FOTBAL  »  Superliga  »  CUPELE EUROPENE

Am ajuns cel mai jos posibil! Toate echipele care ne vor reprezenta în Europa vor începe din primul tur preliminar

Articol de , , - Publicat marti, 17 septembrie 2019 14:43

Toate cele 4 reprezentante pe care România le va avea în cupele europene în vara lui 2020 vor debuta încă din turul 1 preliminar, inclusiv câștigătoarea Cupei României.

România continuă să se prăbușească în ceea ce înseamnă fotbalul continental. După echipa națională, situația cluburilor devine și ea din ce în ce mai ingrată. 

UEFA a informat oficial modul în care se vor desfășura tururile preliminare pentru viitoarea ediție a cupelor europene, iar veștile pentru noi sunt dramatice. 

Toate echipele noastre care vor avea dreptul să meargă în competițiile intercluburi de pe continent vor fi nevoite să intre din primul tur preliminar. Indiferent de modul în care va fi obținut accesul în Europa: titlul de campioană, Cupa României sau ca ocupante ale pozițiilor de pe podiumul ierarhiei Ligii 1. 

E o situație chiar și sub cea care a avut loc în acest sezon, când deținătoarea Cupei, Viitorul Constanța, a sărit peste primul tur preliminar și a intrat în următorul. 

Noua structură e dictată de clasamentul coeficientului de țară pe ultimii 5 ani, iar România e abia pe locul 29! Cea mai slabă clasare din istorie! 
 

De exemplu, în 2002, după câțiva ani foarte slabi, România coborâse până pe locul 26. În schimb, în urmă cu un deceniu eram în top 10! În 2008, grație și acelui "sfert" de Cupa UEFA între FCSB și Rapid, urcaserăm până pe 7.  

Oricum, punctajul tot mai slab pe care l-am realizat în anii trecuți ne-a creat trei mari dezavantaje inclusiv în 2018 și 2019, comparativ cu ceea ce se întâmplase înainte: 

1. Am pierdut un loc de Europa, mai avem acum doar 4 echipe, față de 5 câte am avut până acum 2 ani 

2. Am pierdut un loc în plus în preliminariile Champions League, vicecampioana nu a mai avut acces în UCL 

3. Inclusiv campioana, dar și ocupantele locurilor 2 și 3 au intrat încă din primul tur preliminar. Am avut ani, în sezoanele trecute, în care o formație din România mergea direct în turul 3 sau chiar în play-off. 

7 iulieva fi data la care campioana Ligii 1 din acest sezon va intra în primul tur preliminar de Champions League în 2020-2021

Când se joacă semifinalele Euro, România intră în Q1 

Debutul preliminariilor cupelor europene din vara lui 2020 se va suprapune cu fazele finale ale turneului final de la Euro 2020. Champions League va debuta pe 7 și 8 iulie, iar Europa League pe 9 iulie. Semifinalele CE de la anul sunt programate pe 7 și 8 iulie, iar finala pe 12 iulie, toate aceste 3 jocuri urmând a fi găzduite de stadionul Wembley din Londra. 

Steaua Roșie a reușit! 

Există un exemplu, din Europa de Est, de echipă care a trecut de 4 tururi preliminare și a ajuns în acest sezon în grupele Champions League. Steaua Roșie Belgrad le-a eliminat pe rând pe Suduva, HJK Helsinki, Copenhaga și Young Boys Berna. Este singura formație dintre cele 6 calificate din preliminarii care a reușit acest lucru. Aproape de același rezultat a fost CFR, eliminată de Slavia Praga după ce le scosese din joc pe Astana, Maccabi Tel Aviv și Celtic.

Citește și:

FCSB // EXCLUSIV MM Stoica se roagă de Gigi Becali și de Digi să-l ia înapoi » Fostul oficial, reacție ironică pe Facebook

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Superliga
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României
Handbal
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (14)
cornelconasu
cornelconasu  •  17 Septembrie 2019, 22:14

Păi DE CE am ajuns aici ?! Pentru că anumite echipe ajung prin diverse metode pe primele locuri și după ce înving niște echipe de la periferia fotbalului de prin Moldova sau mai știu de pe unde , li se dă cu terenul în cap de către echipe de mâna a II-a și se plâng că nu au ...noroc deși au 2-3 tururi cu echipe de care nu a auzit nimeni !!! DE ASTA !

kamouniyak
kamouniyak  •  17 Septembrie 2019, 21:11
Postat de Dumitru Florin pe 17 Septembrie 2019, 20:38

"... iar România e abia pe locul 29! Cea mai slabă clasare din istorie!" Burleanu a facut cumva vreo "vraja" de ne-a saltat un loc? Sau "tripleta" care semneaza materialul s-a uitat la alta... UEFA? Daca se citeste site-ul UEFA aflam ca in clasament e cam asa: 28. Bulgaria 15,875 p; 29. Slovacia 15,125 p; 30. Romania 14,200 p (de notat ca, imediat dupa locul ocupat de fotbalul din Romania, adica pe 31, se gaseste "puternica scoala de fotbal" din...Liechtenstein!!!

Bine, aia din Liechtenstein nu au campionst si punctele se imaprt mereu la o singura echipa: Vaduz, care joaca prin prima sau a 2-a liga elvetiana, de aia este asa sus. Dar din tarile cu adevarat practicante de fotbal, cred ca doar 2-3 mai sunt sub noi: Slovacia, Slovenia si Ungaria (desi si ele au avu reprezentante in competitiile europene in ultimii ani: Slovan Bratislava, Maribor sau Mol Vidi/Ferencvaros). Deasupra noastra insa...multe...: Elvetia (Young Boys, Basel, Zurich etc), Austria (RB Salzburg, LASK Linz, Rapid Viena etc), Cehia (Slavia, Plzen, Sparta etc), Scotia (Celtic, Rangers), Danemarca (FC Copenhaga), Suedia (Malmo), Norvegia (Rosenborg, Molde), Cipru (Apoel, Apollon), Israel (Maccabi), Bulgaria (Ludogorets), Polonia (Legia), Croatia (Dinamo Zagreb, Rijeka, Hajduk Split), Serbia (Steaua Rosie, Partizan), Belarus (Bate Borisov), Azerbaidjan (Qarabag), Kazahstan (Astana)....

1198649370199221
Dumitru Florin  •  17 Septembrie 2019, 20:38

"... iar România e abia pe locul 29! Cea mai slabă clasare din istorie!" Burleanu a facut cumva vreo "vraja" de ne-a saltat un loc? Sau "tripleta" care semneaza materialul s-a uitat la alta... UEFA? Daca se citeste site-ul UEFA aflam ca in clasament e cam asa: 28. Bulgaria 15,875 p; 29. Slovacia 15,125 p; 30. Romania 14,200 p (de notat ca, imediat dupa locul ocupat de fotbalul din Romania, adica pe 31, se gaseste "puternica scoala de fotbal" din...Liechtenstein!!!

Vezi toate comentariile (14)
Comentează