Articol de Iulia Iordache - Publicat vineri, 19 mai 2017 00:00
Claudiu Niculescu se bucură pentru prima lui performaţă din cariera sa de antrenor.
- Claudiu, fericit pentru calificarea în finala Cupei?
- E prima mea mare performanță ca antrenor, sunt foarte fericit! Nici nu îmi găsesc cuvintele după această partidă, am trăi niște emoții foarte mari! Dar parcă mai important e pentru băieți pentru că echipa se întâlnește pentru prima oară cu această performanță. Suntem toţi foarte fericiţi!
- Ce nu a mers în prima repriză de ați întâmpinat probleme?
- Băieții nu au respectat ce le-am zis înainte de meci, dar la pauză am reglat lucrurile. Știam că în cazul în care le vom da spații, vom avea probleme, pentru că Mulțescu a făcut o echipă ofensivă. Per total, am făcut un meci perfect.
- Sunteți pregătiți pentru Astra în finală?
- Întâlnim fosta campioană a României, pe unul dintre cei mai buni antrenori români. Nu va fi ușor, Șumi a reușit să aibă rezultate la Astra, formație care a demonstrat, după parcursul din Europa, că este foarte puternică, chiar dacă nu a reușit meciuri bune în play-off.
"O dublă în care am dominat mereu, ei s-au rezumat la a rupe jocul, dar se poate să câștige și cine face antijoc. La noi am pierdut printr-un gol stupid, făcut cadou, iar aici nu am reușit să băgăm mingea în poartă"
Gheorghe Mulțescu, la ultimul meci pe banca oltenilor"Important e că am ajuns într-o finală, nici nu mă mai așteptam la acest lucru! Craiova era favorită și după meciul tur, dar noi azi ne-am văzut interesul, ne-a interesat doar să închidem spațiul. Cu Astra plecăm cu șansa a doua, dar noi mergem să luptăm"
Vasile Maftei, fundaș FC Voluntari