Articol de Andrei Crăiţoiu - Publicat marti, 04 iulie 2017 22:29
FCSB trage tare în cantonamentul din Olanda și azi a câștigat cu Waasland-Beveren, scor 3-0. Partida a strânit mare interes și în rândul posibilelor adversare din Champions League.
La jocul de azi al roș-albaștrilor a asistat și un trimis al celor de la Club Brugge, echipă la care evoluează și Dorin Rotariu. N-a venit pentru adversara din campionat, ci pentru FCSB.
Vicecampioana României s-ar putea întâlni cu vicecampioana Belgiei în turul 3 preliminar din UEFA Champions League. Cele două intră pe traseul non-campioanelor.
Brugge a prins ultimul loc de cap de serie, în timp ce FCSB este prima sub această listă. Astfel, cele două ar putea fi adversare.
Oficialii lui FC Brugge au filmat meciul, dorind probabil să studieze mai atent posibilul adversar. În imagini apare și Cătălin Făiniși, ofițerul de presă al FCSB-ului.
Dinamo Kiev, Ajax, Viktoria Plzen, ȚSKA Moscova și Club Brugge sunt posibilii adversari ai FCSB-ului în drumul spre Champions League. În urna echipelor care nu sunt capi de serie pe lângă FCSB mai sunt Young Boys, OGC Nice, Istanbul BB și AEK Atena.
Tragerea la sorți pentru acest tur are loc pe 14 iulie, iar meciurile se joacă pe 27 iulie și 3 august.