Serial GSP despre șah, după succesul Netflix cu „The Queen’s Gambit” » Episodul 9: Elisabeta Polihroniade – pionul devenit regină

Zilele acestea mi-au scris mulți oameni să-mi mulțumească pentru această serie despre șah. Recunosc că nu este domeniul meu tare: sunt doar un pasionat și chiar cred că trebuie să promovăm acest joc al minții. Acum era o ocazie. E o formă ieftină, ușoară și la îndemână pentru dezvoltarea minții. Așa cum am explicat în textul despre Șah și copii.

„Peste tot se juca șah"

Am descoperit însă prin aceste texte mulți cetățeni români pasionați de șah. Am primit câteva scrisori. Iată ce spune cineva din Hunedoara după ce mi-a citit textul despre Karpov, care este născut într-un orășel metalurgic. O poveste care m-a impresionat.

La Hunedoara, că tot a fost pomenită, în anii '70 era club de șah. Tatăl meu, unul din cei ce au bătut țărușul la Cocseria Combinatului Siderurgic și-a încurajat fetele să învețe să joace șah: acasă ne construiserăm o «tablă» de șah - o coală de carton împărțită în cele 64 de pătrățele. «Piesele» erau cartoane tăiate rotund pe care desenasem figura: negrele erau colorate cu verde. La Club erau cutii de lemn cu piese frumoase. Mama ne-a cumpărat, când în casă se dădea deja bătălia pentru locul întâi, prima cutie de șah cu piese. Ce bucurie! Dar e de ținut minte că toți colegii mei știau să joace șah. 

Din clasa a treia am învățat. Anul 1974. Era acerbă competiția. Să ajungi campioană pe școală, apoi pe municipiu, județ și să participi la națională era mai ceva decât participarea la olimpiada de matematică. Ce mândri erau părinții noștri că fetele lor erau între campioni! În fața blocului se juca șah. La școală se juca șah. La clubul „Metalul Hunedoara" se juca șah. La Casa Pionierilor era Club de șah. Profesorul Igreț (prof de matematică - Liceul Teoretic apoi Mate-Fizică) juca în același timp cu 10 dintre noi, trecea de la unul la altul și ne mai și învăța! Am făcut remiză o dată. A contat mai mult decât campionatele câștigate. Ce îl mai respectam și invidiam! Era o cultură a șahului. Un oraș de siderurgiști, Hunedoara. Cine ar crede azi? Amintiri". Îmi scrie Daniela Botofei din Hunedoara. Îți vine să plângi.

Elisabeta Polihroniade, la un pas de aur

Între timp îmi scriu oameni din Roman și Bârlad – oamenii joacă șah. Mihai Ionuț Gânju din Roman ține o pagină extraordinar de bine documentată: Șah și Viață. A învățat șah cu ajutorul unei mari șahiste.De fapt, aici doream să ajung. Nu am trăit în România până în '90 și îmi lipsesc multe cunoștințe. Nu cunosc prea bine șahul românesc. Dar este evident că cineva a lăsat o urmă profundă. Oare cine?

După cunoștința mea, sunt trei țări iubitoare de șah în lume unde șahul este asociat cu imaginea unei femei, nu a unui bărbat, cum era în URSS/Rusia, SUA sau alte mari puteri ale șahului. Adică șahul este perceput ca mai degrabă un joc al femeilor, nu al bărbaților. Sau mai corect: o femeie este cea care-i dă chipul, imaginea. Aceste țări sunt Georgia, care a dat cele mai puternice jucătoare în perioada când era parte a URSS, Ungaria, care a avut cele trei surori Polgar ce au uimit lumea șahului, și România, care a avut-o pe inegalabila Elisabeta Polihroniade.

Într-o epocă în care șahul era dominat categoric de sovietici și unde a pătrunde era aproape imposibil, Elisabeta Polihroniade avea să facă excepție: să spargă monopolul sovietic. Au mai făcut-o Bobby Fischer & surorile Polgar. Iar în 1974 a fost la un pas de a lua aurul, la Medellin. Era la egalitate de puncte cu locul unu, dar peste noapte s-a introdus o nouă regulă: meciurile de departajare. Am rămas cu argintul.

6 medalii olimpice

Imaginea șahului, cultura șahului la noi este dată de această femeie extraordinară, Elisabeta Polihroniade, căreia îi datorăm enorm.

Acuratul CV al Elisabetei Polihroniade. Este născută pe 24 aprilie 1935, în București, într-o familie de medici. A absolvit Facultatea de Filosofie din cadrul Universității București (1960). 

Are 6 medalii Olimpice ca jucătoare: 4 de argint şi două de bronz; 18 Olimpiade de Şah bifate: 10 ca jucătoare, 8 ca arbitru internațional; 7 titluri de Campioană a României: 1966, 1970, 1971, 1972, 1975, 1976, 1978. Are peste 150 de turnee internaționale, arbitru internațional la peste 60 de Campionate Mondiale și Europene. A fost vicepreședinte FR Șah (1995-2001), a publicat 4 cărți. A decedat în 2016.

