Articol de Vlad Nedelea, Iosif Popescu (video) - Publicat marti, 08 noiembrie 2022 23:49 / Actualizat miercuri, 09 noiembrie 2022 00:12
Cristiano Bergodi (58 de ani), antrenorul celor de la Sepsi, a analizat victoria reușită de Sepsi în fața lui Dinamo, scor 3-2, în etapa a doua din grupele Cupei României. Italianul a trecut cu vederea ieșirile reprobabile ale galeriei „câinilor”.
„A fost o luptă încinsă. În general, a fost un meci frumos, suporterii lui Dinamo au cântat de la începutul până la sfârșitul meciului. A fost o partidă frumoasă și o atmosferă super.
Noi am jucat bine, am marcat, am și ratat câteva ocazii bune. Am luat două goluri, apoi am și suferit pe final. Poate că după cel de-al treilea gol marcat ne-am relaxat. Sunt bucuros, ne-am creat ocazii, erau importante aceste trei puncte. Sunt mulțumit că am jucat bine. Am dat cinci goluri la Pitești, trei astăzi, lucruri care mă bucură.
Avem șase puncte în Cupă. Vrem să câștigăm această grupă, să terminăm pe primul loc pentru a juca acasă meciul din sferturi”, a spus Bergodi, la microfonul Orange Sport.
Ultrașii lui Dinamo și-au dat în petic la meciul cu Sepsi
Galeria lui Dinamo a fost protagonista unor scandări reprobabile la meciul cu Sepsi Sf. Gheorghe, din runda secundă a grupei A din Cupa României.
Dinamo a revenit în București după 5 luni. Cei aproximativ 5.000 de spectatori au creat o atmosferă frumoasă în debutul partidei cu Sepsi, apoi și-au dat în petic. În prima repriză, din Peluza „Cătălin Hîldan” au răsunat scandări scandaloase, xenofobe, la adresa adversarilor din Covasna.
Spre finalul meciului, galeria dinamovistă, protagonista unor scandări rasiste și xenofobe dezgustătoare, l-a luat la rost și pe Cosmin Matei, fostul jucător al lui Dinamo. Fostul mijlocaș dinamovist, aflat în lot în momentul retrogradării în liga secundă, a fost făcut blatist și înjurat în moduri grotești. Matei a răspuns cu aplauze ironice.
Echipă | Meciuri | Puncte |
1. Sepsi | 2 | 6 |
2. FC Voluntari | 1 | 3 |
3. FCU Craiova | 1 | 1 |
4 Dinamo | 2 | 1 |
5. Slobozia | 2 | 1 |
6. Petrolul | 2 | 1 |
FOTO / Cele mai tari imagini ale partidei Dinamo - Sepsi Sfântu Gheorghe, prin vizorul fotoreporterului GSP Raed Krishan
Citește și alte știri despre Dinamo:
Fanii lui Dinamo s-au răfuit și cu Denis Ciobotariu » Răspunsul ironic al fundașului: „TREI!”
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat