Articol de Viorel Tudorache - Publicat vineri, 22 septembrie 2023 17:35 / Actualizat vineri, 22 septembrie 2023 18:36
Yassine Bahassa (31 de ani) a revenit în lotul echipei FCU Craiova și este rezervă la meciul din această seară, cu Oțelul. Oficialii oltenii au explicat că mijlocașul francez nu a fost convocat etapa trecută, cu Dinamo (1-0), pentru că a întârziat trei zile de la programul echipei, fără alte detalii.
Agentul mijlocașului francez, M'Sendo Kololo, a explicat pentru GSP.ro motivul pentru care Bahassa s-a întors mai târziu din Franța.
„Yassine nu a participat la antrenamente 3-4 zile, în pauza internațională, deoarece a pierdut un membru al familiei.
El a anunțat clubul că trebuie să-și ajute mama și familia în această situație dificilă, iar clubul a decis să-l scoată din lot și să-i aplice niște sancțiuni. Poate aflăm săptămâna viitoare. Jucătorul este fericit la Craiova, respectăm decizia. Nu se întâmplă nimic anormal.
Am ratat o oportunitate de transfer. Nu e suficient pentru ca bordul să-i dea drumul, așa că acum jucătorul se concentrează pe munca lui de la FCU Craiova până la următoarea oportunitate de transfer. Yassine are un comportament exemplar. Sper că nimeni nu va uita asta", a transmis agentul fotbalistului Yassine Bahassa.
Cum a explicat Adrian Mititelu Jr. întârzirea lui Yassine Bahassa de la antrenamente
Înaintea meciului cu Dinamo, Adrian Mititelu Jr. a justificat astfel absența lui Bahassa din lotul deplasat de la FCU Craiova la București:
„Nu este o excludere din lot. Din cauză că Bahassa a venit cu câteva zile întârziere la reunirea echipei, s-a luat decizia că nu va face parte din lotul cu Dinamo. A venit cu 3 zile mai târziu. A fost plecat în Franța și nu a venit la data stabilită.
Este o abatere și aceasta a fost măsura luată. Și noi suntem liberi să ne facem lotul cum vrem pentru meci.
Bahassa își va redresa comportamentul și sunt convins de lucrul acesta. Nu trebuie să ai antecedente sau să fii un om problematic ca să lipsești de la reunirea echipei. Este pur și simplu o abatere, plus că nu avea zilele necesare de pregătire pentru a face parte din lot.
Bahassa a discutat cu staff-ul tehnic, cu directorul sportiv. Nu este mai important decât meciul de astăzi, că Bahassa a întârziat 3 zile. Suntem siguri că își va reveni și că nu va continua și cu alte abateri. Momentan, nu l-am amendat", a declarat Adrian Mititelu Jr, la Fanatik.
Yassine Bahassa a avut oferte din Cipru și din țările arabe
Francezul are puține minute la activ în actuala ediție.
Bahassa a fost titularizat ultima oară pe 5 august, la victoria de la Botoșani, 1-0. De atunci, a început toate partidele din postura de rezervă și a primit minute puține. Spre exemplu, cu Farul, în lecția de fotbal predată lui Hagi în urmă cu două etape, francezul a prins doar 16 minute.
Sezonul trecut, Bahassa a fost determinant pentru olteni. A evoluat în 42 de partide și a reușit 5 goluri și 8 pase decisive. Bahassa mai are contract cu FCU până în iunie 2024. La finalul campionatului trecut, impresarul său dezvăluia că fotbalistul a fost ademenit cu câteva oferte din străinătate:
„Bahassa are oferte din Cipru și din Golf! Vom vedea în timp, deocamdată jucătorul trebuie să se concentreze pe jocul său la FCU Craiova", a precizat reprezentantul fotbalistului în mai 2023, pentru GSP.