Aș mai aminti că Elisabeta Polihroniade a debutat în 1954, clasându-se direct pe locul al treilea în Campionatul Național de Senioare al României. În 1973, a devenit campioană europeană, la egalitate de puncte cu sovietica Nona Gaprindaşvili şi unguroaica Maria Ivanka.

Din 1960 a fost maestră internațională, iar în 1982 a dobândit titlul de mare maestră internațională. Din 1986, a fost arbitru internațional. În 1987, a fost campioană internațională a Australiei, la egalitate de puncte cu unguroaica Zsuzsa Polgar.

A introdus șahul în școli

S-a implicat enorm în promovarea șahului prin emisiunile ei televizate - cartea dumneaei de muncă era la TVR - și s-a bătut extrem de mult pentru a introduce șahul în școli, reușind ca acest sport să devină materie opțională din anul școlar 2015-2016. Nu mai știu situația actuală.

Am citit ce a scris și i-am citit interviurile. Îmi pare rău că nu am cunoscut-o.

A învățat să joace șah de timpuriu de pe la colegii părinților, de pe la băieții din curte. Dumneaei se considera „o fire mai băieţoasă". Cea care a înțeles pasiunea ei pentru șah a fost mama, nu tatăl, care o vedea medic pe linia familiei. „Dacă nu era mama, cred că mă lăsam pe drum", mărturisea marea șahistă undeva. Mama a mers cu ea de mână la primele lecții, la primele competiții. A înțeles pasiunea ei, o pasiune care avea să o facă o mare șahistă. A făcut mult timp cursuri la Palatul Pionierilor, unde aveau acces toți cei dornici să joace.

Ca să meargă mai departe a trebuit să facă sacrificii: nu a mers la medicină pe linia familiei, ci a ales altceva pentru a se dedica șahului. Pasaj dintr-un frumos interviu din 2011 în România Liberă:

- V-ați clădit viața în funcție de şah sau totul a venit ca urmare a performanțelor pe care le-aţi obţinut în acest sport?
- Fără discuţie, viaţa mea a fost, este şi va fi şahul. Am iubit şahul dintotdeauna şi mi-am dorit să fac performanţă, iar când s-a pus problema să dau la facultate, m-am gândit ce aş putea urma pentru ca viitoarea meserie să-mi poată permite să joc în continuare şah la nivel înalt. De aceea am dat la Facultatea de Filosofie, la secţia de jurnalism, după ce cu lacrimi în ochi mi-am convins părinţii să nu mă oblige să dau la medicină, pentru a continua tradiţia familiei. Ştiam că nu aş fi putut să joc şah de mare performanţă şi în acelaşi timp să practic cu succes o meserie ca aceea de medic. După terminarea facultăţii, am fost repartizată la Televiziunea Română, de unde am şi ieşit la pensie, iar timpul mi-a demonstrat că am făcut alegerea optimă, deoarece am reuşit să am două cariere de succes atât ca jurnalist, cât şi ca jucător de şah.

Neinteresată de bani

La întrebarea despre care a fost cel mai frumos moment din viața ei aflăm: „Au fost mai multe. Poate cea mai mare bucurie am avut-o când am cucerit prima medalie olimpică de aur, în 1968. Am jucat în echipa României care a învins-o pe cea a Uniunii Sovietice". Ascultând poveștile unor asemenea sportivi, aceștia par niște semizei antici.

Elisabeta Polihroniade era în sufletul ei un amestec de Tal și Karpov - eu cred că aceștia sunt cei doi jucători pe care i-a urmat. Spunea la un moment dat: "Mi-a plăcut foarte mult Mihail Tal. Împletea extrem de frumos felul său de a fi cu ceea ce se întâmpla pe tabla de șah". Exact acesta a fost și crezul ei - un echilibru perfect între jocul de șah și viața reală: rațiune, echilibru, armonie și pasiune. În suflet a fost însă o karpoviană convinsă, asta se vede din interviurile, discuțiile și colaborarea cu Anatoli Karpov - au gândit chiar o școală internațională împreună.

Pe noi, cei din ziua de astăzi, ne interesează foarte mult un lucru: cum să știm, cum să ne educăm și să facem ceva încât totul să aducă bani. Viața noastră de azi este nepermis de mult legată de bani, dacă ceva nu aduce bani nu are sens în viață.

În emisiunea „Din Interior", de la Digi24, întrebată dacă câștiga bani din competiții și dacă regimul îi lua banii, meritele, Elisabeta Polihroniade a răspuns demn: "Nu m-am supărat niciodată, pentru că nu mă duceam pentru bani. Eu mă duceam pentru performanță. Eu asta voiam: să joc şi să câștig! Dar să câștig partide".

