Serial despre șah în GSP, după succesul Netflix cu „The Queen’s Gambit” » Episodul 2: Femeile și șahul. Vasile Ernu răspunde la întrebarea: de ce nu avem competiții mixte?

Nu avem competiții mixte în șah. De ce? Bărbații sunt mai puternici decât femeile? Nu, după părerea mea. E o chestiune pur statistică: numărul femeilor care intră în sistemul de șah e mult mai mic decât cel al bărbaților.

Bun, toți ați văzut The Queen’s Gambit pe Netflix.

Am explicat în primul episod, de ieri, intitulat "Cum m-am cunoscut cu Kasparov sau despre cum se produce o școală", cum s-a construit mașinăria de șah din fostul URSS: care sunt condițiile sistemice pentru a produce nu un Fischer genial care să-l decapiteze pe Spasski, ci mai degrabă un sistem din care, atunci când tai capul lui Spasski, ies două noi capete – Karpov și Kasparov. Fischer poate tăia capul balaurului, dar nu-l poate omorî – el e singur, iar balaurul e sistem, se reproduce. Fischer nu se reproduce.

Campioanele vin doar din fostul lagăr socialist

Cum am insomnii, intru dimineață în discuții cu prieteni de peste mări și țări. Azi discutam intens povestea "șahului feminin".

Ce vedem dacă ne uităm atent la linia celor mai puternice șahiste din epoca modernă?

Campioanele: Vera Mencik – 1927-1944; Liudmila Rudenko – 1950-1953; Elizaveta Bîkova – 1953-1956, 1958-1962; Olga Rubțova –1956-1958; Nona Gaprindașvili – 1962-1978; Maia Ciburdanidze – 1978-1991; Xie Jun – 1991-1996, 1999-2001; Susan Polgar – 1996-1999; Zhu Chen – 2001-2004; Antoaneta Stefanova – 2004-2006; Xu Yuhua – 2006-2008; Aleksandra Kosteniuk – 2008-2010; Hou Yifan – 2010-2012, 2013-2015, 2016-2017; Anna Ușenina – 2012-2013; Maria Muziciuk – 2015-2016; Tan Zhongyi – 2017-2018; Ju Wenjun – 2018-prezent.

Vedem că URSS domină secolul XX, după care apar jucătoare tot din țări din fostul lagăr socialist: Ungaria, Bulgaria, Ucraina, Rusia și China. Nimic la nivel înalt din alte regiuni și sisteme. De ce? Cercetătorii nu se ocupă de asta, că nu sunt bani pentru așa ceva. Și nu dă bine.

Pe Netflix, în serial, vedem confruntarea nu doar a Războiului Rece, ci și o revanșă a femeii în fața bărbatului. În imaginarul colectiv, șahul fiind construit drept un joc masculin prin excelență.

Mai întâi, singurii care au construit o mașinărie de șah sportivă, un adevărat sistem, au fost esticii, iar mai târziu chinezii. De ce? În spate e o întreagă ideologie, o practică. Școala este, în fond, o ideologie: o viziune despre lume.

Șahul e un minirăzboi purtat pe o tablă

Sovieticii au vrut să-și demonstreze superioritatea. Ei au vrut să facă acest salt utopic: de la analfabetism la minte briliantă. În perioada țaristă, 80% din populație era analfabetă. În două generații s-a întâmplat acest salt. Parțial le-a ieșit. Da, cu enorm de multe sacrificii, dar saltul de la țăranul iobag cu plugul la generația Sputnik și lansarea omului în cosmos s-a produs. De la bunicul care era la arat cu plugul la nepotul direct în cosmos: un salt istoric colosal. De la bunicul analfabet la copilul Karpov care bate toată planeta la șah. Asta e matematică. Un salt în utopie. Fischer a fost un accident, Karpov și Kasparov au fost un sistem. Cum s-a construit mașinăria am povestit separat. Din istorie e bine să învățăm lucrurile bune și să aruncăm ce e rău. Din păcate, nu facem asta.

