CSM București [...]
SCM RM. VALCEA - GYOR » VIDEO Gyor joaca la Valcea, din nou, dupa 8 ani! 160 de unguri vin la Valcea sa susțina campioana Europei
Jucatoarele lui Gyor au ajuns cu charterul, la Sibiu, vineri la pranz. Deși au venit și ele la Valcea pentru meciul cu SCM, Anita Gorbicz și Kari Grimsbo nu vor juca. Gyor joaca la Valcea, din nou, dupa 8 ani! Ultimul meci disputat de [...]
SCM RM. VALCEA - GYOR 20-29 » VIDEO+FOTO Fara scapare! Campioana Romaniei a fost invinsa de Gyor in grupele Ligii Campionilor
SCM Rm. Valcea, campioana Romaniei, a pierdut pe teren propriu contra lui Gyor, in grupele Ligii Campionilor la handbal feminin, scor 20-29. Gyor, campioana Europei, a avut ceva emoții in prima parte. In repriza a doua insa, Gyorul a defilat, [...]
Cum dau primarii afara jucatoarele și antrenorii? Cazul incredibil al antrenorului de la Dacia Mioveni, pus pe liber deși echipa este pe primul loc!
Marius Danuleț (37 de ani) este șeful Centrului de Excelența de la Rm. Valcea. La inceputul actualului sezon, tehnicianul a primit o oferta ca sa antreneze echipa feminina din liga secunda Dacia Mioveni. „M-a incantat ideea. Mi s-a prezentat [...]
Hotarator cu Vipers » CSM București e obligata sa caștige, altfel risca sa rateze sferturile Ligii
Viitorul CSM București in Liga Campionilor este legat in mare masura de meciul de sambata seara cu Vipers Kristiansand. La egalitate de puncte, disputa dintre cele doua ar putea rezulta in echipa calificata in sferturile de finala. Ca sa mai [...]
EXCLUSIV CSM București se repliaza dupa ce a pierdut-o pe Andrea Lekic » Elizabeth Omoregie și-a prelungit contractul cu „tigroaicele”
Andrea Lekic a semnat cu Buducnost Podgorica, dar CSM București are variante pentru poziția de conducator de joc. Elizabeth Omoregie, jucatoarea de culoare nascuta la Atena, dar cu naționalitate bulgara și slovena, și-a prelungit contractul [...]
Tomas Ryde a rabufnit impotriva conducatorilor de la CSM București: „Proasta obișnuința!”
Tomas Ryd, fostul antrenor de la CSM București și de la naționala Romaniei, a explicat plecarea sportivei Andrea Lekici la Buducnost, din sezonul urmator, prin faptul ca fetele nu-și primesc banii la timp! Suedezul Tomas Ryde a fost foarte [...]
Vipers Kristiansand - CSM București » Adrian Vasile explica schimbarea radicala de atitudine a „tigroaicelor”: „Vreau sa cred ca asta e fața echipei mele”
Adrian Vasile, antrenorul CSM București, spune ca echipa trebuie sa joace in continuare așa cum a facut-o cu Metz pentru a avea șanse sa se califice in „sferturi” și in Final Four-ul Ligii Campionilor. CSM București a invins sambata cu 32-27 [...]
SCM RAMNICU VALCEA - GYOR » Ce iureș o sa fie! Unguroaicele vin in Romania cu toate vedetele
Campioana Europei, Gyor Audi ETO va veni pentru partida de la Rm. Valcea, de sambata, cu cel mai bun lot pe care-l are acum la dispoziție antrenorul Danyi Gabor. Unguroaicele au jucat marți seara intr-un meci din etapa a 15-a a ligii maghiare [...]
OFICIAL » Pierdere mare pentru CSM București: Andrea Lekic, prezentata de Buducnost!
Andrea Lekic (32 de ani) a fost transferata de Buducnost de la CSM București. Jucatoarea din Serbia a semnat un contract valabil pe doua sezoane cu formația din Muntenegru. Sursa FOTO: zrkb.me (site-ul oficial al lui Buducnost) CSM București [...]
CSM BUCUREȘTI - METZ 32-27 » Record pentru Neagu! Performanța reușita de Cristina in Liga Campionilor
CSM BUCUREȘTI - METZ 32-27 // Cristina Neagu (31 de ani) și-a doborat ieri propriul record de goluri marcate intr-un meci de Liga Campionilor. Interul stanga a reușit sa puncteze de 14 ori in poarta lui Metz! Pana acum, Cristina se putea lauda [...]