„Orice pion poate deveni regină" 

Cu câțiva ani înainte de a ne părăsi, a povestit o istorie emblematică: tristă pentru noi, demnă pentru ea. Trece pe la Ministerul Sportului prin 2010. Află că sportivii de mare performanță ar trebui să primească o "indemnizație de merit", așa e prevăzut legal. La acea vârstă înaintată probabil ar fi avut nevoie de acești bani. I se spune că nu sunt bani, că mai sunt alți sportivi în nevoi. Ea confirmă: probabil așa e mai corect, să primească cei care au nevoie. Pentru că așa e în șah, știi ordinea și valoarea lucrurilor. Doar că noi, statul și instituțiile noastre, nu știm să apreciem la justa valoare ceea ce e cu adevărat important. Câți "pensionari de lux" fără minime merite avem și câți oameni de mare valoare mor fără venituri minim necesare? Ca să nu mai vorbesc de oameni obișnuiți care nu sunt remunerați pentru ceea ce au făcut și fac. Nimeni nu știe.

Ea a făcut enorm pentru șahul românesc și mai ales pentru popularizarea lui până în ultimul sat. Visul ei: să se predea șah în școală. Încă nu e târziu.

În unul dintre interviurile domniei sale spune ceva simplu, dar profund: putem fi pioni, să ne mișcăm câte o pătrățică, dar dacă o facem bine și corect putem deveni regină, putem deveni cea mai puternică piesă de pe tabla de șah. Și putem învinge. Asta a fost marea lecție a inegalabilei Elisabeta Polihroniade, pionul care a devenit regină.

• The Queen’s Gambit a devenit cea mai de succes miniserie proprie din istoria Netflix, înregistrând un număr-record de vizionări: a fost accesată de pe 62 de milioane de conturi din întreaga lume în primele 28 de zile de la lansare. A fost apoi în Top 10 în 92 de țări, în 63 dintre acestea fiind chiar pe prima poziție! 
• „The Queen’s Gambit” este inspirat de un roman al lui Walter Tevis, care a reintrat în lista de bestseller-ului a New York Times, la 37 de ani de la lansare. Potrivit celor de la Google, întrebarea „Cum să joci șah?" a atins cel mai mare nivel din ultimii nouă ani. Scriitorul american a decedat la un an după ce a publicat romanul, pe 9 august 1984.
• Cele 7 episoade spun povestea lui Beth, o fată de 9 ani care ajunge la orfelinat după moartea mamei ei. Aici învață să joace șah, devenind, treptat, noua senzație a acestui sport la nivel mondial, înfruntând teribila școală de șah a rușilor. Povestea este una fictivă şi extrasă din romanul omonim lansat în 1983, dar se aseamănă cu cea a renumitului campion la şah, Bobby Fischer.
• Vasile Ernu, autorul acestei serii despre șah în Gazeta Sporturilor, este un cunoscut scriitor român născut la Odessa, Ucraina, în 1971. Este absolvent al Facultăţii de Filosofie din cadrul Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi şi al masterului de Filosofie din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj. Volumul său de debut, „Născut în URSS”, a fost distins cu Premiul pentru debut al României literare şi cu Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România, ambele în 2007. De asemenea, Ernu publică texte de opinie și în Libertatea. 

Mai jos, precedentele 8 episoade semnate de Vasile Ernu în Gazetă:

• Serial despre șah în GSP, după succesul Netflix cu "The Queen’s Gambit" » Episodul 1: Discuție cu Kasparov despre cum se produce o școală de şah
• Serial despre șah în GSP, după succesul Netflix cu „The Queen’s Gambit” » Episodul 2: Femeile și șahul. Vasile Ernu răspunde la întrebarea: de ce nu avem competiții mixte?
• Serial GSP despre șah, după succesul Netflix cu „The Queen’s Gambit” » Episodul 3: Bobby Fischer - Istoria unui erou însingurat: „Povestea adevărată care a inspirat filmul. Să pornim!”
• Serial GSP despre șah, după succesul Netflix cu „The Queen’s Gambit” » Episodul 4: De ce Nabokov este scenaristul principal al filmului. Lecții de literatură ruso-americană
• Serial GSP despre șah, după succesul Netflix cu „The Queen’s Gambit” » Episodul 5: Meciul secolului: Bobby Fischer - Boris Spasski
• Serial GSP despre șah, după succesul Netflix cu „The Queen’s Gambit” » Episodul 6: Ce ne învață șahul? 12 motive pentru a ne învăța copiii să îl joace
• Serial GSP despre șah, după succesul Netflix cu „The Queen’s Gambit” » Episodul 7: Care sunt cei mai mari jucători de șah? Analiza celor mai valoroși 10 din istorie, de la Karpov până la Kasparov și Magnus Carlsen
• Serial GSP despre șah, după succesul Netflix cu „The Queen’s Gambit” » Episodul 8: Confruntarea Karpov – Kasparov: epoca de glorie