Articol de GSP - Publicat miercuri, 06 octombrie 2021 16:20 / Actualizat miercuri, 06 octombrie 2021 16:27
Din cauza situației epidemiologice din București, organizatorii turneului de Dota 2 care va avea loc în octombrie pe Arena Națională au anunțat că evenimentul se va desfășura fără spectatori.
Cel mai mare stadion al țării va fi locul de desfășurare a turneului „The International", competiție online de Dota 2, astfel că va fi indisponibil pentru meciurile de fotbal. Totuși, pasionații de gaming nu vor putea asista live la eveniment.
Anunț de ultim moment despre turneul de Dota de la București: „Am decis să rambursăm toate biletele”
„Am evaluat cu atenție atât rata de incidență a cazurilor de Covid din România aflată într-o continuă creștere, cât și restricțiile locale care au rezultat din acest fapt, aplicate în București. Pentru a garanta siguranța tuturor jucătorilor, realizatorilor și echipajului de producție care participă la eveniment, am decis să rambursăm toate biletele vândute pentru The International 2021.
Nu ne-am fi dorit nimic altceva decât să întâmpinăm fanii în persoană la eveniment, însă, având în vedere situația actuală, acest lucru nu mai este posibil dacă ne dorim să desfășurăm evenimentul într-o manieră care să ne permită să punem sănătatea și bunăstarea spectatorilor și a participanților pe primul plan.
Astfel, cei care au achiziționat bilete vor primi o rambursare integrală în mod automat. The International 2021 va continua conform planurilor inițiale, pe 7 octombrie, și așteptăm cu nerăbdare să urăm bun venit celor mai bune echipe de Dota din lume pe scena cea mare și să împărtășim experiența online cu milioanele de fani de pe întreg mapamondul”, se arată în comunicatul emis de organizatori.
14.744 de cazuri noiau fost în România în ultimele 24 de ore
În octombrie avem concurs de jocuri la Arena Națională
Arena Națională va fi ocupată în octombrie, între 7 și 17, date la care va avea loc un turneu de Dota, un joc de strategie cu atât de mulți fani încât plătește 500.000 de euro pentru închirierea stadionului!
Faza grupelor va avea loc în perioada 7-10 octombrie, iar faza principală va începe pe 12 octombrie. Apoi, pe 17 octombrie, cele mai bune două echipe de Dota 2 din lume se vor înfrunta pentru câștigarea trofeului Aegis. Este vorba despre o competiție cu premii de 40 de milioane de dolari, din care 10% merg la bugetul statului român, sub formă de impozite.
Încasări-record pentru Primăria Capitalei
Mihai Stoica a reacționat când Primăria i-a dat stadionul jocului de Dota, dar diferența economică e clară: fotbalul plătește 13.000 de euro pentru fiecare meci, Dota a achitat 500.000 de euro pentru evenimentul care va avea loc între 7 și 17 octombrie! În Champions League, chiria valorează 28.000 de euro, iar în Europa League, 23.000 de euro. Evenimentele culturale sunt taxate cu 18.000 de euro.