FOTBAL  »  DERBY DE ROMANIA  »  STEAUA - DINAMO, AZI, 20:30, DIGI, DOLCE, LOOK, GSP.RO

Florin Bratu pariază pe atacanții lui Dinamo: "Mitraliera la Gnohere sau la Essombe"

Bratu e antrenor la Tunari, în Liga a 3-a, şi analist TV la DigiSport
Bratu e antrenor la Tunari, în Liga a 3-a, şi analist TV la DigiSport

Articol de GSP - Publicat duminica, 10 aprilie 2016 00:00

Florin Bratu pariază pe atacanţi, în ciuda formei recente slabe. Fostul vârf al "câinilor" îi încurajează pe actorii din Derby să atragă atenţia Europei.

- Florin, se repetă scenariul din 2008? Steaua luptă pentru titlu, Dinamo, ca şi atunci, nu are un obiectiv foarte clar.
- Nu chiar, în sensul că atunci a fost un meci chiar decisiv pentru Steaua, a pierdut titlul odată cu înfrângerea din Ştefan cel Mare. Era penultima etapă, nu mai exista timp pentru o revenire. De data asta steliştii ar mai avea şanse la titlu şi dacă pierd în faţa lui Dinamo. Le-ar rămâne încă patru etape, inclusiv meci direct cu Astra.

- Crezi că Dinamo va juca diferit de ce a arătat până acum?
- N-o văd să se ducă peste adversar, să facă presing în terenul Stelei. Va păstra stilul de până acum, va căuta să se apere bine şi să speculeze greşelile. Asta e strategia, filosofia lui Mircea Rednic şi nu cred s-o schimbe brusc.

- Vezi pe cineva decisiv?
- De la Dinamo, Gnohere şi Essombe sunt capabili să hotărască meciul. Ştiu, nu au marcat deloc în play-off, aşa cum nici atacanţii de la Steaua nu au reuşit să puncteze. Dar sunt oameni de la care te aştepţi oricând să înscrie. Mai e Bicfalvi periculos, dacă va juca. E un fotbalist care caută să finalizeze. De la Steaua sunt foarte buni Stanciu şi Bawab, dacă iordanianul se va afla pe teren.

- Bawab? Îl critică toată lumea.
- Am observat, da. Şi nici nu e un număr 9 adevărat. Dar mie îmi place, e un fotbalist tehnic, în stare să facă diferenţa. Nici Chipciu nu e număr 9 şi nu mi se pare că se simte bine deloc pe poziţia de vârf. El e bun să vină cu mingea la picior, nu să joace cu spatele la poartă. Ar fi mai bun în stânga sau în spatele unui vârf. Reghe improvizează cu Chipciu, în condiţiile în care nu-l are pe Marica la dispoziţie.

- Aveai emoţii înainte de Dinamo-Steaua?
- Dacă n-ai emoţii înseamnă că nu trăieşti! Cu o săptămână înainte intram în atmosfera de derby, mă gândeam doar la meci. Vor exista jucători tineri pe Arena Naţională şi trebuie să fie conştienţi că toată lumea va fi cu ochii pe ei. Şi suporterii, şi media. Şi mai ales scouterii! Un astfel de meci e ocazia să atragi atenţia şi să obţii un transfer în străinătate.

A arbitrat tot Tudor

Ca şi diseară, acum 8 ani a arbitrat tot Alexandru Tudor. A avut un meci extrem de greu de condus, pe parcursul căruia a acordat un penalty, din care Dinamo a şi deschis scorul, dar şi nu mai puţin de 10 cartonaşe galbene şi două roşii. În minutul 90, i-a eliminat pe Florin Bratu şi pe Nicolae Dică.

Fanii şi-au dorit eşecul cu Astra

Un argument în plus că scopul principal al celor de la Dinamo în meciul de diseară e să o împiedice pe Steaua să se apropie de titlu e ceea ce s-a întâmplat înaintea disputei cu Astra, de acum două etape.

Atunci, pe diverse forumuri ale fanilor dinamovişti, suporterii roş-albilor au cerut echipei, dar şi lui Mircea Rednic să piardă întâlnirea, tocmai pentru a-i facilita Astrei rămânerea pe primul loc.

După meci, câştigat cu 4-1 de Astra, fanii "câinilor" au scandat anti-Steaua împreună cu Marius Şumudică.

caseta steaua dinamo

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Nu mai are răbdare cu Ștefănescu. Critici acide: „1,3 milioane aruncate”
Superliga
Nu mai are răbdare cu Ștefănescu. Critici acide: „1,3 milioane aruncate”
Anunț-„bombă” » Un lider din top 5 campionate îl vrea pe Andrei Rațiu și se bate cu Atletico Madrid
Stranieri
Anunț-„bombă” » Un lider din top 5 campionate îl vrea pe Andrei Rațiu și se bate cu Atletico Madrid
A luat în colimator 3 jucători de la FCSB: „El chiar a fost foarte slab!” » N-a scăpat nici Olaru: „Alt motiv nu găsesc”
Superliga
A luat în colimator 3 jucători de la FCSB: „El chiar a fost foarte slab!” » N-a scăpat nici Olaru: „Alt motiv nu găsesc”

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (7)
andyandrei2015
andyandrei2015  •  11 Aprilie 2016, 02:58

blatistii de la dinamo sunt zero oricum,termina pe 4,si steaua ia titlul,mai vb,azi a fost furaciunea lui tudor cu care ne am obisnuit,altfel era 3-0 la pauza

bakunin
bakunin  •  10 Aprilie 2016, 14:15
Postat de zidane92 pe 10 Aprilie 2016, 13:58

ziua judecatii 2!

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

zidane92
zidane92  •  10 Aprilie 2016, 13:58

ziua judecatii 2!

Vezi toate comentariile (7)
Comentează