Marian Ursescu
Licențiat în Finanțe Bănci, a fost atras de presă încă de la 18 ani, lucrând în orașul natal, Rm. Vâlcea, la ziarele Curierul de Vâlcea și Viața Vâlcii, în televiziune, la TV Etalon, sau la radio - Radio Metronom. A ajuns la ProSport în septembrie 2000, iar din 2003 e la Gazeta Sporturilor, până în 2021.
A fost șeful secției “Sporturi”, specializat pe handbal, dar urmărește atent și canotajul, boxul sau voleiul. De altfel, a practicat doi ani de volei Citește mai mult...
la Colegiul Național ”Mircea cel Bătrân” din Rm. Vâlcea.
A fost prezent la trei ediții ale Jocurilor Olimpice (Beijing 2008, Londra 2012 și Rio de Janeiro 2016), dar și la 8 turnee finale de Campionat European și 7 de Campionat Mondial la handbal feminin. A transmis corespondențe de la meciurile de titlu mondial ale lui Leonard Doroftei în America. A fost prezent la Europeanul de box Perm 2003, Mondialul de canotaj Amsterdam 2014, dar și la Cupa Mondială de rugby, Anglia 2015.
A fost șeful departamentului ”Sporturi” la GSP până în septembrie 2021, când a părăsit Gazeta Sporturilor.
DINAMO - STEAUA 23-22 » Boicot comun! Marile rivale au protestat la unison impotriva „Legii Dedu”: „Sa ne suspende pe toți”
In startul derby-ului Dinamo - Steaua 23-22, din Liga Naționala de Handbal masculin, jucatorii au ales sa protesteze intr-un mod inedit impotriva „Legii Dedu”, cea care nu le mai da voie echipelor din prima liga sa aiba in lot mai mult de trei [...]
Portdrapel la dublu » Egalitate intre sexe la Jocurile Olimpice de la Tokyo: o femeie și un barbat vor reprezenta țarile la festivitatea de deschidere
La Jocurile Olimpice de la Tokyo pentru prima data in istorie la ceremonia de deschidere, steagul va fi purtat de o femeie și de un barbat. Romania a avut pana acum doar trei sportive care au condus delegația Comitetul Internațional Olimpic [...]
GALERIE FOTO Premiera la Dinamo - Steaua: ele vor conduce derby-ul! » Controversa: una dintre arbitre e angajata MApN
Dinamo, locul 1, și Steaua, locul 6, joaca joi, de la 18:25, in direct la TVR 2, in derby-ul handbalului masculin. Pentru prima data in Romania, meciul va fi arbitrat de un cuplu feminin: Cristina Nastase și Simona Stancu. Dinamo - Steaua, [...]
Șansa lui Dinamo: poate sa ocoleasca „legea Dedu” » Echipa de handbal apeleaza la un tratat al Uniunii Europene
Federația de Handbal a impus la masculin masura cu trei extracomunitari in echipa. Dinamo are 9, dar tunisienii au primit din partea Comunitații Europene drepturi egale de munca in Uniunea Europeana. Dinamo joaca azi cu Sporting Lisabona, in [...]
DINAMO - SPORTING LISABONA » VIDEO + FOTO Calificare ISTORICA in „optimile” Ligii Campionilor! Adversar de top pentru dinamoviști
Dinamo s-a calificat in „optimile” Ligii Campionilor la handbal masculin. Campioana Romaniei a caștigat ambele manșe cu Sporting, 26-25 in tur, 26-24 la retur. PSG este adversara din urmatoarea faza. Turul optimii de finala dintre Dinamo și [...]
DINAMO IN LIGA CAMPIONILOR » Sala Polivalenta sau Cluj? Președintele lui Dinamo anunța: „Fanii decid unde se joaca”
Dinamo a invins-o pe Sporting Lisabona, 26-24, și a avansat in optimile Ligii Campionilor. „Dulaii” nu vor putea juca insa duelul cu parizienii in Sala Dinamo. „Suporterii vor decide unde jucam”, a anunțat Daniel Georgescu, președintele secție [...]
