Articol de Raymond Füstös - Publicat vineri, 20 aprilie 2018 18:14
În ziua în care Arsene Wenger și-a anunțat retragerea de la Arsenal după mai mult de două decenii la cârma „tunarilor”, Dan Petrescu, fostul adversar al francezului din derby-ul londonez, a povestit cum a ratat șansa de a juca sub comanda legendarului antrenor.
"A luat o decizie corectă. Era deja sub o mare presiune la Arsenal, sper, pentru el, nu pentru Arsenal, că doar sunt fan Chelsea, să câștige Europa League. Cred că și-a făcut datoria din plin la Arsenal.
Am jucat de multe ori împotriva sa, m-am și întâlnit cu el în Elveția, la întrunirea antrenorilor din Champions League, când eram la Unirea Urziceni. Am stat cu el la masă, am stat doar în preajma lui, mi-a răspuns cu mare plăcere la orice întrebare pe care i-am pus-o, este un om foarte educat.
Chiar mi-a zis că voia să mă ia la Arsenal când aveam 31 de ani, dar nu l-a lăsat politica clubului, care nu accepta transferul jucătorilor trecuți de 30 de ani. Nici măcar în Anglia nu o să mai vedem așa ceva, un antrenor să stea măcar 5 ani la cârma unei echipe, acele vremuri au apus!”, a declarat Dan Petrescu (50 de ani) în cadrul unei conferințe de presă.
În urmă cu 18 ani, când Dan Petrescu spune că a fost dorit de Arsenal, românul tocmai se despărțise de Chelsea și semna cu Bradford City. Cariera și-a încheiat-o în 2003 la FC Național.