Articol de Ionuţ Iordache, Remus Dinu - Publicat sambata, 31 august 2024 22:39 / Actualizat duminica, 01 septembrie 2024 05:49
Mihai Rotaru, finanțatorul Universității Craiova, și-a făcut apariția la stadion pentru meciul cu Rapid însoțit de soția lui, Irina-Alexandrina, o apariție rară în spațiul public, inclusiv la meciurile clubului condus de soțul său. Patronul juveților s-a ferit să se încumete la un pronostic înaintea derby-ului din Bănie.
Confruntarea de gală dintre Universitatea Craiova și Rapid a adus la meci și un număr important de VIP-uri apropiate de clubul alb-albastru. Sorin Cârțu, Emil Săndoi și fostul președinte Marcel Popescu n-au ratat șansa de a-și face apariția la meci, mai ales că afișul era unul pe cinste.
Apariție rară pe „Oblemenco” » Mihai Rotaru, cu soția la stadion: imaginile surprinse de GSP
Cu mai puțin de 30 de minute înainte de meci, principalul acționar al Universității, Mihai Rotaru, a apărut la intrarea VIP de pe „Ion Oblemenco”. Nu singur, așa cum se întâmplă în mod obișnuit, ci alături de femeia care îi e alături de mult timp.
O apariție discretă, Irina-Alexandrina s-a ferit de ochii curioși ai presei și s-a retras câțiva metri în momentul în care omul de afaceri a fost rugat să ofere un pronostic pentru meciul cu Rapid.
Rotaru a evitat dialogul cu presa și, protector, s-a îndreptat cu soția lui spre intrarea de la loja VIP. Reporterii GSP prezenți la meciul din Bănie au surprins câteva cadre cu cei doi.
Ca fapt divers, omul de afaceri și Irina-Alexandrina sunt nașii de cununie ai lui Alex Mitriță, iar anul trecut i-au botezat fotbalistului fiul, pe Aris Mina.
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”