DINAMO - SPORTING 26-24 » VIDEO + FOTO Momente impresionante in Sala Dinamo! Handbaliștii au celebrat calificarea alaturi de galerie, intr-o atmosfera irespirabila
Dinamo scrie istorie in handbalul romanesc! „Dulaii” s-au calificat in optimile de finala ale Ligii Campionilor, dupa ce au trecut și in retur de Sporting Lisabona, scor 26-24. Dinamo va juca in „optimile” Ligii Campionilor la handbal [...]
DINAMO - SPORTING 26-24 » Antrenorul Ștefan Constantin, la picioarele jucatorilor: „Saeid a fost imperial!” + meciul cu PSG nu se va juca in Sala Dinamo!
Ștefan Constantin, antrenorul celor de la Dinamo, a vorbit despre victoria senzaționala reușita de echipa sa in fața lui Sporting Lisabona, scor 26-24. Campioana Romaniei și-a asigurat biletele pentru optimile Ligii Campionilor, unde va da [...]
SCM Ramnicu Valcea viseaza la calificare, dar gripa le da mari batai de cap antrenorilor
Ultimul meci in grupele principale pentru SCM Rm. Valcea, cu Savenhof, poate coincide și cu obținerea calificarii in sferturile de finala. Campioana Romaniei joaca pe teren propriu cu ultima clasata, echipa pe care in Suedia a invins-o cu [...]
CSM București face inca un transfer de marca: Alexandrina Barbosa! Cel mai bun inter stanga de la CM din Japonia a semnat pe un an
Alexandrina Barbosa, interul stanga al „naționalei„ Spaniei a semnat un contract pe un an cu vicecampioana Romaniei. Iberica a mai jucat in Romania la Rulmentul Brașov și Oltchim. CSM București a parafat un nou contract pentru sezonul viitor. [...]
LIGA CAMPIONILOR » CSM București poate caștiga grupa daca va invinge in Franța. Metz nu a mai pierdut insa un meci pe teren propriu de mai bine de trei ani!
CSM București e in proprție de 90 la suta calificata in sferturile de finala ale Ligii Campionilor, dar pentru vicecampioana Romaniei miza meciului cu Metz e una foarte mare. Daca bate in Franța, CSM are șansa sa caștige chiar grupa! Poate [...]
Dinamovistul Stefan Vujici promite calificarea contra celor de la Sporting: „Vreau sa intram in istorie!”
Dinamoviștii numara orele pana la meciul decisiv cu Sportig Lisabona. Partida care i-ar putea califica intre primele 16 echipe ale Europei se joaca duminica, in sala proprie. Victoria la limita, din tur, nu-i liniștește pe jucatori, dar nici [...]
VIDEO+FOTO Scandal cat casa din cauza arbitrajelor! Gloria Buzau, cea mai ajutata echipa din handbalul romanesc
Gloria Bistrița a pierdut pe teren propriu cu Gloria Buzau, 28-29, dar reclama arbitrajul cuplului Belean-Sas. „Mi-e rușine ca am ajuns sa intru pe teren dupa arbitri”, spune antrenorul Bistriței. Gloria Buzau a caștigat miercuri seara, la [...]
Valcea și CSM București, victorii lejere in campionat
Campioana a caștigat 34-26 cu U Cluj, ”tigroaicele ” s-au impus la Braila, 33-23SCM Rm. Valcea și CSM București continua lupta la titlu, umar la umar. aAmbele formații s-au impus marți seara, fara emoții, și sunt la egalitate de puncte, 40, [...]
Dinamo pusa in genunchi! Federația a stabilit ca o echipa nu mai poate avea mai mult de trei jucatori extracomunitari in lot!
Dinamo, echipa care e aproape de calificarea in ”optimile” Ligii Campionilor, are acum 8! Consiliul de Administrație al Federației Romane de Handbal a stabilit in ședința de marți, 25 februarie, noile criterii de transfer pentru sezonul [...]
Muntenegru a anunțat lotul cu care va aborda turneul preolimpic!
