Articol de Eduard Apostol - Publicat joi, 25 mai 2023 11:40 / Actualizat joi, 25 mai 2023 12:40
Ivan Martic a ratat penalty-ul decisiv în finala Cupei României dintre Sepsi și U Cluj, câștigată de covăsneni la loviturile de departajare (5-4), iar Universitatea Craiova poate rata accederea la barajul Conference League. La fel și CFR Cluj, din cauza lui Ze Gomes.
Sepsi s-a impus în finala Cupei României, la penalty-urile de departajare, scor 5-4, în dauna lui U Cluj. Prima finală sută la sută ardelenească în competiția ce a bifat a 85-a ediție. Rezultatul de miercuri seară are un impact deosebit și asupra altor două echipe, granzii CFR Cluj și CS Universitatea Craiova.
Una dintre CFR Cluj și CSU Craiova nu merge în Europa!
CFR Cluj și CSU Craiova se luptă în ultima rundă din play-off-ul Ligii 1 pentru a prinde barajul de Conferencea League, după ce U Cluj, fără licență europeană, a pierdut finala Cupei în dauna lui Sepsi.
Înaintea partidelor de duminică seară, formația lui Dan Petrescu are un avantaj atât în clasament, 2 puncte în plus față de trupa lui Eugen Neagoe, dar și, teoretic, un meci mai accesibil, fiindcă Farul, deja campioană, va aborda duelul din Gruia cu garnitura secundă.
Iarna trecută, U Cluj a adus mai mulți jucători, cu gândul, în principal, de a se salva de la retrogradare. Printre ei, Dan Nistor, transferat de la CS Universitatea, Ivan Martic, împrumutat de la olteni, și Ze Gomes, împrumutat de la CFR Cluj.
15 meciuria adunat Martic în tricoul lui U Cluj
Ioan Ovidiu Sabău a dezvăluit cine s-a ferit la penalty-uri: „Simion a refuzat, Martic a avut crampe, a zis nu, apoi a revenit”
Nistor a avut nervii tari la penalty-urile de departajare. Martic este cel ce a ratat penalty-ul decisiv, el fiind, probabil, la ultima apariție în tricoul "Șepcilor roșii", împrumutat până la finalul actualei ediții. La conferința de presă, Ioan Ovidiu Sabău a dezvăluit pentru Gazeta Sporturilor un detaliu interesant.
La ratarea lui Ze Gomes am fost dezamăgit. De ratare, nu de el ca persoană. Înțeleg ce este și în sufletul lui, cât e de supărat. Uneori, trebuie să treci și prin astfel de etape, ca să te formezi ca echipă, ca jucător
Ioan Ovidiu Sabău, antrenor U Cluj
Am exersat penalty-urile în zilele premergătoare meciului, dar una e la antrenament, alta e la meci, când trebuie să-ți gestionezi emoțiile. Au fost jucători ce erau pe listă să bată și au refuzat, având probleme medicale. Erau obosiți. A trebuit să întreb, să iau acordul lor, cine vrea...
Ioan Ovidiu Sabău, antrenor U Cluj
Simion a refuzat să bată penalty-ul, el care bătea foarte, foarte bine. Efectiv, a fost obosit și am zis: OK, nu te simți, e în regulă, nicio problemă!. În primă fază, și Martic a refuzat, după care a revenit. Dar nu era convins, a avut crampe, s-a simțit foarte obosit
Ioan Ovidiu Sabău, antrenor U Cluj
Ze Gomes, împrumutat de la CFR Cluj, ar fi putut fi decisiv pentru U!
La rândul său, CFR Cluj riscă să piardă locul continental fiindcă și Ze Gomes, jucătorul trimis la U împrumut din Gruia, a ratat într-un moment prielnic, când ar fi putut înscrie decisiv! Niczuly, portarul lui Sepsi, a fost providențial, "Duckadam 2", cum l-a denumit Cristiano Bergodi la conferința de presă, a blocat trei lovituri.
1 golîn 17 meciuri a înscris Ze Gomes, atacant, în tricoul lui U Cluj
Dan Nistor, mesaj după eșec: „Poate îi înțeleg pe unii colegi, că nu mai au contracte”
La finalul partidei, unul dintre remarcații partidei și ai lui U Cluj, Dan Nistor, transferat de la Universitatea Craiova, a avut o răbufnire la interviuri. Iată ce a declarat jucătorul care a lovit bara în prima repriză, după care a înscris la penalty-uri:
„E dezamăgire, suntem frustrați. Meritam să câștigăm după aspectul jocului, după ocaziile create. Poate pe unii dintre colegi îi înțeleg, că nu mai au contracte.
Ne doream foarte mult acest trofeu, dar din păcate atât s-a putut. Când vin atâția suporteri… Pentru asta te-ai apucat de fotbal. Îmi doream foarte mult pentru ei. Ne-am chinuit în campionat, ne-am salvat de la retrogradare în ultimele etape.
Pe mine e greu să mă enervezi (n.red. dacă a fost șicanat de portarul lui Sepsi). A vrut să-mi dea momeală, dar l-am trimis eu la momeală pe el.
Pentru suporteri trebuie făcute eforturi ca să ajungem mai sus. Altfel, ne luăm geamantanele și ne ducem unde se vrea performanță".
Citește și alte știri din fotbal:
Dinamo așteaptă azi de la Tribunal vestea care poate influența decisiv soarta clubului