Articol de GSP - Publicat marti, 30 octombrie 2012 00:00 / Actualizat marti, 30 octombrie 2012 20:13
Managerul general al Stelei, Mihai Stoica, a clarificat situaţia biletelor cerute de Nicolae Badea la meciul cu Steaua. Oficialul roş-albaştrilor spune că deja se vînduseră bilete în acele sectoare şi nu se mai putea face nimic în această privinţă.
“A fost o discuţie între patronul nostru şi Nicolae Badea prin care le-a promis mai multe bilete dinamoviştilor. Dar eu nu-l informasem pe Gigi despre faptul că se vînduseră deja bilete online în acel sector", a spus managerul Stelei.
Mihai Stoica nu a uitat nici să îi ironizeze pe rivalii din Ştefan cel Mare. Managerul Stelei spune că pentru dinamovişti stadionul e supradimensionat, iar cele 2500 de bilete pe care regulamentul îi obligă să le dea sînt suficiente.
"S-au vîndut 34.400 de bilete online, mai multe mii în acel sector. Oricum, Dinamo nu are cum să umple o peluză pe National Arena, nu ştiu ce s-a întîmplat, cred că e supradimensionat stadionul. O să primească 2500 de bilete, aşa cum ne obligă regulamentul”, a spus Mihai Stoica la Dolce Sport.