Dar să revenim la subiect: șahul feminin. De ce șahul feminin este atât de puternic în aceste țări și lipsește aproape cu desăvârșire în alte sisteme? Cel puțin la acel nivel de competiție.

După cum am mai zis, șahul a fost construit de-a lungul istoriei ca un joc al bărbaților. Tabla de șah este un soi de război jucat – războiul în miniatură, în "virtual", iar războiul e construit ca "lume a bărbaților" prin excelență. Așa-i cultura patriarhatului. Bărbatul – război, femeia – pace. Cu toate că poate fi și invers. Dar e nevoie de sistem, educație, societate și timp.

Modernitatea schimbă datele problemei: mai ales la presiunea schimbărilor industriale și a nevoii de forță de muncă. Primul regim care-și pune problema radical diferit este cel comunist: dreptul femeilor. Femeile nu sunt diferite de bărbați, ci doar diferit educate, cu poziții sociale diferite, cu drepturi inegale care produc diferențieri structurale. Egal și identic sunt lucruri diferite. A fi egal nu înseamnă a fi identic. În acest sens începe să se schimbe radical structura legislației, a formelor de educație și a muncii. Se deschid oportunități imense pentru drepturi și șanse egale. Șahul face parte din această arie și e o formă de emancipare accesibilă femeilor.

Propagandă comunistă pe Netflix

Firește că sistemul va fi un fiasco, dar va reuși totuși să producă o mulțime de efecte pozitive în acest domeniu.

Bun. Șahul apare pe acest nou val. Șahul nu mai este doar "apanajul bărbaților", ci și al femeilor. Șahul poate fi jucat și de femei: le duce mintea la fel de bine ca și pe bărbați. De ce? Pentru că e un sport, pentru că toți îl pot juca, pentru că toți avem această capacitate de a-l juca: ține de educație. Femeile nu sunt cu nimic "inferioare" – doar nu li s-a oferit șansa.

Astfel, în țările socialiste șahul capătă o popularitate imensă: de masă și universal. Inclusiv în rândul femeilor. Un joc individualist și elitist este transformat într-un joc colectiv, de grup și de masă. Cum se termină The Queen’s Gambit? Cu observația că sovieticii joacă în grup și acolo e joc de masă. De asta apelează eroina la telefon și sună prietenii care fac echipă să o ajute. O minte poate fi genială: dar o echipă de oameni pregătiți poate face un sistem care să producă "genii" pe bandă rulantă. Asta e lecția.

Concluzia serialului The Queen’s Gambit: educația e colectivă, comunitară și universală, pentru toți. Că așa-i în șah. Doamne, câtă propagandă comunistă pe Netflix!

Șahul este un sport al minții, iar mintea se educă. Dar pentru asta ai nevoie de investiții în infrastructură, în resurse umane și e nevoie de timp ca să construiești ceva sistemic. Șahul e un sistem de educație. Firește că nu toți vor juca la fel, dar sistemul produce o educație medie bună din care pot apărea vârfurile. Media este totul – asta înseamnă sistem. Asta înseamnă educație: nu ține de origini, de gen, de rasă, de religie. Educația nu cunoaște aceste lucruri. Educația este doar calea spre universalism și spre șanse egale. E periculos pentru cei care vor monopol asupra ei pentru a face profit.

Sunt mai puțin talentate femeile la șah decât bărbații?

Și totuși, nu avem competiții mixte în șah. De ce? Bărbații sunt mai puternici decât femeile în șah? Nu – cred eu. Din numărul marilor maeștri în șah avem doar 1% femei. De ce? Joacă ele mai slab, au mintea altfel? Nu. E o chestiune de statistică: numărul celor care intră în sistemul de șah al femeilor e mult mai mic, fapt verificabil. Când baza de șah masculină este de 1.000 de ori mai mare față de cea feminină, cam ăsta este rezultatul.

