Articol de GSP - Publicat sambata, 16 februarie 2013 00:00 / Actualizat sambata, 16 februarie 2013 14:14
Gigi Becali deţine mai multe firme, printre care şi Avicola Iaşi, aflată în acest moment în insolvenţă. Steaua are datorii către aceasta, iar judecătorii au decis executarea silită a clubului din Ghencea pentru ca Avicola Iaşi să primească banii, potrivit EVZ.
Steaua a cumpărat produse de carne de pui şi ouă în valoare de 32.627 de lei în perioada 2006-2010 şi nu le-ar fi achitat. Instanţa a hotărît ca gruparea roş-albastră să plătească datoriile din 2009 şi 2010, însemnînd 27.339 lei!
Avicola a intrat în insolvenţă în iunie 2012. Lichidatorul judiciar a descoperit facturi neplătite şi a deschis un proces la Judecătoria Sectorului 1, iar în această lună judecătorii au decis executarea silită a clubului pentru ca Avicola Iaşi să-şi încaseze banii.Becali deţine 85.7% din acţiuni la această firmă.
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”