Articol de Vasile Ernu - Publicat joi, 31 decembrie 2020 10:11 / Actualizat joi, 31 decembrie 2020 11:19
The Queen’s Gambit („Gambitul damei”) este serialul cu care Netflix a dat lovitura în finalul lui 2020. În acest context, Gazeta Sporturilor publică o serie de 10 articole despre șah, sub semnătura scriitorului Vasile Ernu, care spune câteva dintre poveștile frumoase ale șahului și legăturile acestora cu serialul Netflix.
Am promis că voi scrie câteva lucruri despre originile literare ale filmului The Queen’s Gambit, o adaptare a lui Scott Frank după romanul omonim semnat de Walter Tevis. E al patrulea meu text despre șah în 10 zile.
Nu știu dacă Walter Tevis sau Scott Frank știu, însă eu știu și vă spun și vouă: The Queen’s Gambit este primul serial nabokovian. De unde și succesul.
Filmul se bazează pe două romane: Lolita şi Apărarea Lujin
Care sunt componentele? Despre Vladimir Nabokov știți. Filmul se bazează pe două romane ale lui: firește, Lolita și Apărarea Lujin.
Bănuiesc că mai toți ați citit cele două romane. Cine nu a reușit: opriți Netflix și le citiți. Din start vă spun că nu sunt cel mai mare fan Nabokov cu toate că-l consider unul dintre cei mai mari scriitori ai lumii, care reușește să fie și scriitor rus și american. Cred că este singurul scriitor care reușește să aparțină simultan acestor două mari literaturi ale lumii: ruse și americane. Iar asta e un lucru foarte complicat.
Repet: pentru mine ceea ce se numește ”marea literatură rusă” este un gen literar, nu ceva ce se scrie neapărat în rusă. Adică genul ”marea literatură rusă” este inventat de ruși dar se scrie acum în multe alte limbi. Componentele acestui gen țin de niște invenții stilistice și tehnici literare inventate de ruși. Așa cum americanii au alte tehnici și obsesii literare. Dar, de exemplu, marele scriitor american Saul Bellow scrie în engleză acest gen rusesc devenit universal.
Revenim la Nabokov pe care-l respect și apreciez dar nu-l iubesc – iubesc alți scriitori. Îndrăgostirile nu prea țin de alegeri. Sunt mai apropiat de linia Gogol-Bulgakov-Platonov și realismul rus decât de linia Nabokov.
Bun. Despre ce este Lolita, cea mai cunoscută și polemică operă a lui Nabokov. Scurt. Nabokov este obsedat de o temă – Извращение – denaturare. Dar nu o denaturare simplă ci una etică. Partea și mai complicată este că la el etica e și estetică. Știți textele lui despre ”poșlusti” – filistin/filistinism – unde mereu e greu de separat eticul de estetic. Ba mai rău: e obsesia rusească cu rădăcini religioase cum că urâtul și frumosul sunt la bază elemente ce aparțin eticului, moralei, religiosului. Kitsch-ul la Nabokov e o componentă imorală. Bun.
În cazul Lolitei avem o formă de ”denaturare” mai complicată – un soi de denaturare perversă – o perversiune intimă, foarte riscantă.
Cartea produce asupra cititorului un straniu efect chinuitor și un sentiment de emoții necunoscute de care te temi. Este genul de carte care produce în tine efecte emoționale necunoscute pe care nu le poți controla – urmate de teamă: o frică fără un obiect clar. Iar asta e înfricoșător și plăcut simultan.
Trucurile lui Nabokov
Cum face Vladimir Nabokov asta? Apelează la două trucuri. Te face părtaș la un păcat intim ascuns pe care nu-l conștientizai dar îl simțeai undeva pitit într-un colț al sufletului tău. Nimeni nu știa de el: în afară de Nabokov. Și acum îl face vizibil, îl dezvăluie și încă public. Te simți descoperit – rușinat, speriat și aproape îngrozit. Dar nu te poți opri. Aici intervine celălalt truc de mare maestru. Nu te poți opri pentru că dezvăluirea se face atât de frumos – ești vrăjit: doare, e umilitor, e rușinos, te temi, dar continui. Acesta e Nabokov în Lolita: te face să plângi și să suferi rușinat alături de Humbert. Devii un Humbert.
