Articol de Marian Ursescu, Gabi Cîrjaliu - Publicat vineri, 31 octombrie 2008 00:00
Oltchim şi Larvik, ultimele două cîştigătoare ale Cupei Cupelor, deschid balul în Liga Campionilor duminică, la Rm. Vîlcea
Campioana României, Oltchim Rm. Vîlcea, îşi începe parcursul în Liga Campionilor în faţa celei mai valoroase echipe din Norvegia, Larvik HK. Campioană de zece ori în Ţara Fiordurilor, Larvik are în lot nu mai puţin de patru campioane olimpice: :O Tonje Larsen, Kari Mette Johansen, Karoline Dyhre Breivang şi Linn-Kristin Riegelhuth. Româncele ştiu forţa nordicelor, mai ales că antrenorul croat Ivica Rimanici a antrenat 16 ani chiar în Norvegia.
"Fiecare handbalistă din echipa norvegiană reprezintă un pericol. Au un joc foarte bine organizat, ştiu să atace şi dejoacă orice tip de apărare", a declarat Rimanici. Larvik a cîştigat sezonul trecut Cupa Cupelor, al doilea trofeu european ca valoare, trecînd în finală printr-o dublă victorie de Rulmentul Braşov. Norvegiencele au luat trofeul chiar din vitrina Oltchimului, care cîştigase aceeaşi cupă în 2007. "Nu ne sperie forţa lor. Oltchim e un nume în Europa. Vrem să debutăm cu un succes pentru că altfel va fi greu să ieşim din grupă", a adăugat Rimanici.
Adina Meiroşu consideră şi ea că grupa Oltchimului e foarte dificilă. "Vîlcea, Larvik, Lada Togliatti şi Podravka au şanse egale la calificare. Oricum, eu cred că vom depăşi performanţa de anul trecut şi ne vom califica în semifinale", :) a declarat Meiroşu.
Larvik ajunge la 4 dimineaţa
Campioana Norvegiei va sosi în România sîmbătă. "Aterizează pe Otopeni la zece minute după miezul nopţii. Pînă ies din aeroport, pînă işi recuperează bagajele, probabil că la Vîlcea vor ajunge la patru dimineaţa", a declarat preşedintele Oltchimului, Ioan Gavrilescu. Acesta a dezvăluit faptul că norvegienii nu au fost de acord nici cu reciprocitatea la cazare şi masă. "Probabil că s-au gîndit că preţurile în Norvegia sînt mai mari decît în România. Nu ne deranjează însă acest aspect", a încheiat oficialul vîlcean.
Emoţii la debut
Pentru Gabriella Szucs, unguroaica transferată de la Debrecen, meciul de duminică va fi primul în Liga Campionilor. "Am emoţii, dar voi trece peste ele. Mă simt excelent la Vîlcea, suporterii sînt fantastici. Vrem să-i răsplătim cu un succes", a spus interul stînga. Ea a vorbit şi despre cei doi arbitri, conaţionalii ei, Dobrovits şi Tajok. "Sînt corecţi, arbitrează foarte bine. Mie mi-au purtat noroc, am cîştigat mereu cu ei. Am vorbit puţin cu ei, dar ştiu că pe teren nu voi putea să comentez fiindcă sînt intransigenţi", a încheiat Gabriella.

Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”