De ce băteau femeile sovietice la șah tot? Pentru că aveau acces la o astfel de educație. De ce Georgia bate tot la șah în anii ’60-’80? Pentru că șahul ajunsese să fie "joc de femei" acolo. Știți ce cadou primeau miresele de la mirii lor în acea epocă la căsătorie? O tablă de șah. Acesta era cel mai important cadou care se făcea. Era o modă.

De ce a murit șahul după ce a căzut sistemul? Pentru că nu mai era profitabil pentru noul regim. De ce șahul feminin nu merge? Pentru că nu sunt sponsori: banii au complexe macho. Banii gândesc în complexe ce spun: femeile nu pot juca șah.

Ba pot, doar că ne trebuie un sistem, o școală care să le ofere șanse egale. Investiți 100 de ani în șahul feminin și mai puțin în cel masculin și femeile vor bate tot, în timp ce fac și mâncare. Sau lăsăm bucătăria băieților: alte complexe de educație și putere.

Fenomenul numit Surorile Polgar

Bătrânul Polgar, tatăl lui Susan Polgar, vine pe această linie: mintea ține de educație. Are trei fete, le educă pentru șah și face din ele cele mai bune șahiste ale lumii. Susan Polgar avea să devină cea mai bună din lume, iar Judit Polgar e cea care avea să îi bată și pe Karpov, și pe Kasparov.

Să nu uităm însă de marea șahistă a lumii care a arătat că femeile pot să joace șah la fel de bine precum bărbații și chiar mai bine – María Teresa Mora Iturralde, fostă maestră a șahului cubanez, născută în Havana la 1902. Ea a fost o femeie care a bătut toți concurenții bărbați la Campionatul Național Cubanez din 1922, dar căreia nu i s-a permis niciodată să concureze cu bărbații la campionatele mondiale. A fost singura femeie care l-a învins pe marele campion José Raúl Capablanca.

În România am avut una dintre cele mai bune șahiste ale lumii la vremea ei - Elisabeta Polihroniade. Despre ea vom vorbi însă separat. 

The Queen's Gambit, un real succes Netflix

• The Queen’s Gambit a devenit cea mai de succes miniserie proprie din istoria Netflix, înregistrând un număr-record de vizionări: a fost accesată de pe 62 de milioane de conturi din întreaga lume în primele 28 de zile de la lansare. A fost apoi în Top 10 în 92 de țări, în 63 dintre acestea fiind chiar pe prima poziție! 
• „The Queen’s Gambit” este inspirat de un roman al lui Walter Tevis, care a reintrat în lista de bestseller-ului a New York Times, la 37 de ani de la lansare. Potrivit celor de la Google, întrebarea „Cum să joci șah?" a atins cel mai mare nivel din ultimii nouă ani. Scriitorul american a decedat la un an după ce a publicat romanul, pe 9 august 1984.
• Cele 7 episoade spun povestea lui Beth, o fată de 9 ani care ajunge la orfelinat după moartea mamei ei. Aici învață să joace șah, devenind, treptat, noua senzație a acestui sport la nivel mondial, înfruntând teribila școală de șah a rușilor. Povestea este una fictivă şi extrasă din romanul omonim lansat în 1983, dar se aseamănă cu cea a renumitului campion la şah, Bobby Fischer.
• Vasile Ernu, autorul acestei serii despre șah în Gazeta Sporturilor, este un cunoscut scriitor român născut la Odessa, Ucraina, în 1971. Este absolvent al Facultăţii de Filosofie din cadrul Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi şi al masterului de Filosofie din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj. Volumul său de debut, „Născut în URSS”, a fost distins cu Premiul pentru debut al României literare şi cu Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România, ambele în 2007. De asemenea, Ernu publică texte de opinie și în Libertatea. 
• Iată mai jos primul episod semnat de Vasile Ernu în Gazetă: "Cum m-am cunoscut cu Kasparov sau despre cum se produce o școală de şah"

Citește și prima parte din serialul despre sah:

Serial despre șah în GSP, după succesul Netflix cu "The Queen’s Gambit" » Episodul 1: Discuție cu Kasparov despre cum se produce o școală de şah