Articol de GSP - Publicat marti, 23 iunie 2020 11:41 / Actualizat marti, 23 iunie 2020 12:16
EA Sports promite o fidelitate mare a graficii în viitoarea ediție a FIFA, iar jucătorii cer ca mai multe staruri să primească „fețe de vedete” în FIFA 21.
Nu este un secret că starurile din fotbal primesc un tratament preferențial în FIFA, așa cum este normal. Cei de la EA încearcă să îi reprezinte cât mai fidel, nu doar din punct de vedere al înfățișării, dar și al modului cum se mișcă, cum reacționează după un gol, toate aceste elemente constituie o mare atracție pentru gameri.
Erling Haaland este cel mai dorit jucător
Aceștia au așteptări mari de la FIFA 21, mai ales versiunea next gen, iar internetul s-a umplut deja de liste cu fotbaliști care așteaptă și ei tratamentul dedicat vedetelor.
Cel mai cerut fotbalist este noul star de la Dortmund, Erling Haaland. De când s-a transferat în Bundesliga, din ianuarie, a strâns numai puțin de 20 de carduri în Ultimate Team și a acumulat peste 17.000 de goluri, fiind unul din cei mai folosiți fotbaliști.
Nimeni nu se aștepta la așa o evoluție a fotbalistului, nici cei de la EA, așa că nu a fost timp ca să îi fie schimbată reprezentarea comună din joc. Haaland va ocupa, aproape sigur, un loc pe coperta FIFA, așa că va primi sigur un tratament de „cosmetizare” în FIFA 21.
Frenkie de Jong și Bruno Fernandes pe listă
Cei care joacă acum cu Manchester United se chinuie să îl recunoască pe Bruno Fernandes, noul star al „diavolilor”. Portughezul nu a fost un nume luat în seamă de FIFA, dar evoluțiile lui de când s-a transferat în Premier League vor schimba sigur acest lucru. Fanii cer deja ca Fernandes să fie una din vedetele viitoarei ediții a simulatorului.
Frenkie de Jong este așteptat să fie în viitor liderul din teren al Barcelonei, dar în FIFA 20 mijlocașul are un chip generat automat de joc. Fanii catalanilor speră că acest lucru să se schimbe în FIFA 21 și olandezul să arate la fel de bine ca Mbappe în trailerul de prezentare al jocului.
Lista trimisă celor de la EA mai cuprinde numele lui Saint-Maximin (Newcastle) ori perechea lui Napoli, Manolas și Allan.
Citește mai multe știri din eSports:
Veste bună pentru pasionații de FIFA 20 » Oportunitate nouă în Ultimate Team
Revine Echipa Săptămânii! Ce jucători au impresionat și au șanse la un loc în primii „11”
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat