FOTBAL  »  AMICALE  »  FCSB - FC LUCERNA 0-0

FCSB - FC LUCERNA 0-0 // VIDEO+FOTO FCSB blocată în primul amical al iernii, 0-0 cu Lucerna » Florinel Coman trage cu dinții să rămână titular

Foto: Cristi Preda +15   FOTO
Foto: Cristi Preda

Articol de - Publicat joi, 17 ianuarie 2019 17:03

FCSB - FC LUCERNA 0-0 // FCSB a arătat un joc decent de pase, cu verticalizări mai multe, în primul amical al anului, cu Lucerna, scor 0-0, însă au lipsit ocaziile clare. Apărarea a fost salvată de șansă și de o robinsonadă a lui Vlad.

  • Trimişii speciali ai Gazetei în Spania, Eduard Apostol şi Cristi Preda, transmit cele mai noi informaţii şi imagini din cantonamentul FCSB

Primul meci în mandatul lui Mihai Teja la FCSB. Mai multă accelerație, niște trasee noi, care pot crea pericol în zona roșie a adversarului, aceasta și dacă se ajunge acolo. Mai multă atitudine, mai multă implicare, dorința de a avea posesia.

Însă ocaziile au fost la elvețieni, cel puțin trei mari, iar adversarul din primul amical al anului, Lucerna (0-0), ar fi putut să-i strâmbe debutul lui Teja. În continuare, aceleași probleme pe faza defensivă, nu degeaba FCSB e echipa cu cele mai multe goluri încasate, 24, în ediția de toamnă dintre cele șase echipe din zona play-off. Bile albe pentru Matei și pentru Stoian, care au venit cu un plus, nu au resimțit tracul primului joc și au arătat că au personalitate în joc.

PRIMA REPRIZĂ

Libertate mare de mișcare pentru vedete
- Bălgrădean * A parat tot ce a fost pe poartă, a avut și noroc, mai ales la ocaziile lui Jurici, care a fost în două rânduri aproape de a deschide scorul în prima repriză, cele mai mari situații de gol ale startului.

- Benzar * Cu o viteză în minus, dar are scuza că a intrat după câteva probleme musculare la antrenamentele săptămânii.

- Planici * Cu șansă la incursiunile elvețienilor, destul de greoi, dar în regulă la jocul aerian.

- Bălașa * Aport ofensiv important, a semnat o ocazie mare a românilor, reluare cu capul la mijlocul primei părți, dar el e fundaș central, acolo trebuie să fie mai atent. A băgat câteva alunecări reușite. Dar era să o comită și elvețienii să marcheze, fiind depășit ușor în tușă de Eleke, iar o reluare a unui jucător de la Lucerna era să rupă plasa în minutul 72.

- Junior Morais * Dacă ar fi pe defensivă așa cum e pe atac, echipa nu ar mai aștepta revenirea lui Momcilovici. Uneori, se vede Marcelo, doar că nu e la fel de rapid și de tehnic precum conaționalul său, fiind mai rotund. O eroare în minutul 41, când era să intre elvețienii în avantaj la pauză.

- Nedelcu * Mai atent și mai tupeist, cu mai multă încredere, însă nu e prea elegant pentru un sistem 4-3-3.

- Man * Cu cât urcă Gigi Becali prețul, cu atât scade randamentul. A fost invizibil în prima repriză, a atins mingea de trei sau de patru ori, a încercat să vină și-n mijloc spre a intra în combinații. Nu i-au fost folosite calitățile pentru care a atras atenția scouterilor internaționali.

- Florin Tănase * Libertate mare de mișcare și apetit de a intra în combinații, de a-și pune în valoare și coechipierii. O viteză superioară față de ceea ce a arătat în mandatul lui Dică, semn că a conștientizat că nu vor juca numele și numărul de pe tricou.

- Florentin Matei * O surpriză plăcută, a scos câteva pase din cutia cu minuni, pare un tip maturizat și cu dispoziție de a înțelege că trebuie să facă și faza defensivă. Totuși, trebuie să vină de fiecare dată înapoi. Rămâne de văzut cum ar putea juca alături de Stoian, în același timp pe teren, dacă se pot completa. Matei a adus un plus de inventivitate și a fost altruist, nedorind să iasă el în evidență la revenire.

- Florinel Coman * O altă bilă albă, fiindcă a fost atent și concentrat doar pe fotbal, a avut și viteză în bandă și a semnat și singura ocazie mare a echipei sale din repriza secundă. Un plus și dovadă că, într-adevăr, concurența poate naște progres pentru unii.

- Rusescu - Șters și un pic greoi, deși a încercat să-și facă diverse culoare.

REPRIZA SECUNDĂ

Vlad a salvat debutul lui Teja!
- Andrei Vlad * A avut două parade de aplaudat, dintre care una excepțională, fiind factorul decisiv pentru care FCSB n-a luat gol. Dacă și-ar mai îmbunătăți și jocul de picior, care e rudimentar...

- Mihai Roman I * Pare genul de fotbalist capabil de a fi sacrificat mereu, fiindcă se știe că poate da încredere și mai în spate. Muncitor, dar nu poate fi decât o soluție de avarie ca fundaș dreapta. Oricum, mai bun ca Jakolis.

- Lucian Filip * Varianta B sau C pentru postul de stoper: vrea, dar e lent și, dacă nu e susținut, sună fals.

- Alexandru Stan * E o copie a fundașului stânga care avea viteză și răutate în perioada Astra.

- Jakolis * A încercat niște demarcări și să scoată ceva, însă reușite minime.

- Stoian * Un fotbalist cu un plus pentru echipă, are și lansări Top Gun, chiar dacă uneori abuzează de ele. A jucat curat, eficient, nu s-a complicat, a vorbit și cu coechipierii, încercând și reușind să-și asume responsabilitatea jocului. Este altceva în jocul echipei. Nu are virtuozitatea de a cânta singur la pian, dar coechipierii se pot baza pe el că știe să-l care.

- Zlatinski - E incredibil cât de mult s-a metamorfozat Hristo față de perioada când era "cerberul" din zona mediană a celor de la CSU! Și adversarii îl dau cu roțile în sus, nu se simte implementat în jocul echipei.

- Moruțan * Meci nereușit, deși a încercat multe combinații, i-au ieșit câteva din prima.

- Gnohere * Bătăios, însă neutilizat, fără a avea vreo ocazie de a trage la poartă, fiind căutat doar pentru assist-uri, cel mult.

FCSB - Lucerna (Elveția, 1) 0-0

FCSB - prima repriză: Bălgrădean - Benzar, Planici, Bălașa, J. Morais - Nedelcu - Man, Fl. Tănase, Fl. Matei (Stoian 40), Fl. Coman - Rusescu.

FCSB - repriza secundă: Bălgrădean (A. Vlad 65) - M. Roman I, Bălașa, L. Filip, Al. Stan - Jakolis, A. Stoian, Zlatinski - Moruțan, Gnohere, Fl. Tănase (Fl. Coman 65). Antrenor Mihai Teja

 5 este locul ocupat de Lucerna în prima ligă elvețiană, următorul amical al roș-albaștrilor fiind duminică, împotriva chinezilor de la Shanghai Shenhua, echipa lui Demba Ba și Freddy Guarin

Teja despre Matei: "Este OK"

A fost o primă repriză aspră, iar roș-albaștrii au resimțit-o pe pielea lor. Mai întâi, Junior Morais a fost la un pas să părăsească gazonul în minutul 34, primind mult timp îngrijiri medicale, Apoi, a fost busculat Nedelcu la mijlocul gazonului, pentru ca spre finalul primei părți Florentin Matei să iasă accidentat după ce-a fost controlat serios la glezne.

La prima vedere, nu este ceva grav pentru mijlocașul FCSB, a fost mai degrabă o precauție din partea staff-ului tehnic, mai ales că el era programat să evolueze doar o repriză. "Este OK", a comentat scurt antrenorul la final, în timp ce a fost asaltat pentru fotografii de către cei 30 de români prezenți la meci.

Salutări pentru Chipciu și Stanciu

Rene Weiler, antrenorul elvețienilor, i-a avut pe Alex Chipciu și pe Nicușor Stanciu la Anderlecht, acum cei doi internaționali fiind la Sparta Praga, echipă ce va sosi și ea pe Costa del Sol. "Doi băieți inteligenți, am avut un timp bun împreună și sper că totul este în regulă cu ei la Praga. Sunt bine? Transmiteți-le salutări! FCSB este o echipă puternică, dar nu știu ce forță va avea în campionatul românesc", a comentat tehnicianul. 

Invers decât Dică

O primă modificare ce-a ieșit în evidență, în privința strategiei folosirii a doi jucători. Teja i-a folosit invers decât predecesorul său, Nicolae Dică. Astfel, Mihai Roman I a jucat fundaș dreapta, iar Antonio Jakolis mijlocaș dreapta, cu rol mai ofensiv.

FINAL!
min. 87:
Roman șutează periculos de la 20 de metri, după 10 pase legate ale roș-albaștrilor.
min. 72:
Bălașa e depășit ușor, dar portarul Andrei Vlad scoate incredibil șutul unui adversar din interiorul careului.
min. 55:
Stoian a intrat foarte bine în meci, coordonează foarte bine jocul roș-albaștrilor și se vede că e un jucător de valoare.
A început repriza secundă!

PAUZĂ!
min. 41:
Florentin Matei iese de pe teren ușor accidentat, iar locul său e luat de Adrian Stoian.
min. 40: 
Juric trimite cu capul din 7 metri, dar Bălgrădean are noroc și mingea trece puțin pe lângă poartă.
min. 20:
Florinel Coman driblează frumos la marginea careului și șutează, însă portarul reține fără probleme.
min 2:
Florinel Coman a primit o pasă în marginea careului, a centrat bine, dar defensiva elvețienilor a respins.
min 1: A început meciul! FCSB a avut lovitura de start!

Echipe de start

FCSB:
4-1-4-1
Bălgrădean - R.Benzar, Planic, Bălașa, Junior Morais - Nedelcu - Man, Tănase,  F. Matei, Fl. Coman - Rusescu
Rezerve:
Ducan, Vlad, L. Filip, Gnohere, Moruțan, Jakolis, Perianu, C. Dumitru, A. Stoian, M. Roman, T.Moldovan, Zlatinski, D. Toman, Al. Stan, A.Niță
Antrenor: Mihai Teja

FC Lucerna: Salvi - Grether, Cirkovic, Lucas, Sidler - Schneuwly, Voca, Rodriguez, Vargas - Demhasaj, Juric
Rezerve: Jacot, Custodio, Ndenge, Wofl, Schmid, Njau
Antrenor: Rene Weiler

În cantonamentul din Spania, cea mai titrată echipă din România va mai disputa teste de verificare contra echipelor Shanghai Greenland şi Dinamo Kiev.

Vezi și: ULTIMA ORĂ Decizie surprinzătoare luată de Fortes în această dimineață! Șefii lui Gaz Metan au rămas mască! + Ultima reacție a lui Gigi Becali pe transfer: „Altfel, la revedere!”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Campionate
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Superliga
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (67)
fairplayromania
fairplayromania  •  18 Ianuarie 2019, 04:56
Postat de ovasim pe 17 Ianuarie 2019, 21:04

Si eu promit sa dau de mama ta si s-o fericesc un pic ptr progenitura ce a lasat in urma

GSP, postacul "ovasim " lucrează pentru voi? Articolul lui l-aţi lasat si l-ati sters pe al meu pentru ca îi atrăgeam atenţia că este vulgar si jignitor ???? Bravo !

gigi_becali_9
gigi_becali_9  •  18 Ianuarie 2019, 00:30
Postat de partea47mea pe 17 Ianuarie 2019, 19:54

Nu ai cum sa nu-l iubesti pe Andrei Vlad.Dupa meciul cu Rapid Viena cand a facut o tara fericita.Nu se uita asa usor.

Daaaaa.... Si eu dupa meciul cu Dudelange m-am facut fan CFR ! Nu ai cum sa nu-i iubesti pe cei de la CFR dupa ce au facut o tara fericita !

fairplayromania
fairplayromania  •  17 Ianuarie 2019, 22:50
Postat de ovasim pe 17 Ianuarie 2019, 21:04

Si eu promit sa dau de mama ta si s-o fericesc un pic ptr progenitura ce a lasat in urma

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (67)
Comentează