FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

ANALIZĂ GSP 5 de cinci stele » Rednic completează echipa antrenorilor de TOP din acest sezon al Ligii 1. Doar el va fi însă la munca de jos

Mircea Rednic
Foto: Imago
Mircea Rednic Foto: Imago

Articol de - Publicat sambata, 02 octombrie 2021 09:45 / Actualizat sambata, 02 octombrie 2021 10:34

Revenirea lui Rednic în prima divizie completează o echipă de antrenori de top din fotbalul intern, alături de Petrescu, Hagi, Reghe și Edi Iordănescu, tehnicieni cu trofee în palmares.

Trei sezoane integral, unul parțial, o nouă revenire en fanfare a lui Mircea Rednic la Dinamo, pe post de salvator după ce echipa este pe penultimul loc în clasament, cu 7 înfrângeri la rând. 

După edițiile 2006/2007, 2008/2009, 2015/2016 și 2018/2019, tehnicianul de 59 de ani și-a asumat revitalizarea unei formații în degringoladă. Ieri, a parafat actele, astăzi, după două antrenamente și jumătate cu echipa, are meci cu UTA. Revenirea lui Rednic în Liga 1 completează un prestigios cvintet de antrenori cu trofee nu doar în fotbalul intern, dar și în exterior.

Doar el e la munca de jos

„Puriul” este, alături de Dan Petrescu (CFR), Gică Hagi (Farul), Laurențiu Reghecampf (CSU Craiova) și Edward Iordănescu (FCSB), unul dintre tehnicienii de marcă ai fotbalul intern. Este cel mai vârstnic, dar și cel mai experimentat, printre cele 17 formații antrenate în cariera sa, unele de mai multe ori, numărându-se grupări din Belgia (Standard Liege, Gent, Mouscron), Azerbaidjan (Lankaran), Arabia Saudită (Al Nassr și Al Faisaly) și Rusia (Alania Vladikavkaz). 

Experiența îi va fi de folos antrenorului cu propriii „agenți 007”, în subsolul clasamentului, întrucât confruntările cu Petrescu, Hagi, Reghe și Iordănescu vor fi doar în cadrul sezonului regulat. Ceilalți patru tehnicieni aureolați se luptă pentru play-off, chiar pentru titlu!

Play-off-ul apoi, dacă scapă acum

Rednic și Dinamo mai pot pune presiune în Cupa României, mai ales că Mircea are de luat o revanșă după ce în urmă cu trei ani, ca antrenor al „câinilor”, a fost eliminat rușinos și dramatic de Csikszereda, în liga a treia la acel moment. „În primul an, obiectivul e salvarea de la retrogradare, iar în al doilea an play-off-ul. E cea mai grea misiune în cele cinci mandate pe care le-am avut la Dinamo. 

E un moment greu şi sunt sigur că vom ieşi din situaţia asta. Tot vorbim şi dăm indicaţii şi sfaturi, dar eu vreau să mă şi implic, să o ajut pe Dinamo să iasă din pasa asta neagră. O să stau pe bancă, da. Sper să fiu înregistrat şi să pot să stau pe bancă, să fiu alături de băieţi”, a declarat Mircea Rednic imediat după ce a parafat actele.

Mircea Rednic (59 de ani) - 6 trofee

  • Rapid București - campionat (2003), Cupa României (2002), Supercupa (2002, 2003)  
  • Dinamo București - campionat (2007)
  • Hazar Lankaran - Cupa Azerbaidjanului (2011)
5 de cinci stele » Rednic completează echipa antrenorilor de TOP din acest sezon al Ligii 1. Doar el va fi însă la munca de jos
Mircea Rednic, pe vremea când antrena Dinamo Foto: Imago

Dan Petrescu (53 de ani) - 6 trofee

  • Unirea Urziceni - campionat (2009) 
  • ASA Târgu Mureș - Supercupa (2015) 
  • Jiangsu Suning - FA Cup (2015) 
  • CFR Cluj - campionat (2018, 2019, 2020)

4titluri de „Antrenorul anului” a cucerit Petrescu în istorica anchetă a GSP, în 2008, 2009, 2011 și 2019

5 de cinci stele » Rednic completează echipa antrenorilor de TOP din acest sezon al Ligii 1. Doar el va fi însă la munca de jos
Dan Petrescu pe banca CFR-ului

Edward Iordănescu (43 de ani) - 3 trofee

  • CFR Cluj - campionat (2021), Supercupa (2018, 2020)
5 de cinci stele » Rednic completează echipa antrenorilor de TOP din acest sezon al Ligii 1. Doar el va fi însă la munca de jos
Edi Iordănescu, pe banca celor de la FCSB

Laurențiu Reghecampf (46 de ani) - 7 trofee

  • FCSB - campionat (2013, 2014), Supercupa (2013), Cupa Ligii (2016) 
  • Al Wahda - Cupa Ligii EAU (2018), Supercupa (2017, 2018)

2013este anul în care Reghe a fost „Cel mai bun antrenor român” în Ancheta GSP

5 de cinci stele » Rednic completează echipa antrenorilor de TOP din acest sezon al Ligii 1. Doar el va fi însă la munca de jos
Laurențiu Reghecampf pe banca celor de la CSU Craiova

Gheorghe Hagi (56 de ani) - 4 trofee

  • Galatasaray - Cupa Turciei (2005) 
  • Viitorul - campionat (2017), Cupa României (2019), Supercupa (2019)

2titluri de „Antrenorul anului” a câștigat Gică Hagi în Ancheta GSP în 2015 și 2017

5 de cinci stele » Rednic completează echipa antrenorilor de TOP din acest sezon al Ligii 1. Doar el va fi însă la munca de jos
Gică Hagi

Se întoarce și Danciu-gol?

