Articol de GSP - Publicat duminica, 05 iulie 2020 22:06 / Actualizat luni, 06 iulie 2020 11:24
Astra și CFR Cluj au remizat, scor 2-2. Alexandru Dandea (32 de ani), fundașul giurgiuvenilor, a dezvăluit obiectivul echipei în finalul sezonului.
Astra se află momentan în obiectivul dezvăluit de Alexandru Dandea. E pe locul 3, cu un punct avans față de FCSB și FC Botoșani, în momentul în care mai sunt de disputat patru partide. Deși sunt pe loc de Europa League, giurgiuvenii nu au primit licența UEFA și nu pot evolua în cupele europene.
Dandea: „Am avut prime”
„În seara asta nu mă așteptam să întoarcem, trebuie să recunosc. Nu țin minte ca CFR să fi condus cu 2-0, apoi să fie egalată. I-am prins într-o situație neplăcută, am înțeles că au niște probleme la club. Noi avem prime stipulate pentru fiecare lucru, dacă terminăm pe locul 3 vom încasa niște prime foarte bune. Ne luptăm pentru ele. Nu se pune problema să nu le luăm, întotdeauna am obținut banii într-un fel. La ultimele două meciuri (n.r. cu FCSB și CFR) am avut și prime separate, în afară de ce am avut în contract. Nu știu cine aduce banii, conducerea ne anunță asta”, a declarat Dandea la Look Sport.
Dan Petrescu acuză o conspirație
Imediat după meci, Petrescu a insinuat că principala rivală a CFR-ului e avantajată în lupta pentru titlu: „Împotriva Craiovei nu am văzut niciun arbitraj, nu vreau să le iau din merite, dar sunt multe lucruri care se întâmplă pe care nimeni nu le vede. Mi se pare ciudat ce s-a întâmplat la ultimul meci, la Mediaș (n.red. la Gaz Metan - Craiova 1-2). Cum a luat roșu Buș. Noi nu am primit penalty azi, la Camora”.
Mai mult, tehnicianul clujenilor suspectează că giurgiuvenii au jucat pentru a-i ajuta pe olteni: „Mi-aș dori foarte mult, când vine Craiova aici, Astra să joace în același spirit și să îi văd în teren pe Budescu, Alibec și Fatai. Sper să îi văd pe acești 3 jucători”.
Bogdan Andone: "Jos pălăria pentru băieți, pentru caracterul lor, pentru atitudinea pe care o au"
FOTO. Cele mai tari imagini din Astra - CFR Cluj
Citește și alte știri despre Astra - CFR Cluj:
ASTRA - CFR CLUJ. FOTO Ține-l, dacă poți! Placajul care l-a lăsat în fundul gol pe Dan Petrescu :D
Craiova e lider pentru prima dată de la promovare! Ce trebuie să facă pentru a deveni campioană
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”