Atenție, mai apare un element important – Nabokov nu scrie texte morale, etice. Cartea lui nu e un tratat de etică, de morală, nu învață pe nimeni nimic, nu predică ce e bine și ce e rău – el doar încearcă să descrie aceste sentimente teribile la limita perversiunilor intime folosindu-se de capacitățile lui artistice excepționale. Nu e ca în Evanghelii: unde ți se arată păcatul și ți se oferă alinarea dar și soluția. Nabokov nu e moralist și nici religios: nu alină ci te explodează pervers. Da, Nabokov e cel mai mare pervers literar: trezește toți demonii și toate sentimentele confuze din tine și te lasă baltă cu păcatele tale dezlănțuite. Descurcă-te.
Face asta într-o cultură puritană obsedată de etica comportamentală de fațadă precum cea americană. Deloc întâmplător romanul va apărea în Franța pentru a ocoli posibilul scandal. Europa deja era suficient de ”pervertită” cultural. Nu mai avea nevoie să se ascundă după cuvinte. Lolita este cel mai rusesc roman american.
Atât cu Lolita – o, aș putea scrie litere și cuvinte fără număr.
Viața de pe tabla de șah reordonează lumea și-i dă un sens
Al doilea roman nabokovian folosit în film este Apărarea Lujin. Despre ce este cartea? Aveam câteva date: un erou total inadaptat vieții obișnuite, vieții cotidiene. E autist sau este geniu? Trăiește o totală inadaptare la viață, o totală inadaptare existențială. Ca să poată trăi în această lume eroul, cu ajutorul lui Nabokov, apelează la un alt truc: transpune totul în joc de șah – viața ca o tablă de șah cu multe variabile: cele 64 de pătrățele creează o infinitate de poziții și posibilități însă care au o logică și un sens prin comparație cu lumea din jur. Eroul își construiește o lume paralela care cumva traduce, transpune, raționalizează, dă sens lumii reale. Viața de pe tabla de șah reordonează lumea și-i dă un sens. Lumea de pe tabla de șah face posibilă trăirea lumii reale. Inadaptatul existențial doar așa poate supraviețui unei lumi fără noimă.
Iată componentele literare de bază ale acestui film care a prins atât de bine. Filmul e foarte rusesc și american simultan – precum Nabokov.
Ce doream să vă spun de fapt: să citiți. E bine să vă uitați la film, e bine să jucați șah dar mai ales e bine să citiți. Puteți începe cu cele două cărți.
The Queen's Gambit, un real succes Netflix
- The Queen’s Gambit a devenit cea mai de succes miniserie proprie din istoria Netflix, înregistrând un număr-record de vizionări: a fost accesată de pe 62 de milioane de conturi din întreaga lume în primele 28 de zile de la lansare. A fost apoi în Top 10 în 92 de țări, în 63 dintre acestea fiind chiar pe prima poziție!
- „The Queen’s Gambit” este inspirat de un roman al lui Walter Tevis, care a reintrat în lista de bestseller-ului a New York Times, la 37 de ani de la lansare. Potrivit celor de la Google, întrebarea „Cum să joci șah?" a atins cel mai mare nivel din ultimii nouă ani. Scriitorul american a decedat la un an după ce a publicat romanul, pe 9 august 1984.
- Cele 7 episoade spun povestea lui Beth, o fată de 9 ani care ajunge la orfelinat după moartea mamei ei. Aici învață să joace șah, devenind, treptat, noua senzație a acestui sport la nivel mondial, înfruntând teribila școală de șah a rușilor. Povestea este una fictivă şi extrasă din romanul omonim lansat în 1983, dar se aseamănă cu cea a renumitului campion la şah, Bobby Fischer.
- Vasile Ernu, autorul acestei serii despre șah în Gazeta Sporturilor, este un cunoscut scriitor român născut la Odessa, Ucraina, în 1971. Este absolvent al Facultăţii de Filosofie din cadrul Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi şi al masterului de Filosofie din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj. Volumul său de debut, „Născut în URSS”, a fost distins cu Premiul pentru debut al României literare şi cu Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România, ambele în 2007. De asemenea, Ernu publică texte de opinie și în Libertatea.
- Mai jos, primele trei episoade semnate de Vasile Ernu în Gazetă:
)
)
)
)
)
)
)
)
