Articol de Vlad Roșu - Publicat luni, 29 mai 2023 22:37 / Actualizat marti, 30 mai 2023 00:48
Andreias Calcan (29 de ani), extrema celor de la FC Argeș, a oferit un interviu exploziv la finalul meciului cu Dinamo, pierdut de piteșteni cu un categoric 1-6.
Fotbalistul „vulturilor violeți” a spus că ce a trăit în această seară a fost o mare umilință și le cere și jucătorilor străini din lot să iasă să vorbească despre situația de la club, întrucât vestiarul a fost împărțit în două tabere: una din străini și una din români.
Andreias Calcan, furibund la interviu după Dinamo - FC Argeș: „Să-i chemați și pe străini să vorbească!”
„Nu știu ce să mai zic, poate unii colegi ai mei știu să vă spună mai multe. Să-i chemați și pe străini la interviuri! Ei sunt de un an aici și ar trebui să știe care e situația la club.
Eu chiar nu știu ce să vă spun, ca să nu mai fiu arătat cu degetul. Scorul este umilitor, a văzut o țară întreagă”, a declarat Andreias Calcan, la finalul meciului.
Andreias Calcan, după Dinamo - FC Argeș: „Eu și cu băieții români știm cât am tras ca să ajungem aici!”
Ulterior, Andreias Calcan și-a continuat discursul după umilința de pe Arena Națională.
„Am dat tot ce am putut, atât s-a putut în seara asta. Ne pare rău de fani, de club, de orașul Pitești. Cel puțin mie îmi pare rău. Să-i chemați și pe cei străini să vorbească.
S-a spus ce probleme sunt la club, poate nu direct, dar mai voalat așa. E păcat să ajungem aici. Două luni de zile numai eu și cu băieții români știm cât am tras ca să ajungem aici.
Sunt două tabere în vestiar. am încercat să facem una, dar asta a fost comunicarea, asta a fost strategia, organizarea. E o umilință, o rușine, aveam speranțe mari că vom reuși să prindem barajul dar ce s-a întâmplat în prima repriză e inexplicabil.
S-a terminat 6-1 sau cât a fost, că nici nu m-am mai uitat la tabelă. Alții ne dădeau retogradați acum două luni și am fost convins ca un nebun că vom prinde barajul”, a mai precizat Calcan.
Și problema cu salariile poate fi o cauză. Ce pot să spun eu mai mult? Să spună și cei din conducere ceva.
-Andreias Calcan
Citește și:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”