Marian Ursescu
A fost șeful departamentului ”Sporturi” la GSP până în septembrie 2021, când a părăsit Gazeta Sporturilor.
*****
Licențiat în Finanțe Bănci, a fost atras de presă încă de la 18 ani, lucrând în orașul natal, Rm. Vâlcea, la ziarele Curierul de Vâlcea și Viața Vâlcii, în televiziune, la TV Etalon, sau la radio - Radio Metronom. A ajuns la ProSport în septembrie 2000, iar din 2003 e la Gazeta Sporturilor, până în 2021.
A fost șeful secției “Sporturi”, Citește mai mult...
specializat pe handbal, dar urmărește atent și canotajul, boxul sau voleiul. De altfel, a practicat doi ani de volei la Colegiul Național ”Mircea cel Bătrân” din Rm. Vâlcea.
A fost prezent la trei ediții ale Jocurilor Olimpice (Beijing 2008, Londra 2012 și Rio de Janeiro 2016), dar și la 8 turnee finale de Campionat European și 7 de Campionat Mondial la handbal feminin. A transmis corespondențe de la meciurile de titlu mondial ale lui Leonard Doroftei în America. A fost prezent la Europeanul de box Perm 2003, Mondialul de canotaj Amsterdam 2014, dar și la Cupa Mondială de rugby, Anglia 2015.
Sandu Iacob: "Am ajuns la maturitate!"
Capitanul Romaniei, Sandu Iacob, spune ca "tricolorii " vor produce si alte surprize dupa victoria in fata Poloniei, vicecampioana lumiiDupa ce Aihan Omer a fost desemnat antrenorul " nationalei " Romaniei, Sandu Iacob a ajuns capitanul primei [...]
Vin extraterestrii
Romania infrunta la Buzau echipa care a furnizat cea mai mare surpriza la Mondialele din 2007In aceeasi grupa de calificare cu vicecampioana mondiala, Polonia, Romania vrea sa dea marea lovitura miine, la Buzau, impotriva lesilor. Locul 5 la [...]
Invinsa la Nationale
Ana Maria Brinza, vicecampioana olimpica de la Beijing, a pierdut titlul national la spadaLocul 2 in lume, vicecampioana olimpica la Beijing, in acest an, Ana Maria Brinza nu a putut sa-si treaca in palmares un nou titlu national. Spadasina de [...]
Ionela Gilca se retrage de la echipa nationala!
Cel mai bun pivot din lume a anuntat ca nu va mai juca pentru RomaniaPivotul "nationalei" Romaniei, Ionela Gilca Stanca (27 de ani), a trimis zilele trecute o hirtie la federatie in care isi anunta retragerea. Cauzele invocate de jucatoarea [...]
Lucian Bute: "Ramine la mine!"
Lucian Bute e convins ca-si va pastra centura IBF si dupa meciul cu mexicanul AndradeCampion mondial IBF, Lucian Bute isi va pune centura in joc simbata dimineata, la Montreal. Adversarul sau, mexicanul Librado Andrade, e la a doua tentativa [...]
Susanu s-a maritat
Campioana olimpica de la Beijing a spus ca a trait cele mai mari emotii din viata in fata altaruluiDe patru ori campioana olimpica, ultima data la Beijing, Viorica Susanu a trait cel mai fericit moment din viata. Canotoarea a spus "Da" in [...]
Debut crispat pentru nationala Romaniei!
Romania a debutat cu stingul la GF World Cup in fata campioanei olimpice, NorvegiaPrimul meci al lui Radu Voina pe banca tehnica a Romaniei nu a fost unul prea reusit. In fata campioanei olimpice, "tricolorele" nu au facut fata ritmului impus [...]
Retur infernal!
Constanta a rezistat 50 de minute in Polonia, dar a capotat pe finalLa debutul sau in Europa in actualul sezon, HCM Constanta a avut multa ambitie. Cu noul antrenor pe banca tehnica, sirbul Zoran Kurtes, marinarii au inceput excelent meciul de [...]
Herbert Muller in pericol!
Scaunul antrenorului Herbert Muller se clatina dupa ce Rulmentul a ratat deja doua obiectiveNumit pe banca tehnica a Rulmentului in luna iulie, in locul Marianei Tirca, tehnicianul neamt de origine romana Herbert Muller isi vede postul in [...]