Suporterii și-au recăpătat optimismul după numirea lui Rednic și au solicitat în mediul online revenirea lui Ionel Dănciulescu la formație! Rednic și Danciu-gol au avut mereu o relație bună, nu doar din postura antrenor - jucător, ci și antrenor - director sportiv, dar în prezent fostul golgeter este manager general la CS Dinamo, implicat în celălalt proiect. 

Și Iuliu Mureșan a vorbit mereu laudativ despre Dănciulescu, însă nu au demarat discuții concrete până acum. Fostul atacant a mai asistat la diverse antrenamente ale echipei, în Ștefan cel Mare.

Doi jucători noi

Sosirea lui Rednic a dinamizat și discuțiile pentru noi transferuri, având în vedere relațiile pe care „Puriul” și fiica sa, impresarul Luana Rednic, le au în fotbalul belgian și cu diverși alți agenți internaționali. 

Fundașii dreapta Ayrton Mboko (23 de ani, ex-Standard Liege), Daniel Opare (30 de ani, ex-Antwerp și Ausburg) și Luis Pedro Cavanda (30 de ani, ex-Standard și Lazio), stoperul Joris Gnagnon (24 de ani, ex-Rennes și Sevilla) și mijlocașul Daniel Avramovski (26 de ani, ex-Kayseri) sunt doar câțiva dintre jucătorii de pe lista lărgită a „câinilor”. 

Din totalul fotbaliștilor vizați vor fi aleși cinci cu care conducerea va negocia contracte, urmând ca măcar doi să fie aduși începând de săptămâna viitoare. "Am vorbit cu domnul preşedinte şi sper ca până marţi să putem să aducem doi jucători. Pe poziţiile deficitare, fundaş dreapta şi un atacant cu talie. 

Am rămas în relaţii bune cu Iuliu Mureșan, e un om cu experienţă, are rezultate foarte bune în spate. Dinamo avea nevoie de un om ca domnul Mureşan. Suntem împreună, trebuie să fim împreună dacă vrem să reuşim", a spus Mircea Rednic.

Citește alte știri din Liga 1:

Război civil la CFR Cluj: „Ești cu Șumi? Nu joci!” » Titular suspectat de Dan Petrescu de legături cu fosta conducere

Pentru el insistă fanii lui Dinamo » Rednic și Mureșan îl așteaptă cu brațele deschise

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gigi Becali, candidat AUR la parlamentare, a văzut rezultatele exit-poll-urilor și a reacționat cu un derapaj grolosan » Pe cine susține în turul 2
Stiri extrasport
Gigi Becali, candidat AUR la parlamentare, a văzut rezultatele exit-poll-urilor și a reacționat cu un derapaj grolosan » Pe cine susține în turul 2
Cine este Călin Georgescu, candidatul-surpriză care speră la accederea în turul 2 al alegerilor prezidențiale » Ce sport extrem practică
Stiri extrasport
Cine este Călin Georgescu, candidatul-surpriză care speră la accederea în turul 2 al alegerilor prezidențiale » Ce sport extrem practică
Momente ca în peluză, imediat după apariția exit poll-ului pentru prezidențiale: „Demisia, demisia!” » Stupoare la sediul partidului
Stiri extrasport
Momente ca în peluză, imediat după apariția exit poll-ului pentru prezidențiale: „Demisia, demisia!” » Stupoare la sediul partidului

Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”

Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?


Comentarii (9)
10206074284601566
Sabin Burea  •  02 Octombrie 2021, 14:16

Antrenori de top??? Asta e gluma saptamanii. Pentru mine antrenori romani de top sunt Mircea Lucescu si Laszlo Boloni. Cei cinci sunt foarte departe valoric de ei doi. Si deocamdata nu se vede nimeni capabil pe la noi sa le calce pe urme...

belane
belane  •  02 Octombrie 2021, 11:31

Avem antrenori de 5 stele dar in acelasi timp avem printre cele mai dezastruoase rezultate in cupele europene, avem "tacticieni" de 5 stele, ei se viseaza Rinus Michels, Ferguson sau Lippi dar in acelasi timp nu inteleg ce inseamna sa-ti asumi un risc - cam toti din lista mai sus mentionata (poate cu exceptia lui Hagi) nu sunt in stare sa promoveze jucatori, sa aiva taria de a spune nu unor transferuri si comisioane facute pe blat cu impresari dubiosi, sa dea libertate unor jucatori sa-si defineasca personalitatea in iarba prin acel "free role" ce se practica in vremurile nu demult apuse - Nu ! acum trebuie sa faci clar ce ti s-a indicat de catre acesti "master tacticians" - alearga asa, paseaza asa, nu suta, stai doar pe partea aceea (problema asta se reflecta de la copii si juniori) altfel "nu ajuti echipa". Avem antrenori de 5 stele de se inghesuie si se bat cluburile din afara care pe cine sa-l ia, nu-i de mirare ca mai toti atunci cand au avut sansa de a face "performanta" si pe alte meleaguri s-au dovedit a fi pistol cu apa.

gerula_thor
gerula_thor  •  02 Octombrie 2021, 11:09
Postat de pe 01 Ianuarie 1970, 02:00

Ai divulgat informații personale/confidențiale.

Vezi toate comentariile (9)
Comentează