FOTBAL  »  Superliga  »  PREVIEW ETAPA #8

INFOGRAFIE GSP 10 lucruri pe care să le urmărim în etapa #8 din Superliga » Toţi ochii pe Cluj Arena, reîntâlnire Gâlcă - FCSB după 9 ani + Şansa lui Rrahmani

Articol de , - Publicat vineri, 03 mai 2024 00:23 / Actualizat vineri, 03 mai 2024 09:45

Gazeta Sporturilor a făcut o sinteză a celor mai inedite şi interesante date ale celor 8 meciuri din runda a opta din play-off şi play-out Superliga.

1. Farul - Sepsi, marchează ambele echipe?

Farul-Sepsi, în etapa #8 din Superliga

Calificaţi cu emoţii în play-off, dobrogenii au un parcurs bun în această fază a competiţiei, parcurs în urma căruia s-au înscris în lupta pentru podium.

Pentru trupa lui Gheorghe Hagi urmează duelul cu Sepsi, echipă ieşită din calcule pentru locurile de cupe europene, dar care, în ciuda problemelor de lot din ultima vreme, a înscris cel puţin un gol în precedentele 10 partide jucate în Superligă.

Ofensiva este principala armă şi din tabăra constănţenilor, aceştia reuşind cele mai multe goluri în cele şapte jocuri din grupa valorică superioară - 14, cinci dintre ele fiind marcate de Louis Munteanu, care îşi poate depăşi performanţa din stagiunea anterioară, când a punctat de şase ori în play-off.

2. FC Botoşani-FC Voluntari, duel direct pentru supravieţuire

FC Botoşani-FC Voluntari, în etapa #8 din Superliga

Victoria spectaculoasă cu Petrolul i-a scos pe moldoveni, după 34 de runde, de pe ultimele 4 locuri, acolo unde a coborât FC Voluntari.

Trecând peste acuzele lansate din taberele contracandidatelor, succesul de pe "Ilie Oană" a continuat parcursul bun bifat de botoşăneni cu Bogdan Andone, antrenor care este pe cale să salveze o echipă condamnată, la startul anului, să ia drumul B-ului.

Privind peste datele statistice, consemnăm o singură înfrângere suferită de FC Botoşani pe teren propriu în 2024 (29 februarie, 1-2 Sepsi), în rest cinci victorii şi două remize.

De partea cealaltă, ilfovenii au câştigat doar una dintre precedentele nouă deplasări din campionat (6 aprilie 2024, Petrolul-FC Voluntari 0-4), interval în care au mai înregistrat din postura de vizitatori două rezultate de egalitate şi şase partide pierdute.

3. U Cluj-Dinamo, ce meci!

U Cluj-Dinamo, în etapa #8 din Superliga

Deşi mai mult au dezamăgit în acest sezon, înfrângerea Petrolului din runda precedentă i-a păstrat pe clujeni pe locul 4 în play-out, cel pe care-l vizează pentru atingerea singurului obiectiv rămas, barajul pentru Conference League.

Pentru ardeleni urmează confruntarea cu Dinamo, aflată într-o situaţie foarte grea, care-i obligă pe elevii lui Kopic să scoată un rezultat pozitiv.

Partida poate fi considerată una specială, deoarece galeriile celor două formaţii sunt înfrâţite, pe banca gazdelor va sta Ioan Ovidiu Sabău, fost jucător în generaţia care a luat titlul în 1990 şi a ajuns până în semifinalele Cupei Cupelor, iar în teren se va afla şi Dan Nistor, cel al cărui chip, nu cu mult timp în urmă, a fost pus pe autocarul grupării bucureştene.

"Şepcile roşii" au un avantaj dat de ultimele prestaţii de pe teren propriu, patru succese şi două remize în precedentele şapte partide disputate acasă în ediţia curentă.

De partea cealaltă, Dinamo domină clar istoricul confruntărilor directe din Superligă, 52-22 fiind raportul victoriilor în 96 de jocuri pe prima scenă.

4. Petrolul-Oţelul, fac ploieştenii pace cu suporterii?

Petrolul-Oţelul, în etapa #8 din Superliga

Cea de a cincea înfrângere suferită de Petrolul pe teren propriu în acest an calendaristic, 1-2 cu FC Botoşani, a stârnit multe reacţii în rândul suporterilor, care nu s-au ferit să-i acuze, ba chiar să-i ameninţe pe jucători.

