Articol de GSP - Publicat duminica, 02 iulie 2017 12:14
CFR Cluj își confirmă statutul de cea mai activă echipă din Liga 1 pe piața transferurilor, fiind foarte aproape să se înțeleagă cu un nou jucător.
Goalkeeper-ul croat Tomislav Duka se antrenează de câteva zile cu echipa clujeană, iar în zilele următoare urmează să semneze contractul, anunță TV Digi Sport.
În vârstă de 24 de ani, acesta vine din Croația, de la RNK Split, pentru care evolua din 2011. De-a lungul carierei, a mai fost împrumutat la alte trei echipe: Kamen Ivanbegovina, Zagora Unesici și Imoțki.
Pentru un loc de titular în echipa lui Dan Petrescu, Tomislav Duka se va lupta cu românii Mihai Mincă (32 de ani) și Cosmin Vâtcă (35 de ani).
CFR Cluj a adus până în acest moment 12 jucători: Luchin, A. Vlad, Hamed, Balici, M. Coman, Vera, Hoban, Vinicius, Pelayo, Bokila, Culio și Cristi Manea.
Vezi și: BURSA TRANSFERURILOR » Toate achizițiile făcute de echipele din Liga 1!