Articol de Cristi Preda (foto) - Publicat marti, 21 ianuarie 2020 16:27
Harlem Gnohere (31 de ani) a început de azi antrenamentele cu FCSB, însă vârful nu știe dacă mai face parte din planurile lui Bogdan Vintilă. Antrenorul a schimbat sistemul, iar francezul nu prea își mai găsește locul, exact ca în momentul în care Alibec era la FCSB.
Telenovela transferului lui Harlem Gnohere și-a consumat ultimul episod, iar șansele ca vârful francez să mai plece iarna asta de la FCSB sunt aproape nule.
Atacantul a revenit luni în cantonament, iar azi dimineață a susținut al treilea său antrenament. Primul sub ochii presei. Dacă luni a avut parte de un program special, în sală, menit să mai acopere din antrenamentele pierdute până acum, azi atacantul a intrat în program normal.
Harlem Gnohere, cot la cot cu colegii de la FCSB
Fără să pară prea afectat de ceea ce s-a întâmplat, Gnohere a revenit la antrenamentele cu echipa. A fost bine dispus, a zâmbit în multe momente și a glumit atunci când a fost cazul. Un Harlem care aduce aminte de cel din perioada campionatului. La finalul ședinței de pregătire a și rămas suplimentar, pentru o serie de exerciții și câteva șuturi la poartă, din buza careului de 16 metri.
Mai prinde echipa?
Numai că pentru Gnohere următoarele 6 luni pot reprezenta o problemă la FCSB. Bogdan Vintilă deja își luase gândul de la atacantul care a fost golgeterul echipei în ultimele două sezoane, așa că și-a construit strategia fără el. Și pentru că transferul părea rezolvat în urmă cu o săptămână.
A schimbat sistemul, unul care să-i pună mai mult în valoare pe Man și Coman, jucători pe care Gigi Becali speră să obțină sume amețitoare, de ordinul zecilor de milioane. Cei doi sunt acum principalii oameni de gol ai FCSB-ului, ajutați din spate de Olaru, Tănase și chiar Moruțan. Oricum, fără Gnohere. Că e 4-3-3, 4-3-1-2 sau 3-4-3, în niciun sistem Harlem nu face parte din planul I.
VIDEO » Rezumatul meciului FCSB - Lokomotiv Moscova 3-3
Om de final de meci!
Șansa lui Gnohere poate fi reprezentată de finalurile de meci, cele în care echipa să aibă nevoie de gol și mizează mult pe mingi lungi, direct pe atacant. Atunci francezul poate fi soliția salvatoare, care să vină de pe bancă și să rezolve un meci. Cum s-a mai întâmplat.
Practic, Gnohere se întoarce în timp. Revine la perioada în care echipa era construită pentru Denis Alibec, pentru a-l susține necondiționat pe atacantul pe care Becali plătise două milioane Astrei. Și atunci Gnohere era doar rezervă, deși avea avantajul că înscria oricând venea de pe bancă.
2.000.000 de eurocota lui Harlem Gnohere pe transfermarkt
6 goluria marcat francezul în acest sezon de Liga 1 în 13 apariții
Florin Tănase, Aristidis Soiledis și Răzvan Oaidă sunt bine
FCSB n-a fost ocolită de ghinion în Spania, însă lucrurile se îndreaptă cu 10 zile înaintea meciului de debut în 2020. Florin Tănase, Aristidis Soiledis și Răzvan Oaidă s-au antrenat normal azi. Primul a avut câteva dureri în urmă cu câteva zile, motiv pentru care nici n-a jucat în ultimele două amicale.
Grecul a avut o problemă musculară mai veche și s-a antrenat separat la începutul cantonamentului, iar Oaidă se lovise cu Karlsruher, însă deși lucrurile păreau îngrijorătoare, totul a fost o sperietură. A și jucat cu Lokomotiv, iar la antrenament s-a comportat normal. Practic, singurul cu probleme este Ovidiu Popescu, care azi s-a pregătit separat, în sala de forță.
Citește și:
Gnohere chiulește încontinuu! „Bizonul” păcălește de doi ani sistemul la FCSB