Articol de Eduard Apostol - Publicat luni, 03 septembrie 2018 12:10
În sfârşit, Craiova şi-a găsit atacantul pe care-l caută de 4 ani! Fie că a fost vorba de Curelea, de Măzărache, de Fajici, Mihai Roman II sau Glavina, niciunul n-a reuşit să fie ceea ce avea nevoie o formaţie ultraofensivă precum cea a juveţilor.
Cel puţin Fajici şi Glavina au fost sau sunt la număr în Bănie, în tot cazul, cu un mare zero în dreptul golurilor pentru olteni.
A deschis balul
Chiar de la prima apariţie, bosniacul Elvir Koljici oferă impresia unui atacant de careu veritabil. Nu a atins mingea de zece ori până la reuşita cu care a deschis scorul în prelungirile primei reprize, însă golul a fost de număr 9 autentic, reuşită cu capul, din plonjon, de lângă un Katsikas debusolat. Apoi, la 24 de ore de la momentul în care a semnat actele, fotbalistul de 23 de ani a oferit şi-un assist pentru Mitriţă.
Un milion de euro, toată investiţia
A meritat investiţia. Văzut de unii specialişti bosniaci ca un posibil înlocuitor pentru Edin Dzeko, tânărul atacant i-a costat 500.000 de euro pe olteni, care l-au adus de la FK Krupa, din ţara natală. În tot cazul, în următorii 3 ani de contract, vor mai investi cel puţin încă jumătate de milion de euro, atât va fi salariul bosniacului!