Articol de GSP - Publicat miercuri, 30 mai 2018 14:05
Adrian Mititelu, 50 de ani, a urmărit la TV finala Cupei României, câștigată de U Craiova în fața celor de la Hermannstadt, scor 2-0. Patronul celor de la FC U Craiova, echipă care are mari șanse ca din sezonul viitor să evolueze în Liga a 3-a, recunoaște superioritatea echipei de primă ligă în raport cun Hermannstadt, echipa care tocmai a promovat din Liga a 2-a.
- Domnule Mititelu, ce sentimente v-au încercat să vedeți atâția susținători ai rivalei din oraș?
- Îți dai seama că nu mi-a fost ușor, dar m-am obișnuit. Frustrarea asta o am demult, nu doar de-acum. Trebuie să am răbdarea necesară până când toate aceste abuzuri se vor termina. Referitor la meci, nu mă așteptam la alt rezultat. Diferența e mare între cele două echipe. Ok, cei de la Hermannstadt au eliminat Steaua, Gaz Metan, dar într-o finală situația e alta. CS U e o echipă bună a Ligii 1, are 3-4 jucători de valoare. Erau unii entuziasmați în jurul meu că se vor încurca, dar eu știam că nu au cum să piardă.
- Ar fi fost altul rezultatul dacă ar fi dat peste Dinamo sau FCSB?
- Uite, eu sunt sincer. Îți spun că ar fi bătut pe oricine în finală în afara Stelei sau a CFR-ului. CS U e pe drept a 3-a echipă din țară la ora actuală. Nu poți nega adevărul. Erau favoriți cu oricare altă echipă în afara celor două. La ce e acum în Liga 1, ei sunt pe locul 3 meritat. Dacă mă gândesc la perioada 2007-2011, când erau Poli Timișoara, Vaslui, noi, Rapid, Steaua, Dinamo, atunci nu prindeau loc între primele 6-7.
- Nu mi-ați răspuns. Vă așteptați la un număr atât de mare de olteni în tribune?
- Dar nu a fost atât de mare.
- Au fost mai bine de 20.000...
- Nu e adevărat.
- Am fost pe stadion și am văzut...
- Nu înseamnă că toți sunt suporteri ai lui CS U Craiova. Ei au două sau trei mii de activiști, de simpatizanți ai acestei echipe. Sunt oameni care mă urăsc pe mine și țin cu această echipă. Restul sunt simpatizanți ai fotbalului craiovean. Ei se bucură și la rezultatele lor și se vor bucura și la rezultatele mele.
- Cum se poate verifica acest lucru?
- Foarte simplu! Rămâne să vedem cum stă balanța când vom juca noi cu ei. Atunci putem trage concluzii. Pot să spun cu mâna pe inimă, am și probe, a fost ceva organizat la nivel de PSD. Au venit mulți din Corabia, Slatina și Gorj, gratis. Nu a fost cu japca, dar li s-a asigurat totul. A fost o organizare politică. Olguța Vasilescu vrea să demonstreze că acest proiect a convins suporterii să vină alături de ea. De asta nu ne lasă pe stadion, să nu avem noi vizibilitate. O bună parte dintre suporterii care vin la ei se bucură de rezultate, dar știu că aia nu e adevărata Universitatea.
"Aștept și eu de la GSP o statistică să vedem câte bilete a vândut CS U la meciuri și câți oameni are pe stadion. Să vedeți că este o discrepanță destul de mare. Concluzia e că vin foarte mulți gratuit. Vând 8.000 de bilete și anunță în tribune peste 20.000"
Adrian Mititelu
30.640 de oameniau asistat la finala Cupei României, conform anunțului făcut de crainicul stadionului
- Au venit destul de mulți oameni și în oraș...
- Mă așteptam la mai mulți, sincer îți zic. Au fost 3.000 de oameni.
- Toată lumea anunță peste 7.000...
- Ascultă-mă ce-ți zic. 3.000 au fost, restul sunt umflături. Dar uită-te, te rog, pe imagini și vezi suporterii echipei noastre veniți la meciul echipei naționale de la Craiova. Cum se văd ăia și cum se văd ai noștri în peluză. Și ai echipei noastre au venit fără bani!
- Dar nu vă temeți că acest trofeu ar putea aduce mulți simpatizanți echipei din Liga 1?
- Ba da, suntem conștienți de chestia asta. Prin sentințele următoare cred în proporție de 99% că se va stabili cine este adevărata Universitatea. Și lucrul ăsta va conta mult. Mai ales că vom promova anual.
- În Liga a 3-a puteți juca împotriva celor de la CS U Craiova II. Vă doriți ca acest meci să se joace pe "Oblemenco"?
- Aș fi vrut să jucăm pe "Oblemenco" mereu. Să vadă lumea câți suporteri avem. Dar ei vor fugi de acest meci. Nu-l vor pune pe stadionul mare. Nu vor să se vada adevărul, diferența de suporteri. Una e să chemi suporterii când joci cu Steaua sau Dinamo și finala Cupei României, alta e să-i pui să aleagă între FC U și CS U. Nu-i mai poți manipula. Acest meci se va juca pe un stadion mic, unde să nu intre mulți suporteri. Probabil în baza "Aripile".