Articol de Marius Mărgărit - Publicat miercuri, 16 ianuarie 2019 19:43
CFR a disputat azi primul amical al anului din Antalya și a terminat la egalitate, 0-0, cu ucrainenii de la Vorskla Poltava, locul 5 în prima ligă.
Antrenorul Toni Conceicao nu i-a folosit deloc pe fundașul Vinicius și pe mijlocașul Emanuel Culio, care au ajuns mai târziu în cantonament și deocamdată fac doar pregătire.
Tehnicianul a descris partida ca fiind una „cu destul de puține ocazii de gol. Noi am avut un penalty, dar arbitrul nu l-a acordat! A fost un prim meci de pregătire foarte bun chiar dacă am jucat pe un teren destul de greu după ploile din ultimul timp. Am avut noroc că azi nu a mai plouat, dar a bătut un vânt foarte puternic”
CFR: Arlauskis - Cr. Manea, Lang, A. Mureșan, Camora (cpt) - Djokovici, Bordeianu, Al. Ioniță II - C. Deac, Țucudean, Omrani
Au mai jucat: A. Rus, Peteleu, V. Costache, G. Ganea, Cl. Petrila, S. Petruș
Antrenor: Toni Conceicao
Viner, CFR are programat al doilea meci de pregătire în Antalya, cu FC Zurich.