Gloria Bistrița - MKS Lublin 26-20 » Speranțe in Ungaria » Urmeaza finala pentru calificare
Gloria Bistrița va juca „finala” pentru calificarea in „sferturile” Cupei EHF in ultima etapa, la Erd, dupa ce a trecut de MKS Lublin, scor 26-20, in Grupa C. Bistrița s-a distrat cu campioana Poloniei in ultimul meci de pe teren propriu, in [...]
Dobrogea Sud Constanța-Dinamo 27-26 » Dinamo pierde al doilea meci al sezonului, unul marcat de numeroase tensiuni
Dobrogea Sud Constanța-Dinamo 27-26 // Campioana Dinamo a cedat cu același scor cu care pierduse și in fața rivalei Steaua! Meci cu scantei, incheiat cu trei cartonașe roșii și 17 eliminari de doua minute! Constanța și-a dorit enorm sa [...]
SAVEHOF - VALCEA 17-23 » Campioana Romaniei se impune detașat și este 90% calificata in „sferturile” Ligii
SCM Rm. Valcea a caștigat al doilea meci din grupa principala de Liga Campionilor, in Suedia, la Savehof, scor 23-17, și este 90% calificata in sferturile competiției! Cronica de Marian Ursescu: Se vad „sferturile” Valcea incepe sa se [...]
CSM BUCUREȘTI - METZ 32-27 » FOTO + VIDEO Meciul renașterii pentru Cristina Neagu și compania!
CSM București a invins Metz, scor 32-27, și pastreaza șanse reale la calificarea in sferturile de finala ale Ligii Campionilor la handbal feminin. CSM BUCUREȘTI - METZ 32-27 // Cronica de Marian Ursescu: „Renașterea unei echipe” CSM [...]
Georgia - Romania 41-13 » Start ratat in Rugby Europe Championship! „Tricolorii” au fost spulberați de Georgia
Romania a inceput cu stangul in noua ediție a REC, suferind o infrangere categorica la Tbilisi, contra Georgiei (13-41), dupa 1-6 la eseuri. Debutul Romaniei in noua ediție a Rugby Europe Championship a coincis cu primul meci al englezului [...]
Federația a uitat sa faca premii și pentru cei mai buni „straini” din campionat!
Croatul Ante Kuduz (Dinamo) și Alicia Fraga Fernandez (SCM Rm. Valcea) nu și-au primit premiile, in schimb jucatorii romani da. Tehnicienii din Liga Zimbrilor l-au desemnat pe croatul Ante Kuduz cel mai bun stranier din campionatului Romaniei. [...]
Dinamo incepe anul cu o victorie lejera cu CSM București, 32-25
Dinamo a debutat in 2020 cu o victorie concludenta, 32-25 cu CSM București, in ultimul meci din etapa a 15-a a Ligii Naționale. Campioana a condus cu 20-8 la pauza, dupa care a odihnit jucatorii de baza. „Alb-roșiii” au ajuns la 14 meciuri [...]
Savehof - SCM Rm. Valcea » Prima victorie in deplasare obținuta de campioana Romaniei?
SCM Rm. Valcea, campioana Romaniei, are șansa de a-și asigura calificarea in „sferturi” daca invinge in Suedia. Valcea a pierdut insa toate partidele disputate pe teren strain in Liga Campionilor. Victoria concludenta cu Krim Ljubljana, 31-16, [...]
CSM București - Metz » Ultima șansa pentru CSM, care vine dupa 3 infrangeri consecutive in Liga
CSM București vine dupa trei infrangeri consecutive și iși joaca ultima carte pentru calificarea in „sferturi” cu Metz, care e neinvinsa in actuala ediție și vine cu un moral excelent la București. Echipa care a oprit drumul CSM București spre [...]
S-a reluat Liga Zimbrilor » Steaua și Baia Mare, victorii pe teren propriu
Surpriza s-a inregistrat la Bacau, acolo unde CSM Reșița a inregistrat prima victorie a sezonului pe teren strain. Derbyul etapei s-a disputat la Turda, acolo unde Potaissa a revenit pe finalul partidei și a scos un punct in disputa cu [...]
Romania va intalni Bosnia in calificarile pentru Mondialul din 2021!
Bosnia a debutat in acest an la Campionatele Europene, dar a pierdut toate cele trei partide din grupa. Va fi un adversar incomod pentru Romania, dar de care se poate trece. Romania și-a aflat adversara din penultimul tur al calificarilor [...]