FOTBAL  »  Superliga  »  ASTRA

Astra are mare încredere înaintea preliminariilor Ligii: "Putem ajunge măcar în play-off" » Ce spune Geraldo despre suspendarea lui Șumudică

Articol de GSP - Publicat sambata, 09 iulie 2016 18:31

Astra a câștigat campionatul în Liga 1 în sezonul abia încheiat și va juca în preliminariile Ligii Campionilor, unde Geraldo Alves spune că echipa sa n-ar trebui să aibă prea mari emoții.

"Eu am speranțe că vom putea ajunge cel puțin în play-offul Ligii Campionilor. Eu cred că Astra arată foarte bine în acest moment. Mi-ar plăcea să picăm cu Ludogoreț, ar fi foarte aproape, n-ar fi o distanță mare", a declarat Geraldo la Dolcesport.

Portughezul Astrei în vârstă de 35 de ani a vorbit și despre suspendarea de două luni pe care Marius Șumudică a primit-o din cauza pariurilor.

"Am tot sperat să se revină asupra deciziei. Dar vom face totul pentru a câștiga din nou titlul, chiar și cu aceste probleme", a adăugat Geraldo.

"Portugalia nu a avut un joc foarte bun, n-a arătat ca o echipă foarte mare. Dar nu a fost niciuna care să o învingă. Franța a fost favorită în toate meciurile de la Euro, dar vom vedea în finala cu Portugalia cum va arăta. Eu sper ca ambele să joace ofensiv. Cred că va câștiga Portugalia cu 2-0. Cristiano Ronaldo e un căpitan adevărat, chiar dacă unii s-au îndoit de el" Geraldo Alves

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Blestemul accidentărilor continuă! Titularul de la FCSB, OUT până în 2025 » Campioana primește o nouă lovitură grea
Superliga
Blestemul accidentărilor continuă! Titularul de la FCSB, OUT până în 2025 » Campioana primește o nouă lovitură grea
Silviu Prigoană a murit » De ce a refuzat vehement să investească la clubul din Superliga: „M-a dezgustat”
Superliga
Silviu Prigoană a murit » De ce a refuzat vehement să investească la clubul din Superliga: „M-a dezgustat”
Stadionul din Pripyat, de lângă Cernobîl, arată într-un mod incredibil: ce a crescut în locul gazonului, la 38 de ani de la dezastru
Campionate

Preoți-antrenori, 2500 de mici, mămăligă amestecată cu bormașina și o galerie cu Mirel Rădoi, Claudiu Răducanu sau Adi Ilie prezenți » GSP a asistat la „cuplajul anului”, la o parohie: „Mama nu m-a lăsat, dar m-a vopsit mamaie”

Comentarii (4)
1048432045196571
Neculaescu Mircea  •  09 Iulie 2016, 21:37

cand o face plopul pere, ba.

haxor
haxor  •  09 Iulie 2016, 21:00

Cel mai mare interes al suporterilor romani in general este sa va apucati si voi de fotbal prin tara asta ca am ajuns de rasul lumi! O griga avem noi ce viseaza unu cai verzi pe pereti, pliscul mic si la fapte ca la prosti de gura suntem NR 1 in lume si la fapte suntem la coada vacii de ani buni!

887888274661367
Pompiliu Bota  •  09 Iulie 2016, 19:48

Asa ar fi, Sumi, daca ar arbitra Coltescu !

Vezi toate comentariile (4)
Comentează