FOTBAL  »  CUPA ROMANIEI  »  FC VASLUI

Hugo Luz: “Nu am auzit de Slatina, dar îi respectăm şi vrem să ajungem în finală”

Articol de - Publicat marti, 14 septembrie 2010 00:00

După tragerea la sorţi pentru şaisprezecimile Cupei României, Hugo Luz spune că nu a mai auzit pînă acum de ALRO Slatina, echipă cu care se va bate pentru un loc în "optimi" săptămîna viitoare.

“Sincer, n-am auzit de această echipă. Nici nu ştiu în ce ligă evoluează. Ar trebui să nu avem probleme, însă vom trata cu maximă seriozitate meciul, fiindcă ne dorim să ajungem din nou în finală şi să o cîştigăm de această dată”, a spus Hugo Luz.

De altfel, portughezul se simte bine după victoria cu 4-0 în faţa Oţelului. “Am făcut un joc bun cu Oţelul, iar victoria e pe deplin meritată. Avem valori în lot şi sper să fi trecut de pasa neagră prin care am trecut în startul campionatului”, a declarat fundaşul Vasluiului.

 

Nu ştim nimic despre Alro Slatina, însă o să studiem adversarul cu atenţie. Deocamdată ne gîndim la meciul cu Dinamo. Abia după aceea ne vom face temele”, a spus Ciprian Damian, preşedintele Consiliului de Administraţie al FC Vaslui, imediat după tragerea la sorţi.

Meciul se va disputa în sistem eliminatoriu, într-o singură manşă, şi va fi găzduit de stadionul “Metalurgistul” din Slatina, conform extragerii, într-una din zilele de 21, 22 şi 23 septembrie, în funcţie de televizări. 

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
OUT! Antrenorul din Liga 2 a fost dat afară » Prima reacție, pentru GSP: „Fiecare merge pe drumul lui. Nu am avut rezultate și știi cum e...”
Liga 2
OUT! Antrenorul din Liga 2 a fost dat afară » Prima reacție, pentru GSP: „Fiecare merge pe drumul lui. Nu am avut rezultate și știi cum e...”
Românul de 4 milioane de euro, OUT » A rămas fără echipă, oficial: „Sunt recunoscător”
Stranieri
Românul de 4 milioane de euro, OUT » A rămas fără echipă, oficial: „Sunt recunoscător”
Îl recunoști? » Imagini geniale cu șeful din Superliga la 14 ani: „Primul idiot din generația mea care a învățat să facă asta”
Superliga
Îl recunoști? » Imagini geniale cu șeful din Superliga la 14 ani: „Primul idiot din generația mea care a învățat să facă asta”

Daniel Oprița, singurul antrenor invincibil din primele două ligi, s-a destăinuit în Gazeta: „Dacă tot n-avem drept de promovare, le-am spus un lucru” + „Sportiv, Steaua a mers cu același nucleu până în Liga 1”


Comentarii (1)
zidane92
zidane92  •  14 Septembrie 2010, 19:48

speram ca meciul sa se joace la noi,sa nu fie televizat acest meci cu vasluiul ,ar fi o adevarata sarbatoare pt echipa,fani,etc pacat ca nu sunt gata lucrarile la 1 mai si astfel se joaca pe metalurgistul de 3-4.000 oameni sper sa vina cu o echipa moderata sa-si menajeze caro vedetele si sa avem si noi o sansa forzza alro speram sa faceti un meci cat se poate de bun oricum venirea unei echipe de liga 1 la slatina e o sarbatoare indiferent de scorul care va fi

Vezi toate comentariile (1)
Comentează