Dar un succes cu Oţelul ar putea rezolva definitiv salvarea directă de la retrogradare, obiectiv care i-ar mai îmbuna şi pe pătimaşii fani ploieşteni.

7.420 spectatori / mecieste media înregistrată de gruparea prahoveană în ediţia curentă, locul 5 la acest capitol

Totuşi, să nu uităm un amănunt important, se vor duela formaţiile care au înregistrat cele mai multe remize în actuala stagiune, Oţelul - 17, Petrolul - 16.

5. CFR-Rapid, revine Dan Petrescu!

CFR-Rapid, în etapa #8 din Superliga

Succesele cu U Craiova şi Sepsi din ultimele două runde i-au readus pe clujeni în lupta pentru locul secund, unul pe care CFR Cluj nu s-a clasat niciodată în istoria clubului.

De partea cealaltă, giuleştenii trec printr-o perioadă greu de imaginat la startul play-off-ului, un singur punct scos în cele 7 etape din această fază a competiţiei, o contraperformanţă pe care o mai regăsim în acelaşi interval doar la CSM Poli Iaşi în 2017-2018 şi Sepsi în 2018-2019.

Însă, principalul punct de atracţie al jocului din Gruia o reprezintă revenirea lui Dan Petrescu la CFR, echipă pe care a mai condus-o în alte trei mandate, contribuind, integral sau parţial, la câştigarea a 5 titluri.

10 lucruri pe care să le urmărim în etapa #8 din Superliga » Toţi ochii pe Cluj Arena, reîntâlnire Gâlcă - FCSB după 9 ani + Şansa lui Rrahmani
Dan Petrescu este cel mai titrat antrenor din istoria clujenilor

6. Hermannstadt-Poli Iaşi, au greşit moldovenii când au renunţat la Leo Grozavu?

Hermannstadt-Poli Iaşi, în etapa #8 din Superliga

Învinşi în runda precedentă de UTA, ieşenii au preluat lanterna roşie de la FCU Craiova şi sunt obligaţi să câştige la Sibiu, pe terenul formaţiei care deţine cea mai lungă serie de invincibilitate acasă din ediţia curentă, 18 partide fără înfrângere.

Misiunea grupării din Copou este una extrem de dificilă şi pentru că au arătat multe probleme în ofensivă, capitol la care echipa a suferit şi mai tare sub conducerea neexperimentatului Tony da Silva, moldovenii fiind fără gol marcat în patru dintre cele cinci meciuri din mandatul actualului tehnician.

9 meciuri fără gol marcata strâns Poli Iaşi în cele 32 de etape cu Leo Grozavu pe bancă, însă niciodată nu s-a întâmplat să nu înscrie două runde la rând.

7. UTA-FCU, ultimul meci în faţa proprilor fani pentru Rareş Pop?

UTA-FCU Craiova, în etapa #8 din Superliga

Victoria din runda precedentă, 2-1 la Iaşi, i-a urcat pe arădeni în fruntea clasamentului din play-out, iar un succes şi jocul rezultatelor, le-ar putea asigura câştigarea acestei faze a competiţiei încă de la finalul etapei.

Ar fi şi cea mai bună clasare pe prima scenă a "Bătrânei doamne" din ultimii 50 de ani!

Totodată, partida cu FCU 1948 ar putea fi şi ultima în faţa proprilor fani pentru Rareş Pop, devenit în scurt timp un idol pentru puştii arădeni, fapt constatat şi la finalul celor două partide în care în tribunele arenei "Francisc Neuman" s-au aflat doar copii sub 14 ani, mulţi dintre ei asaltându-l pentru poze.

Acesta a semnat deja cu Rapid, urmând să facă pasul spre gruparea bucureşteană în vară.

7 golurişi 6 pase decisive a reuşit Rareş Pop în cele 62 de meciuri disputate pe prima scenă în tricoul grupării din Arad

8. U Craiova-FCSB, primul succes în faţa bucureştenilor din acest sezon?

U Craiova-FCSB, în etapa #8 din Superliga

Cu titlul asigurat, dar şi cu gândul la partida din runda următoare, când vor primi medaliile de campioni, roş-albaştrii se deplasează la Craiova pentru duelul cu Universitatea, echipă pe care au învins-o de trei ori în stagiunea curentă, fără să primească gol.