MUNTENEGRU - ROMANIA // Din cele 18 jucatoare pe care se vor baza antrenorii de la CSM București, Per Johansson și Adi Vasile, in turneul preolimpic, 6 joaca in campionatul Romaniei! Per Johansson și Adi Vasile au anunțat lotul de 18 [...]
Dinamo inca tremura, deși a invins la Lisabona in Liga Campionilor la handbal: „Nu suntem calificați, cine poate sta liniștit?!"
Daniel Georgescu, omul din spatele proiectului Dinamo, avertizeaza ca Sporting va veni la București sa se califice, dupa 26-25 la Lisabona. „Un gol in handbal nu reprezinta nimic. Am fi putut caștiga la trei-patru goluri diferența și cred ca [...]
Krim Ljubljana - SCM Rm. Valcea 28-28 » Asma Elghaoui face haz de necaz: „Eu vin din Africa, de mine nu se prinde virusul!”
Asma Elghaoui (28 de ani), una dintre cele mai bune jucatoare de la SCM Rm. Valcea, a facut radiografia partidei de la Krim Ljubljana (28-28), dar a vorbit și despre situația medicala de la echipa. Nascuta in Tunisia, cu pașaport unguresc dupa [...]
VIDEO Salonul de infrumusețare SCM Rm. Valcea: „A fost o transformare incredibila. Voi decideți daca va place”
Kristina Liscevic și Raluca Bacaoanu, jucatoarele de la SCM Rm. Valcea, s-au relaxat dupa egalul de la Krim Ljubljana, 28-28, din grupele Ligii Campionilor. „Dupa o saptamana grea, in care am fost bolnava, este timpul sa va prezint o noua fata [...]
Krim Ljubljana - SCM Rm. Valcea » VIDEO EXCLUSIV Kristina Liscevic: „Am avut febra doua nopți. Cred ca ma va durea corpul in timpul meciului”
Krim Ljubljana - SCM Rm. Valcea // Kristina Liscevic (30 de ani) a oferit un interviu in exclusivitate pentru Gazeta Sporturilor in care a vorbit despre problemele de sanatate din lotul campioanei Romaniei. CONTEXT: Șapte jucatoare din echipa [...]
Sa se revizuiasca, primim! Cluburile feminine vor reguli noi de transfer
Și cluburile feminine vor reguli noi de tranfer, dupa ce gruparile masculine au cazut și ele la consens, acum 10 zile. Luand exemplul baieților, reprezentanții echipelor din Liga Florilor s-au intalnit joi, la Cisnadie, pentru a discuta despre [...]
Krim Ljubljana - SCM Rm. Valcea » Epidemie de gripa in lotul valcean! Noua jucatoare au probleme de sanatate
Krim Ljubljana - SCM Rm. Valcea // Noua jucatoare din echipa campioana au probleme de sanatate. Cel mai grav sunt Irina Glibko și Samara da Silva, care au avut 39.5 temperatura! Probleme mari pentru antrenorul Florentin Pera inaintea meciului [...]
Tensiuni in handbal! Alexandru Dedu refuza cluburile: „Strategia FRH o fac eu, ca de asta am fost ales!”
Invitat la intalnirea cluburilor din Liga Naționala, președintele FRH, Alexandru Dedu, a raspuns cu un refuz. „Strategia FRH o fac eu, ca de asta am fost ales”, a transmis Dedu. Reprezentanții cluburilor din Liga Naționala se intalnesc joi, la [...]
Inca o medalie pentru Romania la Europenele de lupte de la Roma!
Cu 4 medalii, 1 de aur, 1 de argint și 2 de bronz, Romania a terminat intrecerea pe locul 12 pe națiuni. Experimentul reușit cu aducerea din Rusia a lui Albert Saritov, medaliat cu bronz la JO de la Rio de Janeiro, i-a facut pe oficialii FR [...]
Potaissa Turda a pierdut la doua goluri, dar s-a calificat mai departe!
Echipa de handbal masculin Potaissa Turda a trait periculos cu BSB Berna, 33-35, dar s-a calificat mai departe! Potaissa pornea cu avantajul victoriei din Elveția, dar elevii lui Horațiu Gal nu au putut sta prea liniștiți. Echipa din Berna a [...]