Articol de Vlad Nedelea, Bogdan Sorocan (video) - Publicat sambata, 22 mai 2021 23:12 / Actualizat duminica, 23 mai 2021 16:16
Astra a pierdut finala Cupei României în fața Craiovei, scor 2-3 (1-1 în timpul regulamentar), și este la un pas de dezintegrare. Președintele Dani Coman, directorul sportiv Bogdan Mara și antrenorul Ionuț Badea și-au anunțat plecarea.
Imediat după eșecul din final Cupei României, Dani Coman a mers în vestiar și i-a anunțat pe jucători că nu va mai continua la Astra. Fostul președinte al giurgiuvenilor nu a luat o hotărâre în privința viitoarei destinații.
Dani Coman pleacă de la Astra
„Astra încă reprezintă un nume în România. Sunt ferm convins că ne-am fi putut califica în play-off. Astra e ținută în viață pentru Vlad, copilul domnului Niculae.
Jucătorilor le-am transmis că a fost ultimul meu meci. Decizia era luată mai demult, dar, din respect pentru jucători și domnul Niculae, am decis ca, indiferent de situație, să merg până la final”, a spus Dani Coman, ex-președinte Astra, la „Fotbal Club”, de la Digi Sport.
VIDEO Dezertare în masă de la Astra! Bogdan Mara: „Eu termin contractul”
Directorul sportiv Bogdan Mara și antrenorul Ionuț Badea au anunțat, la rândul lor, că vor părăsi echipa imediat după finala pierdut cu Craiova.
„Băieții merită felicitați pentru atitudine. Astra nu e o echipă de Liga 2. Doar că au fost alte probleme în ultima perioadă care au afectat echipa. E un deznodământ trist. Lucrurile grave ar fi rămas oricum, și dacă am fi câștigat. Era doar o tresărire de orgoliu. Nu știu ce se va întâmpla, domnul Niculae va decide. E păcat că s-a ajuns aici. În condiții normale, Astra lupta pentru play-off.
Eu am terminat contractul aici. Dani Coman a anunțat că e ultimul lui meci ca președinte. Cred că i-a ajuns și lui. Dacă el nu era, Astra era desființată de mult timp. A făcut tot posibilul să se ajungă măcar la final de campionat”, a spus și Bogdan Mara, ex-director sportiv Astra.
Nu, e o situaţie pe care nu o duc mai departe. Am acceptat pentru Dani Coman, pentru Petre Buduru, dar am făcut-o pentru ei, pentru perspectiva de a salva echipa şi pentru a câştiga Cupa. Dar acum e închis. Dacă ar fi fost garanţii, situaţii stabile, atunci puteam discuta, dar altfel nu cred
- Ionuț Badea, ex-antrenor Astra
FOTO Imagini impresionante din Astra - Craiova, finala Cupei României
FOTO: Raed Krishan
Citește și alte știri despre finala Cupei României:
Astra speră să rămână în Liga 1: „Nu ne dăm bătuți! Luni se judecă”
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat
FCSB se pregătește să-l înfrunte pe „Mentalistul” lui Olympiakos » Dușman al fotbalului modern