Oltenii se află în lupta pentru un loc în cupele europene, aşa că nu-şi mai permit să facă paşi greşiţi.

O problemă pentru gazde o reprezintă faza defensivă, aceştia încasând cel puţin un gol în precedentele 19 partide din campionat.

De asemenea, dependenţa de Mitriţă s-a văzut pe toată durata sezonului, "Piticul atomic" al craiovenilor contribuind cu gol, pasă decisivă sau penalty obţinut la 28 dintre cele 57 de reuşite ale trupei antrenate în prezent de Constantin Gâlcă.

Cât despre oaspeţi, dominaţia lor a fost totală: doar patru etape nu au ocupat prima poziţie în clasament, dar şi atunci au avut acelaşi punctaj cu liderul, iar finalul rundei precedente i-a găsit cu cel mai productiv atac - 65 de goluri marcate, dar şi cea mai bună defensivă - 34 de goluri primite.

9. Dawa, primul camerunez care ajunge la 100 de meciuri în Superligă!

U Craiova-FCSB, în etapa #8 din Superliga

Din partida de pe arena Ion Oblemenco selectăm şi cifra etapei, meciul 100 în Superligă pentru Joyskim Dawa.

Evident, dacă va fi utilizat, va deveni primul dintre cei 34 de internaţionali camerunezi cu minute "all-time" în principala competiţie internă care va atinge această bornă.

Dawa a sosit în campionatul României la FC Botoşani, pentru care a jucat 30 de meciuri în sezonul 2021/22.

A urmat transferul la FCSB, unde a adunat 69 de prezenţe, fiind al 8-lea în clasamentul "all-time" privind numărul de partide disputate de jucătorii străini în tricoul roş-albaştrilor.

10. Ultimele bătălii pentru titlul de golgheter şi de cel mai bun pasator decisiv

Sezonul se apropie cu paşi repezi de final, 19 meciuri urmând a mai conta în stabilierea principalele ierarhii (conform regulilor IFFHS, partidele de baraj nu se includ deoarece nu schimbă clasamentele, ci doar stabilesc anumite obiective), iar printre clasamentele de urmărit sunt şi cele privind marcatorii şi pasatorii decisivi.

Iată cum arată cele două topuri la startul etapei:

Clasament golgheteri

  • Florinel Coman – 18 goluri
  • Albion Rrahmani – 17 goluri
  • Darius Olaru – 15 goluri
  • Philipe Otele – 14 goluri
  • Alexandru Mitriţă – 13 goluri

Clasament pasatori decisivi

  • Ciprian Deac, Alexandru Mitriţă – 12 assist-uri
  • Florinel Coman, Dan Nistor – 9 assist-uri
  • Nicuşor Bancu – 8 assist-uri

INFOGRAFIE GSP. De la 1 la 10 în etapa #8

10 lucruri pe care să le urmărim în etapa #8 din Superliga » Toţi ochii pe Cluj Arena, reîntâlnire Gâlcă - FCSB după 9 ani + Şansa lui Rrahmani

Citeşte şi:

Legenda Stelei deplânge situația lui Dinamo și remarcă un detaliu important: „S-a stricat campionatul”
DINAMO
Legenda Stelei deplânge situația lui Dinamo și remarcă un detaliu important: „S-a stricat campionatul”
Se încinge situația la Dinamo înainte de meciurile decisive » Ultrașii, în război cu Andrei Nicolescu! Mesajul afișat în Ștefan cel Mare
DINAMO
Se încinge situația la Dinamo înainte de meciurile decisive » Ultrașii, în război cu Andrei Nicolescu! Mesajul afișat în Ștefan cel Mare
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Superliga
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Diagnostic CRUNT pentru jucătorul Craiovei » Cât va lipsi după accidentarea horror suferită la Buzău
Superliga
Diagnostic CRUNT pentru jucătorul Craiovei » Cât va lipsi după accidentarea horror suferită la Buzău

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (2)
traian_v
traian_v  •  03 Mai 2024, 15:29

U Cluj - Dinamo 2-3

mirstelistu
mirstelistu  •  03 Mai 2024, 07:23

Sper sa se intample 2 lucruri, mizeria tepara sa piarda la fel volunrariul iar la final cele 2 valea in liga 2

Vezi toate comentariile (2)
Comentează